Festivalul-Concurs FRANÇAIS SUR SCÈNE pentru elevi aduce frumusețea limbii și culturii francofone pe scena sibiană!
Festivalul-Concurs FRANÇAIS SUR SCÈNE, un eveniment de excepție dedicat promovării limbii și culturii francofone, a avut loc în perioada 20 martie – 20 mai 2025. Organizată de Liceul Teoretic Constantin Noica Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, precum și cu alți parteneri educaționali și comunitari, această competiție a reunit elevi talentați din gimnaziu și liceu în secțiuni de teatru, dans și muzică.
Evenimentul a fost structurat pe două niveluri de participare: gimnazial și liceal, facilitând astfel implicarea unui număr mare de peste o sută de tineri pasionați de limba franceză și arte, concurenți sau voluntari în organizare. Selecțiile pentru finală au avut loc în perioada 1-15 mai 2025, iar festivitatea de premiere s-a desfășurat pe 20 mai în sala festivă a Liceului Teoretic Constantin Noica, situată în sediul Betania.
Secțiunile festivalului au avut locații speciale și organizatori dedicați:
• Secțiunea Muzică (6 mai 2025), organizată de Colegiul Național Gheorghe Lazăr și doamna profesoară Daniela Săcelean la Casa ”Ille-et-Vilaine” Sibiu
• Secțiunea Teatru (7 mai 2025), coordonată de doamna profesoară Ioana Mihuleț și echipa Liceului Teoretic Onisifor Ghibu
• Secțiunea Dans (8 mai 2025), organizată de echipa proiectului de la Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu, sub conducerea doamnei profesoare Diana Rodean
Inițiativa proiectului a aparținut doamnei profesoare Beza Minodora, reprezentând o punte între educație și cultura francofonă, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu reprezentat de doamna inspector de limbi moderne, prof. dr. Pitariu Laura, inițiativă în urma căreia proiectul a fost înscris în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Județene, doamna profesoară Beza coordonând și implementarea acestuia. Eforturile organizatorice au fost susținute de echipa de management a Liceului Constantin Noica Sibiu, condusă de directorul prof. Tiberiu Sasca, împreună cu directorii adjuncți Ileana Sava și Adina Milea.
La festivitatea de premiere au participat elevii proveniți din 15 școli gimnaziale, licee și de la Centrul Județean de Excelență, cu toții câștigători ai premiilor și mențiuilor, însoțiți de profesorii lor.
Juriul prezidat de prof. Dobrotă Petrina de la Liceul Teoretic ,,Constantin Noica’’ a apreciat prestația elevilor pe scenă și a acordat premii elevilor câștigători, cu sprijinul sponsorilor: Firma Somarest și Asociația Părinților LTCN Sibiu, precum și premiile speciale oferite de Asociația de Prietenie Ille-et- Vilaine Sibiu, inclusiv Premiile Courage și Espoir, menite să încurajeze curajul și creativitatea tinerilor artiști. Printre cei care au susținut evenimentul se numără și IGNITE DECO, CLADI DECORENT, Asociația Filantropică ,,Olivia’’ și Opinia de Sibiu.
Festivalul FRANÇAIS SUR SCÈNE a fost o adevărată sărbătoare a talentului, pasiunii pentru limba franceză și diversității culturale, consolidând legăturile dintre elevi, școli și comunitatea locală în spiritul francofoniei. Pentru mai multe informații și imagini de la eveniment, vizitați pagina de facebook a proiectului https://www.facebook.com/share/1EgKBDSwCc/
Echipa Festivalului-Concurs FRANÇAIS SUR SCÈNE mulțumește elevilor, părinților și profesorilor pentru implicare și așteaptă cu nerăbdare la edițiile viitoare.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.