Biblioteca din Muzeul ASTRA, peste 20 de mii se volume
Biblioteca de etnografie a Muzeului ASTRA a fost înfiinţată în anul 1991, în cadrul Centrului de informare şi documentare „Cornel Irimie”, din Piaţa Mică nr. 11. La baza organizării sale au stat 1.289 volume provenite din colecţia personală a lui Cornel Irimie, fondatorul Muzeului Tehnicii Populare din Sibiu. Momentan, numărul volumelor a crescut la peste 20.000 iar biblioteca a fost mutată în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în clădirea expoziţională „Cornel Irimie”.
”La sfârșitul anului 2022 s-a început reorgazirarea bibliotecii, urmând ca în acest an să fie pusă în slujba publicului cititor de lectură!”, anunță reprezentanții Muzeului ASTRA.
Timp de o săptămână, la reorganizarea bibliotecii au participat și elevii clasei a X-a de la Colegiul Economic George Barițiu din Sibiu, în perioada lor de practică școlară. Cărţile au fost scoase din cutiile în care au fost depozitate, iar cu ajutorul elevilor au fost aranjate pe poliţele rafturilor, în ordinea cotelor. Se lucrează în paralel la un catalog on-line, în care au fost introduse o parte dintre cărţile din colecția bibliotecii.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
ASTRA Adolescent, 5-28 iulie
3 ani agoASTRA Adolescent – programul estival de activități
ASTRA Adolescent este programul pe care îl desfășoară Biblioteca Astra în luna iulie. Adolescenții sibieni sunt așteptați la biblioteca publică județeană pentru a participa la o serie de întâlniri cu personalități ale spațiului socio-cultural și profesional sibian.
Dedicat în special tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, programul ASTRA Adolescent oferă acestora prilejul de a interacționa, într-un cadru informal și relaxat, cu specialiști din domenii care vizează științele sociale, medicina, educația civică, psihologia, literatura etc.
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu, vine în întâmpinarea nevoilor publicului tânăr, oferind o gamă largă de activități. În egală măsură, tinerii vor fi implicați în realizarea activităților și în pregătirea dezbaterilor cu invitații.
Echipa bibliotecarilor astriști va aduce în fața participanților o serie de profesioniști din diverse domenii care, printr-un dialog susținut, vor aborda teme de interes general, subiecte mai puțin dezbătute în familie sau societate și probleme legate de viața cotidiană a adolescenților.
„Ne propunem să creăm un cadru de dezbatere deschis și interactiv, în care invitații să expună oportunități și provocări specifice domeniului în care activează, să ofere răspunsuri căutărilor adolescenților sau direcții adaptate contextului social și profesional actual…
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
..La fiecare întâlnire vom asocia și o mică expoziție de publicații adecvată temelor abordate. Scopul derulării acestor dezbateri este de a aduce beneficii atât comunității, prin țintirea categoriei de vârstă, cât și instituției organizatoare, prin îmbogățirea ofertei de servicii culturale puse la dispoziția publicului.”, precizează Mihaela Dobrescu, bibliotecar și coordonator al proiectului ASTRA Adolescent.
Printre invitații care au ales să susțină derularea programului dedicat adolescenților, se numără reprezentanți ai mediului universitar, socio-economic, medical, dar și din sfera artistică sau sportivă: Mihai Balaban, Daniela Cîmpean, Mihai Copăceanu, Nana Morar, Constantin Necula, Lia și Dan Perjovschi, Răzvan Pop, Mitichi Preda, Daniel Troancă, Teodor Tulpan, Elena Ucenic, Radu Vancu, Claudiu Zgripcea.
Proiectul se bucură, de asemenea, de sprijinul unor voluntari entuziaști care, alături de bibliotecarii astriști, se vor implica în implementarea tuturor activităților.
Programul ASTRA Adolescent se desfășoară în intervalul 5 – 28 iulie 2022, în zilele de miercuri, joi și vineri, între orele 11:00 – 14:00, la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Pentru înscrieri și informații suplimentare referitoare la activități, cei interesați sunt invitați să se adreseze Compartimentului Carte pentru Adulți al bibliotecii (Str. George Barițiu, nr. 7, et. 4), sau la nr. tel. 0269 210 551 (int.124) și e-mail: bjastrasibiu@gmail.com.
299Diana Mureșan ridică semne de întrebare, CA Tursib face lămuriri
5 ani agoDiana Mureșan vs Tursib
Într-o postare pe facebook, consilierul municipal USR, Diana Mureșan ridică semne de întrebare în legătură cu modalitatea de organizare a concursului pentru ocuparea a două funcții de director din cadrul companiei de transport local Tursib.
Mandatele celor doi director( directorului general și al directorului ethnic) expiră pe 13 februarie. Pentru aceste două posturi candidează 3 persoane. Ce o nemulțumește pe consilierul municipal este faptul că două dintre persoane înscrie sunt chiar cei care le ocupă la momentul actual.
„M-am întrebat de ce există totuși un interes așa de scăzut și am început să mă documentez, mai ales că acționarul unic la SC. TURSIB.SA este Consiliului Local al Municipiului Sibiu. În procedura de selecție apar condițiile obligatorii pe care candidații trebuie să le îndeplinească. Trei dintre cele pentru postul de director general sunt următoarele:
– experiență relevantă (minim 10 ani) în consultanță în management sau în activitatea de conducere a unor întreprinderi publice ori societăți din domeniul privat;
– să fi obținut profit în minim 5 ani de conducere a unei/unor întreprinderi publice ori societăți din domeniul privat;
– minim 5 ani de experiență în domeniul transporturilor de personae.”, a scris Diana Mureșan.
Consilierul USR-PLUS susține că cerințele sunt destul de restrictive și că societatea a căutat candidați doar în Sibiu.
„Vă dați seama că foarte puțini sunt cei care se potrivesc acestui profil și că cei care sunt deja pe pozițiile respective au clar primele șanse. Așa că am căutat să văd unde a fost publicat anunțul concursului. Anunțul l-am găsit doar pe site-ul Tursib la secțiunea „Cariera”.”, a adaăugat consilierul municipal.
Diana Mureșan a căutat anunțul pentru scoaterea la concurs a celor două posturi atât în presa locală cât și pe siteruile de recutări, dar fără niciun rezultat.
„ Nu l-am găsit sub forma de comunicat în presa din Sibiu, dar nici în alte publicații online din afara Sibiului. Nu l-am găsit nici pe platformele de locuri de muncă (am dat doar peste anunțul din 2017 pentru poziția de director tehnic de pe ejobs.ro). Un astfel de proces de selecție ar trebui să aibă ca scop să identifice și să atragă pe cei mai buni din domeniu, nu să pară un simulacru.”, a concluzionat Diana Mureșan.
A venit și răsunsul din partea Tursib
Tursib susține că procedura de selecție a respectat legislația în vigoare. Președintele CA Tursib a publicat în anunțul în două ziare centrale la sfârșitul anului 2020.
Despre cerințele care trebuiesc îndeplinite de candidați, societatea spune că și aici s-a respectat legislația.
„Cerința privind o experiență relevantă în consultanță în management sau în activitatea de conducere a unor întreprinderi publice ori societăți din sectorul privat este cerință legală, cuprinsă în același articol al OUG 109/2011. Criteriile din anunț sunt adaptate specificului societății (spre exemplu profitabilitatea societăților conduse de către candidatul pentru postul de Director general sau experiența tehnică pentru Directorul tehnic) și sunt cerințe minime de bun simț, de la care ar trebui să se pornească în selecția candidaților. La aceste condiții normale, stabilite luând în considerare specificul societății, avem concurență pe ambele posturi, candidați care au îndeplinit atât cerințele legale cât și pe cele din anunțurile de selecție.”, CA Tursib.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
350VIDEO Accident teribil pe DN 1, la Cristian. 3 morți!
4 ani agoAccident teribil cu 3 morți
Teribilul accident rutier s-a petrecut pe DN1 în județul Sibiu, aproape de Cristian. 3 oameni au murit, iar o tânără însărcinată a ajuns în stare gravă la spital după ce un taxi a ajuns pe contrasens și s-a izbit frontal într-o mașina care circula regulamentar.
Cum s-a produs accidentul?
Taxi-ul a ajuns pe contrasens și a lovit mașina care circula regulamentar. Impactul a fost extrem de violent, ambele mașini au ajuns în afara șoselei, pe câmp. Rotile din față și motorul taxi-ului au zburat pur și simplu până pe cealaltă parte a drumului.
Oamenii și rudele celor decedați au ajuns la locul accidentului și au rămas înmărmuriți
”Doamne Ferește! Nu-mi pot da seama ce s-a întâmplat!”
”Când am ajuns am văzut…dezastrul ăsta! Nu putem să me dăm seama. Sunt prea multe împrăștiate pe aici.”
”Ceasul rău! S-a întâmplat, s-a întâmplat!”, spune o rudă a baiatului din taxi.
Taximetristul în vârstă de 32 de ani a murit pe loc, iar șoferul nevinovat și soția lui de 49 de ani au fost resuscitati de către medicii de la SMURD ajunși la fața locului. Însă din nefericire, nu au mai putut fi salvați. O tânără de 30 de ani, însărcinată, care se afla pe bancheta din spate a ajuns în stare grava la spital.
Politistii au făcut măsurători si cercetarj la fata locului si Incearca sa afle din ce cauza s-a s-a produs aceasta nenorocire.
”Din primele cercetări efectuate rezultă că șoferul autoturismului condus spre Sibiu, singur în auto, pătrunde pe contrasens și intră în coliziune cu autoturismul condus regulamentar spre Alba, în care se aflau șoferul și doua pasagere. Din păcate, cei doi conducători auto și femeia în vârstă de 49 de ani au decedat.”, a transmis IPJ Sibiu
S-a deschis un dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
1.406