Sibienii se implică! | VIDEO

Sibienii strâng donații pentru refugiații din Ucraina. Auroritățile … privesc de după fereastră.

Sâmbătă s-a deschis pe strada Tractorului din municipiul Sibiu, pe un teren privat, într-o hală privată, primul centru de colectare alimente și alte bunuri neperisabile.

Am ajuns pe strada Tractorului după ora 16. Din poartă și până în spatele curții, la hala, era forfotă mare. Sibienii au răspuns prompt apelului făcut pe o pagină de socializare. Cu mic cu mare, familii întregi au venit să doneze de la alimente, apă, haine, jucării, până la medicamente și obiecte necesare împachetării și etichetării.

La câteva minute după ce am ajuns, un microbuz care aparține unei firme de curierat(GLS) a plecat spre granița Românei cu Ucraina. Acesta a fost încărcat de voluntari cu alimente, apă și haine.

În tot acest timp, autoritățile locale se întrec fie în a promova un pasaj subteran, fie a transmite invitații la ateliere și spectacole online. Frumos!

Astăzi Crucea Roșie a emis un comunicat prin care ne îndeamnă să donăm bani pentru cetățenii ucraineni care fug din calea războiului.

Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
Scroll to top