Salvamontiștii sibieni sunt mereu la datorie și cu recomandări
Salvatorii montani din Sibiu face câteva recomandări iubitorilor muntelui pentru sezonul de iarnă, ca urmare a emiterii buletinelor nivometeorologice din ultima perioadă.
Traseele turistice superioare cabanelor de pe versantul nordic al munţilor Făgăraşului de pe teritoriul judeţului Sibiu sunt închise accesului turiştilor. Pentru prevenirea accidentelor montane salvamontiștii solicită turiştilor să nu efectueze ascensiuni pe traseele închise.
Stratul de gheată este prezent pe toata zona nordică a munţilor Făgăraş, începând de la 1.200 m.
”Recomandăm turiștilor care se deplasează în zona montană să fie echipaţi specific perioadei de iarnă (încălțăminte adecvată, haine care să le asigure un confort termic optim, mânuși, ochelari de zăpadă, colțari, piolet, beţe de schi) dar şi cu echipamentul individual de salvare din avalanșă, respectiv: sondă de avalanşă, lopată de zăpadă, dispozitiv electronic de căutare în avalanșă”, transmite Dan Popescu, șef Serviciu Salvamont Sibiu.
Alpiniştii care vor să efectueze ascensiuni în zona înaltă a munţilor Făgăraşului trebuie să anunţe perioada şi traseul pe care-l vor urma, printr-un apel telefonic la Dispeceratul Naţional Salvamont, iar pentru o localizare cât mai precisă în caz de accident să utilizeze aplicația *SALVAMONT* pentru telefoane mobile.
Accidentele montane se vor anunța telefonic la 112.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Creșă nouă în Țiglari, anul viitor. Urmează și altele, tot din 2022
4 ani agoCreșă în cartierul Țiglari, lângă grădinița 36, pe str. Constructorilor
Creșa va fi compusă din parter și etaj, va avea o suprafață de aproape 1300 m2 în care se vor amenaja 6 săli pentru cursuri, o sală multifuncțională, bucătărie și o sală specială pentru biberoane, un cabinet medical, spălătorie, grupuri sanitare, vestiare pentru angajați, filtre de primire a copiilor și un depozit pentru cărucioare.
Contractul a fost semnat cu o firma din Sibiu(rara invest), în urma unei proceduri în cadrul căreia au fost depuse 6 oferte care au fost evaluate fiecare individual și în detaliu de către comisie, însumând sute de pagini de documentații.(Nota redacției: o muncă titanică depusă de comisie, mai grea decât construcția în sine a acestei clădiri)
Lucrările prevăzute în contract includ:
- Construcția clădirii, izolată termic, cu centrală termică proprie și cu un acoperiș “verde”, înierbat;
- Amenajarea rețelelor de utilități în imobil, inclusiv prize de date și TV în fiecare sală de curs. Instalație de încălzire va fi amenajată în pardoseală, iar pe acoperiș vor fi amplasate panouri solare pentru acoperirea necesarului de energie pentru apă caldă în lunile însorite;
- Instalarea unui sistem de supraveghere antiefracție cu senzori de mișcare;
- Amenajarea curții, a aleilor pietonale, a zonelor verzi și crearea unui loc de joacă echipat special pentru copiii de vârstă antepreșcolară.
“Vom depune toate eforturile să terminăm la timp această construcție pentru ca în acest loc copiii sibieni să poată învăța, să se poată juca și să crească frumos.”, Rareș Sârbu, manager general al firmei.
La finalul lucrărilor se vor asigura și dotările necesare funcționării creșei, atât pentru bucătărie și spălătorie, cât și pentru sălile de curs. Termenul de execuție prevăzut în contract este de 10 luni. Odată finalizată, această creșă va funcționa cu program prelungit.
“Creăm 90 de locuri noi pentru antepreșcolari într-o clădire nouă, modernă, pe care o vom dota cu tot ce e necesar. Am semnat contractul pentru construcția unei creșe în cartierul Țiglari, investiția însumând 4,5 milioane de lei pe care i-am obținut din fonduri europene.”, Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Pe lângă aceste 90 de locuri în creșă disponibile, cel mai probabil anul viitor, Primăria anunță și alte investiții pentru ca micuții de 2 și 3 ani să poată avea unde să stea cât părinții sunt la locul de muncă. 35 de locuri din cele peste 400 anunțate sunt disponibile din toamnă. Restul, undeva în vara lui 2022.
”În scurt timp semnăm și contractul pentru creșa din cartierul Ștrand, cu încă 105 locuri. În toamnă vom pune la dispoziția părinților alte 35 de locuri pentru copiii cu vârsta de 2 și 3 ani în cartierul Lazaret, pe str. Lebedei, într-un imobil pe care l-am achiziționat anul trecut și a cărui modernizare este în curs. Avem în desfășurare procedura de achiziție pentru amenajarea unei noi creșe în cartierul Vasile Aaron, iar în fază avansată sunt și proiectele de construcție a creșelor noi din în Piața Cluj și în cartierul Reșița. Prin urmare, prin toate aceste proiecte concrete aflate deja în curs, suplimentăm locurile din creșele sibiene cu peste 400 de locuri noi.” (Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
449Vino să te vaccinezi la Summit-ul Muzical din 9 mai
4 ani ago500 de doze de vaccin la Summit-ul Muzical de la Filarmonica de Stat Sibiu
Ți-e dor de călătorii în Europa? De evenimente care fac granițele să dispară, așa cum a fost Summit-ul European găzduit de Sibiu în 2019? Acest lucru va fi posibil doar dacă un procent semnificativ din populație se vaccinează contra COVID – 19. Deocamdată Județul Sibiu are 21.8 % din populație vaccinată cu cel puțin o doză. Deși ocupăm un onorabil loc 5 în țară, știm că mulți dintre noi mai trebuie să se vaccineze până când restricțiile vor putea fi eliminate.
Pe 9 Mai, de Ziua Europei, între orele 9.00 și 21.00, te invităm la Filarmonica de Stat Sibiu să pui umărul pentru ca într-un viitor apropiat să putem circula din nou fără restricții, oriunde în lume. Vei avea parte de o experiență inedită de vaccinare, în compania câtorva dintre cei mai îndrăgiți artiști ai Sibiului.
Peste 10 instituții publice și artistice din Județ și-au unit eforturile pentru Summit-ul Muzical al Vaccinării, un eveniment care și-a propus să crească numărul sibienilor care se vaccinează. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Sibiu împreună cu Filarmonica de Stat Sibiu, Crucea Roșie Sibiu, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și Spitalul CFR.
Persoanele care doresc să se vaccineze cu Doza 1 de Pfizer la Summit-ul Muzical o pot face fără programare, în foaierul Filarmonicii de Stat Sibiu unde cele două spitale sibiene și Crucea Roșie Sibiu au mobilizat un număr de 6 medici, 16 asistenți medicali și 5 registratori medicali, la care se adaugă voluntarii de la Crucea Roșie 2 medici și 4 asistenți. Dozele de vaccin sunt puse la dispoziție de Direcția Sanitară Sibiu.
În deschiderea evenimentului, alături de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și directorul Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijorul Cristian Lupeș, va lua cuvântul doamna profesor universitar doctor Simina Florescu, Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din București.
Maratonul de vaccinare va fi dublat de un maraton artistic inedit la Summit-ul Muzical, care se va desfășura în aer liber pe esplanada Sălii Thalia: 9.30 Cuvânt de deschidere; 10.00 Teatrul de Balet Sibiu; 11.00 Academia Forțelor Terestre; 12.00 Recital Duo Cameral – Filarmonica de Stat Sibiu; 13.00 Școala Populară de Arte și Meserii ”Ilie Micu”; 14.00 Cvartet al Filarmonicii de Stat Sibiu; 15.00 Moment teatral – TNRS Sibiu (actori: Veronica Arizancu, Cristina Stoleriu și Liviu Vlad); 17.00 Concert Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu; 19.00 Moment artistic – Ansamblul Cindrelul Junii Sibiului; 20.00 Recital Radu Nechifor; 21.00 Încheierea evenimentului.
Turnul Gros, bastionul cultural al Sibiului se metamorfozează și devine pentru o zi turnul de apărare împotriva virusului SARS-COV2. La invitația Filarmonicii Sibiu cei mai importanți artiști și instituții sibiene pun umărul la această campanie prin mediatizarea ei cu sprijinul artei. Concertul Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu are programul structurat pe lucrări și compozitori care scot în evidență patrimoniul cultural European și, totodată reunește muzical valorile culturale ale spațiului comunitar.
“Mulțumesc tuturor artiștilor și cadrelor sanitare care au răspuns invitației noastre și își dedică ziua de duminică 9 Mai pentru revenirea la normal cât mai curând. Mulțumesc tuturor liderilor de instituții locale care ni s-au alăturat. Consiliul Județean Sibiu derulează o campanie mai largă de promovare a vaccinării, care va continua și în perioada următoare în special în mediul rural. De Ziua Europei, Sibiul pune umărul pentru revenirea la normal pe bătrânul continent European. Numai uniți putem reuși să depășim efectele pandemiei” declară Daniela Cîmpean Președinta Consiliului Județean Sibiu.
Autoritățile sunt pregătite cu 500 doze de vaccin pentru echipele mobile din cadrul evenimentului, care pot fi la nevoie suplimentate.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
493Articolele pirotehnice confiscate în ultimele 48 de ore cântăresc 15 kg
3 ani agoArticolele pirotehnice erau deținute de 2 sibieni
Articolele pirotehnice au fost confiscate în ultimele 48 de ore, în cadrul activităților specifice desfășurate de către specialiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Polițiștii au depistat 2 persoane care dețineau, respectiv ofereau spre vânzare articole pirotehnice. Ambele persoane sunt cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de orice operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept, fiind confiscate 15 kg de articole pirotehnice.
”La data de 13 decembrie a.c., în zona unei piețe agro-alimentare din municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat un sibian în vârstă de 35 de ani, care oferea spre vânzare articole pirotehnice. Bărbatul avea asupra sa un rucsac, în care polițiștii au identificat articole pirotehnice din categoriile F1, F3 și F4.”, transmite IPJ Sibiu.
Articolele pirotehnice, în cantitate de 5 kg, au fost ridicate în vederea expertizării, fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, conform art. 37 lit. a din Legea 126/1995, republicată.
”La data de 14 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase cu suportul echipei Serviciului de Acțiuni Speciale au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară într-un imobil din localitatea Cristian.”, transmite IPJ Sibiu
În urma perchiziției, polițiștii au identificat 10 kg de articole pirotehnice deținute în imobil de către o femeie, în vârstă de 73, despre care a declarat că le-a achiziționat de pe internet.
Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea expertizării, fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, conform art. 37 lit. a din Legea 126/1995, republicată.
Polițiștii sibieni aduc la cunoștință următoarele aspecte
Poliţia Română a demarat la nivel național acţiunea „FOC DE ARTIFICII”, fiind continuate, și în acest an, activitățile pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Activităţile, desfășurate la nivelul I.P.J. Sibiu, au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2022/2023.
Folosirea articolelor pirotehnice SE INTERZICE în următoarele situaţii:
a) între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
a) orice operaţiuni cu articolele pirotehnice efectuate fără drept;
b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.Sancţiunile contravenţionale cu amendă pot fi aplicate şi persoanelor juridice.
Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.
Pentru evitarea implicării în evenimente negative, vă recomandăm:
– Să cumpărați articolele pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!
– La achiziționarea de articole pirotehnice să verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română!
– Evitați să achiziționați articolele pirotehnice din mediul online!În ceea ce privește vulnerabilitățile din mediul on-line:
Vă recomandăm să nu cumpărați articole pirotehnice de pe diferite site-uri care nu afișează mesaje de informare privind categoria din care fac parte articolele pirotehnice puse la vânzare și nici condițiile privind limitele de vârstă ale persoanelor care cumpără.În ultima perioadă s-a constatat că mai multe persoane, în special tinerii și chiar minori, achiziționează articole pirotehnice on line, primind coletul prin curier, existând astfel riscul de a cumpăra articole pirotehnice interzise la deținere și folosire de către persoanele fizice cumpărători.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
176