Lege fără norme
Despre această lege am scris aici.
Legea prin care angajatorii pot plăti angajaților creșa sau grădinița copiilor NU are norme de aplicare. Acesta este motivul pentru care companiile refuză să ofere aceste facilități angajaților lor.
Potrivit legii, firmele de stat sau private, pot suporta cheltuielile cu grădiniţa sau creşa ale angajaților, în limita a 1.500 de lei pe lună. Mai apoi, companiile îşi pot deduce cheltuielile din impozitul pe profit, datorat statului. Aici nu intră microîntreprinderile, decât companiile mari.
”Am avut solicitări din partea angajatilor, dar până nu avem normele de aplicare, nu putem să aplicăm această lege.”, ne-a spus un expert HR de la o multinațională de pe platforma industrială a Sibiului
Cei care au pierdut de pe urma acestui fapt sunt părinții.
”Ne-ar ajuta foarte mult această facilitate. Ne-am bucurat când am aflat, dar bucuria a durat până am primit răspunsul de la HR.”, ne-a spus Andrei, tatăl a doi copii.
”Salariile pe care le avem acum, eu și soțul, nu ne putem permite și creșa și grădinița pentru cei doi copii. Așa că am apelat la o bonă, care ne costă cât este plafonul maxim care poate fi decontat prin această lege fără norme.”, spune Maria.
Până când Ministerul de Finanțe publică normele de aplicare ale acestei legi, părinții apelează la cunoștințe, bone sau bunicii copiilor.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Diplomație și bun gust – 10 echipe vor găti în scop caritabil
1 an agoDiplomație și bun gust, în Muzeul ASTRA
Ultima zi a săptămânii este rezervată „Diplomației și bun(ului) gust”. Acesta este titlul proiectului aflat la a treia ediție și organizat de Rotary Club Sibiu și Asociația „Sibiu 1191”. Evenimentul culinar va aduna, duminică, 25 septembrie, de la ora 12.30, în Muzeul din Dumbrava Sibiului, nu mai puțin de zece echipe, care vor găti pentru ca banii strânși din vânzarea porțiilor să ajute un proiect al CNM ASTRA.
La sfârșitul acestei săptămâni, suntem invitați în Muzeul în Aer Liber, unde, pe lângă faptul că ne putem bucura de vizite în gospodării tradiționale, ne așteaptă și un meniu absolut delicios, cu preparate care mai de care mai diverse. De altfel, odată cu răsfățul culinar vom ajuta și comunitatea.
De la tocăniță suedeză de vită, la bulz ciobănesc și gulaș
Rotary Club Sibiu și Asociația „Sibiu 1191” au pus la cale un nou eveniment culinar caritabil sub egida „Diplomație și bun gust”. Cei care vor trece trece pragul Muzeului în Aer Liber, duminică, se vor putea bucura, printre altele, de tocăniță suedeză de vită, ceaun de vită și legume, cârnați ori bulz ciobănesc la grătar.
„Rotary Club Sibiu, Asociația „Sibiu 1191″ și partenerii săi vor găti în Muzeul Astra, urmând ca banii strânși din porțiile de mâncare vândute să fie donați către Muzeul ASTRA pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități la obiectivele muzeului. Te așteptăm împreună cu familia și prietenii tăi la un festin culinar în aer liber prin care putem ajuta persoanele cu dizabilități!”, este invitația organizatorilor.
Cele zece echipe care vor găti duminică și preparatele lor sunt: VISMA ROMANIA – Kalops, tocăniță suedeză de vită; ECOROM – burger de vită Angus și bulz ciobănesc la grătar; Rotaract Sibiu – bulz cu frigărui de pui, legume și cârnați; Rotary Sibiu – cârnați și frigărui de pui, precum și limonadă; IFM – chilli con carne; Bere Sadu – pastramă cu ceapă și pâine, bere Sadu; Ausy Technologies Romania – tochitură de porc cu mămăligă; Novarion – ceaun unguresc de porc; BNI – ceaun de vită și ceaun legume; Consilo Web – gulaș de porc cu cartofi.
Donația recomandată pentru o porție de mâncare este 25 lei, bani ce vor ajunge direct în contul Muzeului ASTRA.
„Diplomație și bun gust” este un proiect susținut de Muzeul Astra, Unilever si Interact Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
140ASTRUP pentru SMURD-TIM Sibiu
2 ani agoASTRUP – aparatul de care au nevoie medicii de pe ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă
Pentru a ajuta ca acest aparat să intre în dotarea ambulanței SMURD-TIM, trebuie să o susțineți pe Mirela în luptă pentru această cauza înscrisă la Maratonul Internațional Sibiu.
Pentru a se putea achiziționa acest aparat este nevoie de 52.000 lei. Până la acest moment s-au strâns puțin peste 21.000 lei, adică aproape 41% din suma necesară.
DONEAZĂ aici pentru ASTRUP-aparat de gaze arteriale
”Sunt dr.Mirela Bădescu și alerg pentru ASTRUP-aparat de gaze arteriale! Acest aparat este important pentru gestionarea cazurilor grave, în special a pacienților care prezintă stop cardio -respirator , insuficiență respiratorie, comă, șoc sau traumă severă (rolul determinării gazelor arteriale), dar și în cazul infarctului miocardic (în acest caz, determinarea troponinei ajută la un diagnostic precoce). Cu ajutorul lui, medicul poate realiza un diagnostic exact, precoce, alegând apoi terapia optima!”, este mesajul medicului primar de medicină de urgență, dr. Mirela Bădescu
Proiectul a apărut din necesitatea de a oferi pacienților SMURD îngrijiri medicale de calitate. Acest lucru poate fi realizat însă doar în urma unui diagnostic clinic și de laborator exact. Fie că vorbim de pacienți cu insuficiență respiratorie (măsurare oxigen și dioxid de carbon în sânge), stop cardiac (determinare acidoză metabolică, potasiu, glicemie etc), traumă severă (nivel hemoglobină) sau infarct miocardic (măsurare troponină), acest aparat portabil și versatil ne oferă un diagnostic precis, în decurs de câteva minute, încă din etapa de prespital (practic “aducem spitalul lângă pacient”).
Nu putem vorbi de un management modern, corect și complet al pacientului critic (mai ales cel ventilat mecanic), fără a avea acces rapid la analizele sus menționate. Majoritatea sistemelor moderne de urgență prespitalicească folosesc aparatul Astrup la bordul ambulanțelor sau elicopterelor de reanimare, acest lucru dovedindu-și deja utilitatea.
Grupul țintă este reprezentat de pacienții tratați de către echipa SMURD-TIM Sibiu. De acest aparat vor beneficia aproximativ 1000 de pacienți pe an, pacienți care ajung de regulă să fie tratați de către echipajele SMURD-TIM Sibiu.
Beneficiarii indirecți ai acestui aparat: întreaga comunitate, care ar putea avea nevoie, la un anumit moment, de serviciile SMURD – TIM; studenții mediciniști voluntari se vor instrui în interpretarea analizelor determinate de aparatul Astrup portabil; sectorul medical (o abordare corectă a fiecărui caz scade impactul financiar ulterior asupra sistemului).
Ediția din 2022 a Maratonului Internațional Sibiu are loc în doua zile, sâmbătă, 4 iunie, în cazul curselor de adulți, și duminică, 5 iunie, se vor desfășura Cursele Copiilor.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
496Servicii de recuperare respiratorie. Capacitate de internare de 20 de paturi
9 luni agoServicii de recuperare respiratorie, disponibile la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Persoanele care suferă de afecțiuni pulmonare cronice, precum și afecțiuni pulmonare post-Covid pot beneficia de recuperare medicală respiratorie la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. Pacienții au la dispoziție 20 de paturi de internare pentru adulți, în cadrul a două compartimente de recuperare respiratorie, serviciile fiind decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Reabilitarea respiratorie se adresează îndeosebi pacienților cu dispnee (greutate în respirație) și scădere a toleranței la efort de cauză respiratorie, contribuind la scăderea senzației de lipsă de aer în timpul desfășurării activităților curente.
„Serviciile de recuperare medicală respiratorie presupun o muncă de echipă, din aceasta făcând parte medicii pneumologi, asistentele medicale, asistenta de dietetică, precum și kinetoterapeutul. Venim astfel în sprijinul persoanelor cu afecțiuni pulmonare cauzate atât de bolile cronice de care suferă, cât și al celor care se confruntă cu probleme de sănătate post Covid-19, pentru a le ajuta să aibă o calitate a vieții mai bună, recuperarea respiratorie având drept principal beneficiu creșterea gradului de independență a pacientului, prin ameliorarea simptomelor cauzate de insuficiența respiratorie și creșterea capacității la efort fizic”, spune Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Un program de reabilitare respiratorie va cuprinde: educație medicală, tratament medicamentos, oxigenoterapie, consiliere pentru renunțare la fumat și kinetoterapie respiratorie. Compartimentele de recuperare respiratorie cuprind saloane de internare pentru pacienți, precum și o sală de kinetoterapie dotată cu aparatura necesară testării și antrenării la efort a pacienților, precum bicicletă orizontală, bicicletă eliptică, bicicletă medicinală, bandă de alergat, spalier etc.
„Programul de recuperare respiratorie este adaptat fiecărui pacient, în funcție de istoricul medical, de evaluarea gravității afecțiunii respiratorii de care suferă sau de problemele psihosociale. Vor fi, de asemenea, analizate alte boli asociate, care pot exclude sau amâna participarea la programul de reabilitare. La evaluare se vor avea în vedere: radiografia toracică, electrocardiograma, probele funcționale respiratorii, analizele de laborator, pulsoximetria, precum și gazele din sânge în repaus și la efort. În funcție de simptomele care predomină, se stabilește programul de recuperare pentru fiecare persoană”, spune dr Lavinia Danciu, Director medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Pacientului i se poate recomanda serviciile de reabilitare respiratorie de către medicul care a pus diagnosticul și monitorizează tratamentul bolii respiratorii, fie medic pneumolog, fie medic de familie.
Printre metodele de kinetoterapie respiratorie se numără exerciții fizice pe bicicletă sau covor rulant, antrenament membre superioare, mușchi respiratori, tehnici de drenaj a secrețiilor bronșice, exerciții de respirație și gimnastică medicală, efortul fiind adaptat în funcție de posibilitățile fiecărui pacient, spune Adrian David, Kinetoterapeut.
Indicații: Pacienți cu BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică); Astm bronșic; Bronșiectazii; Fibroză pulmonară; Pre și post chirugie toracică; Deformări toracice; Sechele de tuberculoză; Pacienți vindecați după infecția cu SARS CoV 2 care rămân cu sechele respiratorii, având capacitatea pulmonară redusă cu aproximativ 20-30%.
Beneficiile reabilitării respiratorii: Reducerea simptomelor; Creșterea capacității de efort; Creșterea autonomiei pacienților cu boli respiratorii cronice; Creșterea calității vieții; Reducerea frecvenței exacerbărilor BPOC; Reducerea numărului de zile de spitalizare; Recuperarea respiratorie propriu-zisă înurma bolii COVID-19; Recuperarea capacității de efort și îmbunătățirea calității vieții; Recuperarea complicațiilor date de imobilizarea prelungită, cum ar fi hipotrofia musculară.
Pentru a beneficia de serviciile de recuperare oferite de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în regim spitalizare continuă, este nevoie să vă programați pentru un consult pneumologic, în urma căruia se va stabili în ce măsură recuperarea respiratorie poate fi eficientă pentru dumneavoastră.
La momentul prezentării pentru serviciile de recuperare respiratorie, este necesar să aveți biletul de trimitere de la medicul de familie, cu indicația consult de pneumologie, cardul de sănătate și cartea de identitate.
Consultațiile se pot programa fie online (www.spital-tbc.ro/programari), fie telefonic (0269.210979, luni-vineri, între orele 8:00-14:00).Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
147