Drum nou între str. Intrarea Arieșului și Calea Dumbrăvii
Drumul de legătură între str. Intrarea Arieșului și Calea Dumbrăvii intră în CL. În ședința Consiliului Local Sibiu din această lună, Primăria Sibiu supune aprobării indicatorii tehnico-economici, după finalizarea studiului de fezabilitate pentru această investiție.
“Drumul va fi o alternativă de deplasare între Calea Cisnădiei și Calea Dumbrăvii pentru cei care tranzitează zona și o va decongestiona. Acesta va fi important și în contextul obiectivelor publice care vor fi create pe terenul fostei autobaze de transport public, unul dintre acestea fiind Campusul dedicat învățământului dual. Următorul pas în proiect este achiziția serviciilor de realizare a proiectului tehnic și execuția lucrărilor.”, transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Investiția estimată la o valoare de 3,5 milioane de lei presupune: amenajarea unui drum cu două benzi în lungime de 330 m și a trotuarelor; crearea de piste pentru biciclete; amenajarea iluminatului public, cu corpuri de iluminat cu LED, conectate la sistemul de telegestiune; amenajarea rețelei de apă potabilă, a canalizării menajere și crearea canalizației pentru telecomunicații.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Tragedie evitată la limită. 4 autospeciale ISU au intervenit
4 ani agoTragedie evitată de răspunsul prompt al ISU Sibiu
O oală cu fasole uitată pe aragaz de către un sibian a pus în pericol toți locatarii blocului 32 de pe strada Valea Aurie din Sibiu.
În jurul ore 16 un apel venit pe numărul de urgență 112, sesiza un fum dens ce iese din bucătăria unui apartament situat la etajul 1 al unui bloc din cartierul Valea Aurie. La locul indicat s-au mobilizat de urgență pompierii militari ai Detașamentului Sibiu cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă dintre care 1 autospecială de salvare și intervenție la înălțime precum și un echipaj SMURD.
”Sosiți de urgență la fața locului, salvatorii au constatat că în bucătăria apartamentului o oală cu mâncare ardea cu degajare de fum dens pe aparatul de gătit. Incendiul a fost lichidat în scurt timp și apartamentul ventilat.”, au declarat reprezentanții ISU Sibiu.
Proprietarul era plecat din apartament, la un loc al din cartier. Acesta a uitat oala pe foc. Când a fost sunat de vecini, acesta credea că este subiectul unei farse, deaceea nici nu s-a grăbit să vină acasă mai repede.
Recomandările pompierilor sibieni pentru a evita o tragedie
Pentru a preveni astfel de tragedie, vă reamintim că trebuie să supravegheați mijloacele de preparare a hranei pe timpul funcționării.
Dacă se întâmplă să ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:
- opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;
- nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;
- stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea.
Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului!
Dacă nu reuşiţi să stingeţi incendiul, iar acesta se extinde, evacuaţi persoanele din locuință, alertaţi vecinii şi sunaţi urgent la 1️⃣1️⃣2️⃣ pentru intervenţia pompierilor.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
517Drumuri blocate în județul Sibiu. DJ106A închis mai bine de 12 ore
3 ani agoDrumuri blocate în prima noapte albă a firmelor de deszăpezire
Drumul Județean 106A Sibiu- Păltiniș a fost blocat pe ambele sensuri, de la ora 00 a zile de 5 februarie.
”Precizăm ca utilajele de deszăpezire acționează pentru redeschiderea circulației în condiții de siguranță imediat ce condițiile meteorologice o vor permite. Facem apel la conducătorii auto să respecte restricția de trafic.”, transmitea IPJ, duminică dimineața.
S-a circulat în condiții de iarnă pe toate sectoarele de drum național și județean, context în care polițiștii le-au reamintit șoferilor să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.
Traficul pe drumul județean 106 A s-a reluat după ora 12, după cum urmează:
- începând cu ora 12:00, pe sensul de mers Păltiniș – Sibiu
- începând cu ora 13:30, pe sensul de mers Sibiu – Păltiniș.
S-a circulat greu și în municipiul Sibiu, încă de aseară
Imagini cu mașini care încercau să urce pe străzile în pantă din Sibiu, au făcut înconjurul internetului. S-a circulat în condiții de iarnă până spre amiaza zilei de duminică.
”Utilajele de deszăpezire sunt în teren din seara zilei de sâmbătă, de la ora 19.00. In contextul ninsorii puternice și a viscolului, s-a acționat cu prioritate pentru menținerea în circulație a principalelor artere. 14 utilaje au intervenit continuu cu plugul pentru îndepărtarea zăpezii și cu sare. Începând din această dimineață de la ora 6.00 s-a intrat și pe arterele prioritate 2. În aceste ore s-au consumat 290 de tone de sare.”, a transmis în această dimineață Primăria Sibiu.
După ora 09 s-a intervenit pe străzile prioritate 1 cu sare si atica, soluție pentru deszăpezire și anti-îngheț.
”Utilajele vor rămâne în teren pentru a menține circulația care se desfășoară în condiții de iarnă.”,a adăugat Primăria Sibiu, în comunicatul trimis.
A1 blocată de aseară, între Cunța(județul Alba) și Boița
Din cauza ninsorii abundente, a viscolului și a vizibilității reduse (10 – 15 m), CNAIR și Poliția Rutieră au decis să închidă circulația pe A1 intre Cunța și Boița, km 224+000 – km 292+000, sâmbătă seara.
Drumarii spuneau că vizibilitatea redusă face imposibilă acțiunea utilajelor de deszăpezire, dar acestea vor acționa pentru redeschiderea circulației in condiții de siguranță imediat ce condițiile meteorologice o vor permite.
După ora 05, s-a deschis porțiunea din A1, care ocolește orașul Sibiu, pentru ca autocamioanele să nu blocheze traficul în municipiu.
După acțiunile drumarilor s-a reușit redeschiderea circulației pentru toate categoriile de autovehicule pe A1 între Cunța și Cisnădie (km 229+000 – km 238+000), la ora 10.
Pe sectorul Sibiu-Boița s-a lucrat până spre ora 16. Viscolul și stratul de zăpadă care a măsurat 60 cm au îngreunat itilajele.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
330Filarmonica Sibiu, conflicte în tribunal din 2020
3 ani agoFilarmonica de Stat Sibiu, un nou conflict
Filarmonica Sibiu este în centrul atenției, din nou, cu probleme semnalate de Sindicatul Artiștilor Instrumentiști al Filarmonicii de Stat Sibiu (SAIFS).
”Cerem autorităților județene prin acest comunicat, să întreprindă demersurile necesare pentru creșterea gradului de implementare a măsurilor de integritate la nivelul instituției conform Transparenței Instituționale și a Strategiei Naționale Anticorupției. Managerul actual și întreaga conducere a instituției refuza, prin orice mijloace, să aducă la cunoștință Sindicatului informațiile solicitate, în desconsiderarea prevederilor Codului Muncii, Legea nr. 53/ 2003, Legii nr. 367 /2022, precum și în desconsiderarea liberului acces la informațiile de interes public conform Legea 544/2001.”, transmite Comitet Sindical SAIFS.
În comunicatul transmis de instrumentiștii care activează în Filarmonica de Stat Sibiu:
”În reală opoziție cu adoptarea de către Consiliul Județean a Planului de Integritate în anul 2017, înregistrat sub nr. 1330/31.01.2017 și având la dispoziție Planul de Integritate din 2022 din care reiese obiectivul nr.1: Creșterea gradului de implementare a măsurilor de integritate la nivelul instituției; managerul actual al Filarmonicii de Stat Sibiu, nu a făcut niciun demers în a aduce la cunostinta angajaților declarația privind asumarea unei agende de integritate organizațională. Cu alte cuvinte conducătorul nu ține cont de transparență instituțională, transparența nefiind aplicată conform cu actele normative ale autorității județene și nu este aplicată conform legislației în vigoare.
În lipsa unei practici de transparență instituțională din partea managerului actual privind consultarea și informarea reală a angajaților, luând în mod unilateral deciziile, Sindicatul a fost nevoit, începând din 2020, să apeleze la instanțele judecătorești ieșind în câștig de cauză. A urmat apoi ca managerul se dea pe nedrept Sindicatul în judecată, Sindicatul ieșind câștigător și de această dată.
Deciziile unilaterale luate de managerul actual al Filarmonicii de Stat Sibiu, fără consultare și informare, au adus pagube financiare la bugetul instituției publice. Menționam ca exemplu cazul angajatei care a fost dată afară abuziv și reîncadrata apoi prin hotărâre judecătorească a Curții de apel Alba unde Filarmonica a fost obligată să achite toate salariile angajatei plus despăgubiri și cheltuieli de judecată, in cuantum de aproximativ 90.000 RON. Consecința unei alte decizii abuzive a managerului actual, privind salarizarea angajaților care de asemenea a avut câștig de cauza pentru Sindicat, a costat sute de mii de lei!!
Toate acestea afectează imaginea instituției publice Filarmonica de Stat Sibiu, și crează o atmosfera toxica la locul de munca al angajaților.
În prezent cel mai recent caz similar este cel al unui angajat al filarmonicii care a câștigat concursul de angajare pe perioada nedeterminată, dar i s-a încheiat un contract pe perioada determinată și dupa 36 de luni de activitate fără întrerupere în cadrul instituției, managerul instituției ignora cererea sa de a trece pe un contract pe perioada nedeterminată, așa cum prevede Codul Muncii. Nerespectând drepturile tânărului muzician de a beneficia de un contract pe perioada nedeterminată conform legii, tânărul muzician este nevoit și el să caute dreptatea la tribunal.”
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
245


