Coronavirus – UN ULTIM OMAGIU
Suntem profund îndureraţi de trecerea în nefiinţă a celui care a fost colegul nostru, asistent medical ALIN OLTEANU, în vârstă de 49 de ani, angajat al Serviciului de Ambulanţă Județean Teleorman, care a căzut la datorie în lupta cu virusul COVID-19.
Dumnezeu să odihnească în pace sufletul chemat!
Veşnic va rămâne în memoria noastră ca un erou!
Sincere condoleanţe familiei şi celor dragi!
Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România, cât şi colegii din toate Serviciile Publice de Ambulanţă, într-un număr aproximativ de 11.000 de angajaţi, sunt alături de familia rămasă îndoliată şi îndurerată, și de colegii din Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman, rugându-l pe Dumnezeu să îi mângâie şi să îi ajute
să treacă peste acest ceas greu al despărţirii.
În toate Serviciile Publice de Ambulanţă este declarat doliu şi se va ţine un moment de reculegere de un minut, în data de 04 noiembrie 2020, la ora 13.00, când sirenele şi sistemele luminoase ale ambulanţelor vor funcţiona continuu în acel minut.
În fiecare serviciu de ambulanță, revine conducerii unității și conducerii sindicatului reprezentativ în FNSAR, ca un ultim omagiu pentru cel care a fost colegul nostru, ALIN OLTEANU, asistent medical.
Citeșteaici despre cazul asistentului răpus de covid.
You Might also like
vaccin.live – Platforma care îți arată locurile disponibile în fiecare județ
5 ani agovaccin.live – proiect făcut din inimă, la Sibiu
Un grup de tineri IT-iști din Sibiu au pus la punct o platformă cu singurul scop de a contribui la eforturile comune privind combaterea și prevenirea pandemiei actuale.
Echipa VACCIN.LIVE a implementat un sistem simplu și eficient de a prezenta, aproape în timp real, informațiile publice referitor la numărul de locuri pentru vaccinare disponibile în centrele de vaccinare într-un mod grafic util, anume prin harta județelor interactivă.
„A fost o necesitate. Atât noi cât și colaboratorii încercam să programăm persoane care se încadrau în categoriile de vaccinare. Am observat că pierdeam foarte multi timp pentru că trebuia să intrăm permanent pe platforma #RoVaccinare ca să vedem dacă sunt locuri libere. De aici a plecat ideea să facem un sistem de notificare să ne anunțe automat dacă a apărut un loc liber, să putem face programarea. ”, Gabriel Cârjea, specialist IT.
Inițial platforma a funționat intern. Mai apoi, tinerii sibieni s-au gândit că această aplicație merită să fie folosită de oricine dorește. Impactul în primele zile a fost redus, dar s-a propagat fără indexare sau promovare plătită.
Persoanele interesate, pot vizualiza prin simpla accesare a site-ului https://vaccin.live în primul rând dacă sunt locuri disponibile, iar în cazul în care nu sunt locuri libere, poate crea o notificare prin E-mail si optional prin SMS.
”VACCIN.LIVE este un serviciu oferit gratuit si nu intenționăm să taxăm utilizatorii pentru serviciul de notificare.”, au declarat it-iștii sibieni.
Programările pentru vaccinarea împotriva COVID-19 se pot face online, pe site-ul vaccinare-covid.gov.ro, la medicul de familie sau prin intermediul unui call-center, la numărul de telefon 021.414.44.25.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
832Consiliul Județean: “Pacientul în centrul atenției“
3 ani agoConsiliul Județean Sibiu anunță licitația pentru construirea Noului Spital Județean
Consiliul Județean Sibiu a lansat, azi, 5 iulie, anunțul de intenție pentru achiziția lucrărilor de execuție pentru Noul Spital Județean – cel mai mare proiect post-decembrist și totodată cel mai dorit proiect de sibienii din județ. Anunțul va fi publicat pe SEAP, dar și în Jurnalul Uniunii Europene.
Principiul care a stat la baza proiectării Noului Spital este “Pacientul în centrul atenției“, de aceea, noua construcție va aduce, dincolo de dotări de ultimă generație și o nouă clădire la standarde europene, o abordare holistică a procesului de vindecare în care prin, proceduri interne, alte facilități și coloristică va oferi pacienților servicii de cea mai bună calitate.
Complexitatea obiectivului, precum și faptul că această investiție este prima de o asemenea amploare în infrastructura de sănătate din țară, a impus nevoia unei platforme digitalizate folosite în premieră de o autoritate publică din România.
Aceasta centralizează și armonizează toate informațiile și detaliile proiectului pe specialități, îmbinând arhitectura cu structura și instalațiile clădirii, prevenind în acest fel eventuale necorelări. Totodată, pe aceeași platformă se va realiza managementul proiectului, permițând urmărirea realizării construcției și a costurilor în conformitate cu proiectul tehnic.
Ulterior, după finalizarea investiției, operarea clădirii va fi complet digitalizată, pe platformă realizându-se monitorizarea costurilor de întreținere și funcționare, a consumurilor, asigurând în cel mai scurt timp remedierea deficiențelor de orice natură.
Pentru o mai bună înțelegere, practic, în această platformă se vor regăsi datele construcției și istoricul intervențiilor, reprezentând o veritabilă “carte tehnică” a clădirii, în care se regăsesc inclusiv materialele folosite, cantități, prețuri, producători etc.
O altă platformă care va fi lansată de Consiliul Județean Sibiu în data de 6 iulie, oferă sibienilor posibilitatea de a vedea în format VR 360, principalele zone din cadrul Noului Spital Județean cum ar fi: salon adulți, salon copii, intrare și zona de recepție, sală de tratament, sală de operații, precum și imagini cu exteriorul construcției, în faza de proiectare.
Totodată, pe platformă se vor putea urmări etapele de construire a Noului Spital Județean, pe fiecare fază de în parte. În acest fel, toți locuitorii vor putea avea acces la informații actualizate despre acest proiect important pentru întreaga comunitate. Platforma poate fi accesata la link-ul https://nsj.cjsibiu.ro/, acesta fiind disponibil pe prima pagină a Consiliului Județean Sibiu.
“Ne dorim ca prin proiectul Noului Spital să aducem sibienilor, și nu numai, mai mult decât o clădire nouă și dotări de ultimă generație. Viziunea noastră este de a aduce prin toate mijloacele Pacientul în centrul atenției: modul de organizare, sistemul de informatizare, designul de interior, condițiile de cazare la standarde europene, precum și toate facilitățile de care dispune clădirea să se îmbine perfect cu o calitate ridicată a actului medical, prin grija medicilor și a tuturor celor care vor lucra aici.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
”Ne dorim un spital în care pacienții să vină cu încrederea că vor avea parte de un act medical de calitate, acces la aparatură performantă, fiind tratați de personal medical calificat. Să simtă că vor fi într-un spațiu care vindecă“, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului județean Sibiu.
La eveniment au participat alături de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, vicepreședintele instituției, Marcel Luca, director executiv Direcția Tehnică, Investiții și Patrimoniu, Daniela Stoica, precum și reprezentanții societăților de proiectare și a celor care oferă servicii de consultanță privind întocmirea documentației de atribuire a contractului pentru construirea Noului Spital Județean.
270Premieră în 2023, la Spitalul Județean: litotriție intravasculară
2 ani agoPremieră pentru SCJU Sibiu: procedura realizată în cadrul Laboratorului de angiografie si cateterism cardiac
Premiera avut loc în decursul săptămânii trecute, când echipa Laboratorului de angiografie si cateterism cardiac al SCJU Sibiu, coordonată de Dr. Ioan Bitea, a realizat primele proceduri de angioplastie coronariană facilitată cu un dispozitiv de ultimă generație – IVL (litotriție intravasculară), din cadrul celei mai mari unități sanitare a județului. Acest dispozitiv permite tratarea unor pacienți cu leziuni coronariene intens calcifice, extinse și rezistente la terapiile percutane convenționale (dilatare simplă cu balon și stent). De aceste proceduri au beneficiat 4 pacienți cu vârste cuprinse între 59-74 ani.
Din echipă au mai făcut parte dr. Leontin Lazăr, dr. Laurențiu Onea și asistenții: Soanea Mădălina, Nicoară Maria Ana, Nan Bogdan, Lupuș Gabriela, Gavrilă Kasandra, Bitea Ioana.
“Pacienții care au beneficiat în premieră de această procedură au fost selecționați și tratați electiv, doi dintre aceștia având în antecedente angioplastie coronariană convențională- implant de stent, însă cu rezultat suboptimal datorită subexpandării stentului secundar leziunii intens calcifice. Ceilalți pacienți au beneficat per primam, în urma internării pe secție, de procedura de litotriție intravasculară, prezentând leziuni extinse și intens calcifice. Evoluția pacienților a fost una favorabilă, aceștia externându-se a doua zi, cu recomandări medicale”, explică Dr. Ioan Bitea, coordonatorul laboratorului.
Consola (echipamentul) necesar derulării acestei proceduri, realizate în premieră, a fost oferită gratuit de Medical Devices & Diagnostics România, reprezentant al Abbott Vascular, firmă cu renume mondial în cardiologia intervențională. Echipamentul rămâne în custodia echipei laboratorului urmând a fi folosit și pe viitor.
Materialele consumabile necesare au fost achiziționate de către Spitalul Clinic Județean de Urgență, prin Programul Național de Dilatare Percutană, pe care spitalul l-a accesat în acest an.
Ce este litotriția intravasculară?
Litotriția intravasculară (terapia shockwave) este o tehnologie inovatoare, fiind concepută pentru a aborda leziunile cardiologice intens calcifice, cu ajutorul unui dispozitiv special. Acesta este alcătuit din: consola principală și consumabilele de unică folosință.
Procedura realizată în premieră la Sibiu, se recomandă pacienților la care leziunile arteriale sunt intens calcifice, tratamentul intervențional de implantare de stent fiind facilitat de aceasta.
În cadrul laboratorului de Angiografie și cateterism cardiac al SCJU Sibiu de derulează programe naționale: de cardiostimulatoare, de defibrilatoare interne, de resincronizatoare cardiace, de dilatare percutană (implant de stent).
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
570