Ziua absolvirii pentru prima promoție care a început cu clasa pregătitoare

Ziua de 11 iunie 2021 a însemnat o zi încărcată cu emoții și bucurie, o zi pe care absolvenții claselor a VIII-a A și B ale Liceului Teoretic ,,Constantin Noica” și-o vor aminti cu drag. Este ziua în care, într-un cadru festiv, alături de domnii directori și de dascălii care le-au îndrumat pașii pe parcursul celor patru ani de gimnaziu, au sărbătorit finalizarea unei etape importante din viața lor de elevi.

Ziua absolvirii pentru prima promoție care a început cu clasa pregătitoare

Ziua absolvirii pentru cei 50 de elevi de clasa a VIII-a

Primii nouă ani de școală au trecut mult mai repede decât ne-am dorit, copiii drăgălași și nesiguri s-au transformat în adolescenți înțelepți, ambițioși și curajoși, dornici să cunoască, să exploreze necunoscutul, să caute răspunsuri la întrebări nerostite și să se pregătească pentru viitoarea viață de licean. Sprijiniți de părinți și de profesorii care i-au susținut de fiecare dată, au învățat ,,să meargă pe valuri în picioare”, așa cum atât de frumos spunea Nichita Stănescu.

Anii de gimnaziu au însemnat totodată, pe lângă studiu, și multe excursii, proiecte Erasmus și alte activități extrașcolare și extracurriculare, retrăite cu emoții, zâmbete, lacrimi și bucurie prin prezentările powerpoint de la finalul festivității.

Ziua absolvirii pentru prima promoție care a început cu clasa pregătitoare În ziua festivității de absolvire, au fost evidențiați elevii cei mai merituoși și, cu bucurie putem să spunem că ne mândrim cu o generație de excepție, cu trei elevi care au absolvit clasa a VIII-a cu media 10 și cu încă 29 de elevi cu medii peste 9,16.

Ziua absolvirii pentru prima promoție care a început cu clasa pregătitoare

”Ne vom aminti cu drag de voi, dragi copii. Voi veți fi mereu generația care s-a străduit ca, de dincolo de ecranele online-ului, să faceți față provocării de a învăța pentru propriul viitor sau să profitați de faptul că ați fi putut să trișați, să risipiți clipe, zile, săptămâni… Dar, am descoperit în voi forța și ambiția unor tineri care au răspuns DA provocării de a face lucrurile așa cum trebuie făcute.”, au transmis diriginții celor două clase, Daniela Bratu și Tiberiu Sasca.

Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.

”Felicitări, dragii noștri absolvenți mascați, care ați știut să vă adaptați și să încheiați atât de frumos această etapă a vieții voastre. Să rămâneți la fel de frumoși sufletește și, la examenele care vă așteaptă, să vă bucurați de rezultatele muncii voastre!”, a transmis conducerea Liceului Teoretic Constantin Noica din Sibiu.

Scroll to top