Zăpadă din belșug la munte, în județul nostru
Stratul cel mai consistent de zăpadă la momentul actual măsura la ora 20, nici mai mult nici mai puțin de 319 centimetri. Locația unde s-a făcut această măsurătoare se află în județul Sibiu, mai exact Bâlea Lac.
Astăzi, cabanierii din zonă s-au luptat cu nămeții formați de ninsoarea de peste noapte. Cel mai greu a fost pentru angajații de la Telecabină, care au trebuit să îi facă loc cabinei să ajungă în peronul de la peste 2000 metri altitudine. Au trebuit sa mute un strat de zăpadă de aproximativ 1 m, pentru ca turiștii să ajungă in siguranță la Bâlea Lac.
Nu doar în fața peronului telecabinei au avut de intervenit. Pentru ca turiștii să poată ajunge la cabanele din zonă, aceeași muncitori au fost nevoiți să sape cărare în nămeți, în formă de scară. Și asta, pentru că nivelul stratului de zăpadă a trecut de streașină.
La Păltiniș stratul de zăpadă măsura în această seară 95 cm. Aici, cei mai bucuroși sunt iubitorii sporturilor de iarnă. Cu zăpada așternută acum, pârtiile vor putea fi deschise în weekend, atât pe Pârtia Oncești cât și la Arena Platoș, unde nocturna funcționează vineri și sâmbătă până la ora 21.
IMPORTANT: Zilele acestea, din cauza unor probleme la alimentarea cu curent electric, o mare parte din Stațiunea Păltiniș nu a avut energie electrică. Înainte să plecați spre Stațiunea Păltiniș vă recomandăm să sunați la cabanieri sau la administratorii pârtiilor pentru a verifica daca s-a rezolvat problema.
Despre defecțiunea la rețeaua de transport al energiei electrice am scris aici.
You Might also like
Primăria Sibiu caută nume pentru parcul ce urmează să fie deschis în 2023
3 ani agoPrimăria Sibiu: Concurs pentru denumirea celui mai nou parc al Sibiului – Propuneți un nume, până în 19 ianuarie!
Primăria Sibiu desfășoară primă etapă a concursului, în care cetățenii cu domiciliul sau reședința în municipiul Sibiu pot propune denumiri, până cel târziu 19 ianuarie 2023. Pot participa persoanele care au vârsta de peste 18 ani.
Pentru a transmite propunerea dumneavoastră, Primăria Sibiu vă invită să accesați formularul electronic, aici.
Pașii următori:
- După centralizarea propunerilor de nume, un juriu format din 7 persoane va selecta cele mai reprezentative 5 denumiri.
- În faza a doua a concursului, sibienii vor fi invitați să voteze pentru una dintre cele 5 nume selectate
- Cetățenii care au propus primele 3 denumiri clasate în urma votului vor fi premiați de Primăria Sibiu:
◦ Locul I: o bicicletă și dreptul de a-și alege un arbore din parc pe care să îl adopte și care să fie identificat printr-o plăcuță cu numele câștigătorului.
◦ Locul II: un abonament Sibiu Bike City valabil pentru 6 luni.
◦ Locul III: un set de materiale vegetale de plantat acasă, conținând un arbore ornamental sau o plantă de interior (la alegere), un mix de 5 plante perene și o cutie cu gazon.
“Îi invit pe sibieni să completeze formularul electronic și să ne transmită o propunere de nume, ținând în primul rând cont de locația parcului și de ceea ce acesta oferă. Parcul este situat într-o zonă terasată înaltă, colinară, care oferă o panoramă frumoasă asupra luncii râului Cibin și a munților Cindrel, dar și asupra Aeroportului Sibiului. Din parc, apusurile sunt minunate, mai ales în contextul zonei de belvedere, iar prin amplasarea lui la marginea zonelor locuite, liniștea este surprinzătoare pentru un mediu urban.”, Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Acest parc va include dotări pentru toate vârstele, atât pentru odihnă și relaxare, cât și pentru persoanele care doresc o relaxare activă: spații verzi amenajate cu iarbă, arbori, arbuști și flori, un labirint verde, o zonă de belvedere, o fântână arteziană și un inel de apă amenajat în mijlocul parcului, alei pietonale și alei verzi, un pump track, terenuri de sport și minigolf, o zonă de fitness și workout, două locuri de joacă și o mini-tiroliană.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
268Spectacol de gală în Muzeul ASTRA, 15 iulie ora 17
2 ani agoSpectacol de gală în Muzeul ASTRA la “Festivalul Sfântă ni-i Vatra” sâmbătă 15 iulie, de la ora 17.00
Spectacolul face parte dintr-un festival de amploare, cu peste 200 de participanți din cele două țări, care unește comunitățile din România și Republica Moldova prin promovarea valorilor culturale comune – arte, literatură, limbă, personalități, tradiții, obiceiuri.
Expoziții ale mestesugarilor și producătorilor, preparate culinare tradiționale, interpreți și ansambluri profesioniste din cele două țări vă așteaptă în Muzeul ASTRA, un cadru natural feeric, o Românie în miniatură, o locație ideală pentru această manifestare de suflet, adresată tuturor celor care simt și trăiesc românește.
Junii Sibiului, Robert Târnăveanu, Alina Pinca, Iulian Hanea, Valentina Nimereală și Diana Dumitru din cadrul Școlii populare de artă Ilie Micu, Ansamblul Țărăncuța Criuleni, Ansamblul Soroceanca Soroca, Ansamblul Lozioara Strășeni, Ansamblul Baștină Strășeni, Ansamblul Dumbrava Verde Strășeni, Ansamblul Semănătorii, Ion Țurcanu, Istrate Andrei și multe alte surprize îi așteaptă pe sibieni la spectacolul din 15 iulie de la ora 17.00 .
„Invit iubitorii de folclor autentic să vină la acest spectacol, să le fim alături celor despre care Grigore Vieru scria că ne sunt „Frați de grai, de sânge frați”. Este un eveniment cultural ce se dorește fi un pod de flori, izvorât din mal de Cibin, până peste Prut”, a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Festivalul face parte integrantă dintr-un proiect mai amplu, proiectul ”TREI CULORI ȘI-O SINGURĂ CREDINȚĂ: ROMÂNEASCĂ”, implementat în județul Sibiu, de către Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Consiliul Raional Dondușeni, Consiliul Raional Strășeni, Consiliul Raional Criuleni, A.O. „Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova”, Teatrul „Veniamin Apostol” Soroca, GAL Mărginimea Sibiului, Asociația GAL ”Plaiul Codrilor” și instituțiile culturale județene.
Obiectivul general al proiectului vizează crearea și dezvoltarea unui cadru de cooperare adecvat, atât instituțional, cât și uman, pentru cunoașterea, păstrarea, dezvoltarea și promovarea valorilor culturale comune, pentru afirmarea identitară și spiritual a cetățenilor din Republica Moldova și dinamizarea legăturilor dintre cele două teritorii.
Pe lângă organizarea acestui eveniment cultural, Spectacolul „Sfântă ni-i vatra!”, vor fi și o serie de activități culturale diverse dedicate promovării și valorificării culturii românești – expoziții, dezbateri, simpozioane etc. cu participarea raioanelor partenere, dar si organizarea unor schimburi de experiență și bune practici – patru vizite de studiu în Sibiu și Republica Moldova, câte două delegații din Sibiu și două din Republica Moldova prin care să se întărească relațiile dintre cele două țări.
Proiectul „Trei Culori și-o Singură Credință: Românească” este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României și cofinanțat de Consiliul Judetean Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
526Anii Drumeției 2021 – 2022
5 ani agoAnii Drumeției – EuroRando 2021-2022
Consiliul Județean Sibiu demarează o serie de acțiuni legate de Anii Drumeției 2021 – 2022. Anii tematici dedicați drumeției în Județul Sibiu susțin și valorifică EuroRando 2021 și 2022, întâlnirea europeană a drumeților, cel mai important eveniment de natură și cultură organizat o dată la cinci ani într-o regiune din Europa, sub patronajul Asociației Europene a Drumeților.
Perioadele de desfășurare în Județul Sibiu pentru EuroRando sunt:
- EuroRando2021 26.09-03.10.2021;
- EuroRando2022 11-18.09.2022(A doua perioadă a fost adăugată de organizatori având în vedere situația specială dată de pandemie, care se așteaptă să condiționeze desfășurarea evenimentului în 2021 la un format restrâns).
15 trasee și 5 tururi culturale
15 trasee de drumeţie și 5 tururi culturale au fost incluse în programul evenimentului Anii Drumeției; prin sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu, starea lor a fost deja evaluată de Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor (SKV), promovarea lor fiind realizată pe site-ul dedicat www.eurorando.eu. Evenimentele vor avea un efect de promovare a Județului Sibiu ca destinație atractivă pentru turism activ sustenabil și ecoturism, dincolo de perioadele mai sus-menționate.
„Ne așteptăm ca un număr tot mai mare de persoane, atât localnici, cât și turiști din țară și din străinătate, în limita restricțiilor impuse de pandemie, să practice drumeția pe traseele din județ, motivați de căutarea unei stări de bine și de întărire a imunității pentru prevenirea îmbolnăvirilor. Tocmai de aceea, îmbunătățirea oportunităților de drumeție este un obiectiv central pentru 2021 pe care doresc să îl transmit și primăriilor din județ. Drumeția și valorile naturale vor fi priorități transversale pentru toate programele de finanțare ale Consiliului Județean Sibiu, fie că vorbim de cultură, sport sau tineret”, a declarat președinta Daniela Cîmpean.
În perioada imediat următoare vor fi puse în consultare publică ghidurile de finanțare și organizate întâlniri publice cu promotorii de proiecte pe al căror parteneriat contăm.
Prin dispoziția președintei CJ Sibiu a fost desemnat un grup de lucru pentru implementarea acțiunilor legate de Anii Drumeției, care cuprinde instituții precum Asociația Județeană de Turism Sibiu, Salvamont, ADI ECO, Societatea de Drumuri și Poduri Sibiu, precum și angajați din aparatul de specialitate al CJS.
Serviciul Public Salvamont a realizat încă de anul trecut remarcarea a 16 trasee, iar anul acesta prioritățile stabilite în cadrul grupului de lucru prevăd digitalizarea tuturor traseelor de drumeție din județ precum și îmbunătățirea condițiilor de drumeție pe potecile existente, prin realizarea de noi marcaje, amenajarea de podețe și terasamente, prioritate fiind acordată traseelor din EuroRando. Totodată, finalizarea Bazei Salvamont Păltiniș este prevăzută pentru toamna 2021.
Societatea de Drumuri și Poduri Sibiu va realiza un calendar de lucrări de întreținere și igienizare periodică cu prioritate pentru drumurile județene care duc spre trasee de drumeție, precum și amenajarea de locuri de popas.
ADI ECO Sibiu va susține suplimentarea punctelor de colectare selectivă la ieșirea de pe traseele de drumeție din localități, iar primăriile vor fi co-interesate pentru menținerea curățeniei în localitate și pe traseele de drumeție care traversează teritoriul lor și pentru gestionarea câinilor de la stâni.
În urma mai multor întâlniri interinstituționale pe care care CJ Sibiu le-a organizat cu ONG-urile de mediu, dar și cu cluburile de enduro și instituții precum Direcția Silvică, IPJ Sibiu, Jandarmeria și APM Sibiu, a reieșit nevoia unui regulament local care să stabilească zonele permise pentru agrement motorizat (enduro, ATV, snow-mobil etc.), iar președinta CJS a solicitat sprijinul instituțiilor reunite în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică pentru realizarea și implementarea unui astfel de regulament la nivelul județului Sibiu, care să prevadă și o modalitate de înregistrare, informare, dar și de control pentru practicanții de agrement motorizat, pentru a evita perturbarea activităților de drumeție, deteriorarea traseelor, dar și impactul asupra naturii.
Județul Sibiu include 16 arii protejate la nivel european – situri incluse în rețeaua Natura 2000 – dintre care 12 situri au planuri de management aprobate.La nivel județean au mai fost declarate și alte arii naturale protejate care includ valori semnificative din punct de vedere floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic etc. Este vorba de 16 rezervații naturale și monumente ale naturii. Deși deține doar 2,3% din teritoriul României, județul Sibiu conservă 63% din cormoflora țării, fiind considerat de botaniști „o Românie în miniatură”. Anii tematici ai drumeției reprezintă totodată ocazia de a aduce în atenția localnicilor și oaspeților patrimoniul natural valoros al județului, într-un mod responsabil.
FOTO: Iulian Panescu
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
789