Simulare BAC: 40 de note de 10 la Sibiu

BAC de probă pentru 1835 de elevi din județ

Simularea probelor de examen de la Bacalaureat 2021, a fost promovată de 797 de candidați, dintr-un total de 1 835 candidați prezenți. La nivel național, procentul de promovabilitate a fost de 41,01%, din cei 105 772 elevi care au susținut simularea examenului de Bacalaureat 2021, 41 085 elevi obținând cel puțin media 6, media minimă necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat.

Simularea susținută de elevii claselor a XII a în perioada 22.03-25.03.2021 a avut o rată de promovare de 43,3%, la nivelul județului nostru, a transmis Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

40 de 10(zece)

Sibiul a avut 40 de note de zece, cele mai multe la matematică. În schimb, la nivel național cele mai multe lucrări perfecte au fost la disciplina Istorie , unde 524 de elevi au reușit să promoveze cu nota maximă.

Proba la care au trecut toți sibienii

Materia la care elevii sibieni au obținut promovabilitate de 100% a fost Filosofia. Toți cei înscriși la această probă au luat note de trecere.

Județele fruntașe la simulare

Cele mai mari procente de promovare s-au înregistrat în următoarele județe: Brăila (52,1%), Cluj (51,5%), Galați (47,8%), Iași (47,7%) și București (46,7%).

”Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.”, Inspector Școlar General, Prof. Monica-Adriana MUNTEANU.


Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.


 

Scroll to top