Primăria Sibiu propune creșterea sumelor alocate burselor acordate elevilor. Consiuliul Local votează!
Primăria Sibiu estimează pentru acest a școlar un număr de 5000 de burse lunar.
“În ședința Consiliului Local din această lună propun creșterea cuantumului lunar al burselor de merit și al celor de studiu. În acest sens, vom aloca din bugetul local aproximativ 2,3 milioane de lei, suplimentar sumelor alocate de la bugetul de Stat, pentru susținerea acestor majorări ale burselor.”, transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Prin proiectul de hotărâre a Consiliului Local, primarul Astrid Fodor propune creșterea cuantumului bursei de merit, de la 200 de lei la 300 de lei, iar a celei de studiu de la 150 de lei la 200 de lei, majorări ce vor fi acoperite financiar din bugetul local. Astfel, Primăria Sibiu va acorda aceste burse într-un cuantum superior nivelului minim specificat în legislație.
De asemenea, în proiectul menționat, Primăria Sibiu propune aprobarea numărului estimat de burse pentru acest an școlar – peste 5.000 de burse lunar: 77 burse de performanță în cuantum de 500 lei/lună; 3.380 burse de merit în cuantum de 300 lei/lună; 305 burse de studiu în cuantum de 200 lei/lună; 2.062 burse de ajutor social în cuantum de 200 lei/lună.
Elevii vor beneficia de aceste burse în perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale de către absolvenții clasei a VIII-a, a examenului de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și pe perioada pregătirii practice. Acestea nu se vor acorda în perioada vacanțelor școlare, cu excepția burselor de ajutor social. Menționăm că bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
SCJU Sibiu a fost inclus în programul național de boli cardiovasculare
7 luni agoSCJU Sibiu a accesat programul naționale de dilatare percutană (implant de stenturi)
SCJU(Spitalului Clinic Județean de Urgență) Sibiu face un nou pas în dezvoltarea serviciile acordate pacienților cu patologie cardiovasculară complexă, fiind inclus în „Programul național de boli cardiovasculare – tratamentul bolnavilor cu stenoze arteriale severe prin proceduri de dilatare percutană în raport cu profilul clinic şi aspectul macrofuncțional”.
Demersurile pentru includerea în acest program au fost făcute la finalul anului precedent (luna decembrie), iar în luna februarie a anului curent SCJU Sibiu a fost nominalizat prin Ordinul 104 la Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ca unitate care derulează programul menționat. Ulterior, prin actul adițional nr. 27/28.02.2023 la contractul pentru finanțarea programelor/subprogramelor naționale de sănătate curative, încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate, spitalul a primit suma de 250.000 lei pentru trimestrul I al anului curent.
Practic, în cadrul Laboratorului de angiografie coronariană si cateterism cardiac din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pacienții cu afecțiuni cardiace cronice pot beneficia gratuit de proceduri de implant al stentului, acestea fiind decontate prin programul național finanțat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Astfel de intervenții/proceduri se efectuau deja în cadrul laboratorului încă din 2015, dar până acum cheltuielile legate de materiale erau suportate integral de spital, din fonduri proprii, iar fluxul de pacienți nu era unul constant.„Scopul nostru este dezvoltarea durabilă a serviciilor medicale de cardiologie intervențională, prin accesarea a cât mai multe programe naționale. Ne bucurăm că am reușit să includem spitalul și în acest program, accesibilitatea pe plan local a serviciilor de implant de stent decontate de Casa de Sănătate însemnând posibilitatea de a crește numărul pacienților care beneficiază de aceste proceduri dar și o serie de facilități financiare. Există o multitudine de avantaje de ordin medical pentru pacienți: rezolvarea acestora pe plan local, rapiditatea intervenției, scăderea complicațiilor, posibilitatea unui prognostic mai bun pe termen mediu şi lung”, a declarat managerul SCJU Sibiu, dr. Daniel Chelcea.
Prin extinderea gamei de servicii și patologii tratate activitatea din cadrul Laboratorului de Angiografie si Cateterism cardiac devine din ce în ce mai complexă, putând asigura servicii pentru cetățenii județului, dar și pentru pacienți din județe limitrofe: Alba, Hunedoara, Vâlcea.
Cine și cum poate beneficia de implanturi de stent
De implant gratuit de stent pot beneficia pacienții asigurați și care sunt diagnosticați cu afecțiuni cardiovasculare (boala coronariană ischemică). Aceștia trebuie sa fie evaluați inițial de un medic cardiolog și ulterior redirecționați către Laboratorului de Angiografie si Cateterism cardiac. Pacienții trebuie să fie internați în cadrul secției de cardiologie ale SCJU Sibiu.
Reamintim că, în 2022 Laboratorul de Angiografie si Cateterism cardiac al SCJU Sibiu a obținut, în completarea programului de cardiostimulatoare, programele naționale pentru defibrilatoare și resincronizatoare cardiace, astfel încât actualmente în cadrul celei mai importante unități sanitare din județ se pot implanta toate tipurile de dispozitive cardiace: stenturi, stimulatoare, defibrilatoare și resincronizatoare.
- Laboratorul de Angiografie și Cateterism cardiac al SCJU Sibiu funcționează pe lângă secția de Cardiologie a SCJU Sibiu;
- În cadrul laboratorului își desfășoară activitatea 4 medici dintre care 2 cu atestat în cardiologie intervențională, un specialist cardiolog în curs de pregătire în cardiologie intervențională și un medic specialist cardiolog cu supraspecializare în stimulatoare si defibrilatoare cardiace implantabile care deservește cele 3 programe naționale de dispozitive cardiace;
- De asemenea, în laborator își desfășoară activitatea și 6 asistenți;
- De serviciile laboratorului pot beneficia: pacienții internați în cadrul secției de cardiologie;
- Programul de lucru al laboratorului este de luni până vineri, între orele 08.00-16.00.
- În 2022 în cadrul laboratorului au fost investigați/tratați peste 1000 de pacienți. Dintre aceștia 400 au beneficiat de angioplastii (implant de stent).
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
99Secția de Urologie a fost reabilitată cu 1 milion de lei +TVA
2 ani agoSecția de Urologie a fost reabilitată de Consiliul Județean Sibiu
Consiliul Județean Sibiu a finalizat lucrările de reabilitare termică la Secția Urologie situată la etajul al II-lea al clădirii Blocului chirurgical. În scurt timp, conducerea Spitalului face toate demersurile pentru mutarea secției Urologie de la parterul clădirii Medicale, unde funcționează în prezent, în spațiul nou amenajat. Temporar, accesul la Urologie se va face pe lângă zona de triaj UPU, urmând ca pacienții să se deplaseze cu liftul din holul de acces al Urgenței.
“Prima etapă a uneia dintre cele mai importante investiții din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență a fost finalizată. Secția de Urologie a fost adusă la un standard înalt de calitate prin care ne-am dorit să asigurăm un plus de confort pacienților și un mediu propice personalului medical. Această investiție completează seria lucrărilor de eficientizare energetică finalizate de Consiliul Județean Sibiu, iar beneficiile vor fi vizibile pe termen lung atât din punct de vedere al impactului asupra mediului înconjurător, dar mai ales asupra costurilor, care vor fi mult reduse”, a declarant Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Lucrările de reabilitare termică la Secția Urologie au fost executate de către societatea Balor Cons SRL, valoarea lor cifrându-se la aproximativ 1 milion lei fără TVA. Acestea au inclus lucrări la interior care au constat în: schimbarea tâmplăriei interioare și exterioare, a pardoselii, a tapetului, izolarea interioară a pereților, înlocuirea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de ventilație și placarea tavanelor cu rigips.
„Secția Clinică Urologie este una deosebit de importantă, atât prin mărime cât și prin adresabilitate, iar reabilitarea termică și modernizarea sa erau absolut necesare. Sănătatea comunității ca ansamblu este esențială pentru evoluția sa corespunzătoare iar scopul nostru este de a oferi cele mai bune servicii. Sperăm ca, în termen de aproximativ o săptămână, să redeschidem secția, după ce vom finaliza igienizarea și mobilarea saloanelor și cabinetelor”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.
Odată cu finalizarea lucrărilor la Urologie, au început lucrările la etajul I, la secția Chirurgie II. După finalizarea acestei secții, urmează predarea fronturilor pentru secția Ortopedie și ulterior Chirurgie I.
Valoarea totală a contractului de execuție pentru reabilitarea termică a Blocului chirurgical este de 13.960.326,25 lei fără TVA, care, pe lângă secția de Urologie, mai cuprinde secțiile: Chirurgie I și II, Ortopedie. Lucrările de reabilitare termică a Blocului chirurgical vor fi finalizate la sfârșitul anului 2022, conform termenului prevăzut în contract.
Investiția face parte dintr-un proiect amplu de reabilitare termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, care include Blocul chirurgical, Maternitatea și pavilionul Secției Dermato-venerice.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
180Muzeul Astra vă invită la 3 evenimente remarcabile
2 ani agoMuzeul Astra vă invită să descoperiți totul despre albine și stupi, să faceți cunoștință cu membrii ai comunităților arhaice din Delta Dunării, dar și la un bazar cu produse realizate manual. Toate acestea au loc în perioada 20-25 aprilie 2021, la Muzeul ASTRA.
Despre albine și stupi – Animații și activități cu specific apicol
Locație: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Școala din Ticera, monument funcțional în Muzeul ASTRA
Orar – ziua 1-3 , între orele 11 și 15, ziua 4-6, între orele 10 și 16
Această activitate reprezintă o demonstrație despre stupăritul tradițional. Se va scoate în evidență și rolul albinelor în satul românesc și în lumea tradițională, dar și pentru gospodăria țărănească, cât și pentru ecologie și biodiversitate.
De marți până sâmbătă, vom organiza la Muzeul ASTRA o serie de activități apicole, în care vom pune în scenă interacțiunea cu echipamentul apicol (ramele, furculița de descăpăcit mierea etc) stupul și nucleii de împerchere. De asemenea, muzeografii vor oferi detalii despre rolul albinelor în viața oamenilor și în istorie, dar și despre rolul castelor în stup. Se va aprinde afumătorul apicol și apoi muzeograful le va oferi vizitatorilor explicații referitoare la putregai și despre conurile de brad.
În weekend, va fi organizată o activitate apicolă de mentenanță, bazată pe însârmarea și lipirea fagurilor pe ramele apicole cu redresor la sursă de curent (demonstrativ). Se pot repeta, la cererea publicului, activitățile din primele zile ale săptămânii.
Sărbătoarea Deltei la Muzeul Astra, ediția a V-a
Muzeul ASTRA organizează în perioadda 22-29 aprilie o serie de activități educaționale de pescuit și de gastronomie în cadrul evenimentului Comuntăți în Muzeul ASTRA. Sărbătoarea Deltei, ediția a V-a.
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului aduce și în acest an în atenția publicului aspecte de viață și secvențe de gastronomie spectaculoase, specifice comunităților arhaice, multietnice din Delta Dunării. Astfel, pescarii lipoveni din Delta Dunării vor prepara mâncăruri ce dezvăluie gustul unic al bucătăriei de odinioară din satele de pescari din Nordul Dobrogei așa cum este Mila 23. Apoi vor pescui cu setca și vintirele în lacul din Muzeul în aer liber, la fel cum procedează pe canalele și pe lacurile din Delta Dunării. Totodată, îi vor învăța pe cei mici să pescuiască, iar de Florii se va găti pește în trei locații din muzeu. De asemenea, cuptorul de la gospodăria de pescar Mahmudia va fi pus în funcțiune, realizând-se aici diverse preparate specifice Dobrogei.
Bazar de primăvară organizat în colaborare cu Cercul de lucru manual al femeilor evanghelice din Turnișor/ Handarbeitskreis Neppendorf .
Data: 24-25 aprilie 2021 sâmbătă & duminică | Interval orar 10:00-16:00 (în ambele zile)
Bazarul de primăvară organizat în colaborare cu Cercul de lucru manual al femeilor evanghelice din Turnișor – Handarbeitskreis Neppendorf este găzduit în gospodăria de viticultor sas din Șeica Mică, monument funcțional din Muzeul în aer liber. Bazarul oferă vizitatorilor posibilitatea de a achiziționa diverse produse realizate manual: broderii, ţesături, piese vestimentare de port specifice sașilor și landlerilor. Produsele sunt realizate de femei, fie în gospodăria proprie, fie la întâlnirile săptămânale desfășurate în perioada iernii. Evenimentul se adresează publicului dornic de a achiziționa obiecte manuale dar și de a afla informații legate de modul în care acestea sunt realizate.
Acțiunile Muzeului ASTRA sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
306