Sibiu, 12 februarie. Seara femeilor acroșate pe trecerea de pietoni

Sibiul sub ploaie a fost scena a 2 accidente identice

Sibiu, 12 februarie, a fost ziua în care, după ora 19, două sibience au fost acroșate de câte un autorism condus de alte sibience.

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit luni seara la un accident produs pe strada Ludoș din municipiul Sibiu. La trecerea pentru pietoni din apropierea intersecției cu strada Poiana, o femeie în vârstă de 48 de ani, sibiancă, nu a acordat prioritate și a acroșat o femeie în vârstă de 60 de ani, tot din municipiu, care traversa strada pe trecere.

La mai puțin de o oră, polițiștii sibieni au fost chemați pe strada Doamna Stanca la un alt accident. Și de această dată, în timp ce conducea un autoturism spre Șoseaua Sibiului, o femeie în vârstă de 62 de ani nu a acordat prioritate și a acroșat o altă femeie, în vârstă de 32 de ani, angajată în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni.

Ambele victime au fost transportate la spital, conștiente.

Ca urmare a acestor două accidente, polițiștii sibieni au emis o recomandare pentru toți particpanții la trafic.

”ATENȚIE ÎN TRAFIC! Date fiind condițiile meteo, conducătorilor auto le reamintim necesitatea deplasării cu atenție sporită, îndeosebi în preajma trecerilor pentru pietoni. În condiții de vizibilitate scăzută, pietonii sunt mai greu de observat, mai ales dacă poartă haine închise la culoare, ceea ce impune reducerea vitezei de deplasare pentru eliminarea oricărui risc la adresa celor care traversează.

Pietonilor, în același timp, le reamintim să nu pătrundă pe trecerea pentru pietoni, semaforizată sau nu, decât după ce s-au asigurat că ȘOFERII I-AU OBSERVAT și AU OPRIT pentru a le acorda prioritate!”

Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
foto: CR
Scroll to top