Salvamont Sibiu și-a întregit echipa cu doi salvatori montani
Începând cu luna ianuarie 2022, Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu își va desfășura activitatea în formulă completă, de 18 salvatori montani, în urma finalizării concursului de angajare a doi salvamontiști.
”Aceștia au fost voluntari și au participat activ la numeroase acțiuni de salvare, la activitățile de remarcare a traseelor montane și la diverse acțiuni interne. Având în vedere arealul mare pe care trebuie să îl acoperim în zona Munților Făgăraș, Cindrel și Lotrului, este salutară completarea echipei noastre cu doi noi salvatori, bine pregătiți, și apreciem susținerea Consiliului Județean Sibiu în acest demers”, precizează Dan Popescu, directorul serviciului.
Serviciul Public din subordinea Consiliului Județean Sibiu asigură permanența la Baza de salvare de la Bâlea Lac, precum și în stațiunea Păltiniș, în două puncte medicale amenajate lângă cele două pârtii: Oncești și Arena Platoș.
De asemenea, în sezonul de vară, o echipă a salvatorilor montani asigură permanența în zona Negoiu, iar salvamontiștii de la Baza din Bâlea Lac fac patrulări periodice în zona refugiului Călțun.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Colegiul Prefectural, 28 martie2023
2 ani agoColegiul Prefectural a avut 3 puncte pe oridinea de zi
Colegiul Prefectural, întrunit astăzi, 28 martie 2023, a fost prezidat de prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu.
Prima poziție de pe ordinea de zi a Colegiului Prefectural a conținut Raportul privind îndeplinirea Planului de acțiuni pe anul 2022, pentru realizarea în județul Sibiu a obiectivelor cuprinse în Programul de Guvernare al Județului Sibiu. Astfel, din punct de vedere statistic, Planul de acțiuni pentru anul 2022 a fost structurat pe 19 capitole a avut stabilite 116 obiective și 796 acțiuni pentru realizarea obiectivelor propuse.
Trebuie remarcat că în prima parte a anului 2022, contextul pandemic generat de prezența virusului SARS – CoV – 2 nu a fost favorabil desfășurării sau finalizării unor activități, însă s-au depus eforturi de către instituțiile implicate ca acțiunile propuse pentru anul 2022 să fie realizate, iar pentru proiectele multianuale lucrările să se deruleze în concordanță cu termenele stabilite în contractele de finanțare.
Dintre obiectivele și acțiunile mai importante pe care le regăsim în Planul de acțiuni pe anul 2022, amintim:
• îndeplinirea tuturor acțiunilor propuse la nivel județean având ca obiectiv major gestionarea componenței situațiilor de urgență și de ordine publică în condițiile evoluției pandemiei de COVID-19, respectiv mediatizarea activităților structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu pentru limitarea răspândirii Covid-19 și îmbunătățirea sistemului de monitorizare a situațiilor de urgență și de coordonare/conducere a intervenției;
• implementarea proiectului „Reabilitare DJ 141 Mediaș – Moșna – Pelișor – Bârghiș”
• implementarea proiectului „Reabilitare DJ 106 Agnita-Sighișoara”;
• implementarea proiectului „Modernizare, extindere și dotarea Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe Sibiu”
• implementarea proiectului „Reabilitare, modernizare, dotarea secției de Neurologie – Fonduri guvernamentale nerambursabile – PNDL”;
• implementarea proiectului „Eficientizarea energetică a Pavilionului IV al Spitalului de Psihiatrie dr. Gheorghe Preda”;
• inaugurarea, în luna decembrie 2022, a primului lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, respectiv o porțiune în lungime de 13,17 kilometri între Sibiu și Boița (Secțiunea 1 Sibiu-Boița (Lot 1 km 0+000-13+170);
• finalizarea lucrărilor de modernizare a Stadionului Municipal Sibiu.Cea de a doua poziție în cadrul Colegiului Prefectural a conținut Evaluarea activităților desfășurate de efectivele din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu în vederea prevenirii și combaterii faptelor de violență domestică. În anul 2022, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au intervenit la 1.945 de sesizări privind cazuri de violență domestică, 1.778 dintre acestea fiind semnalate prin S.N.U.A.U. 112, iar 167 prin alte modalități de sesizare.
În urma completării formularului de risc de către polițiști, au fost identificate 627 de cazuri cu risc iminent, fiind emise 283 de ordine de protecție provizorii, iar în 344 de situații, victima a refuzat emiterea acestuia. Polițiștii au solicitat intervenția echipei mobile la 2 sesizări de fapte de violență domestică, acestea fiind în mediul urban.
În perioada de referință, conform situației statistice, au fost emise 283 ordine de protecție provizorii, 156 în mediul urban și 127 în mediul rural. Dintre acestea, 99 au fost transformate în ordine de protecție.
Față de anul 2021, când au fost emise 202 de ordine de protecție provizorii, în anul 2022 a existat o creștere de 81 de unități (+40,1%).
Pe ordinea de zi a Colegiului Prefectural s-a regăsit și Evoluția infecțiilor respiratorii acute și a gripei în județul Sibiu, în sezonul 2022 – 2023. Astfel, situația cazurilor de gripă confirmate de laborator în sezonul 2022-2023 este următoarea: 312 cazuri, dintre care: 250 cu virus gripal A nesubtipat și 62 cu virus gripal B.
Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu a vorbit în cadrul Colegiului Prefectural și despre complicațiile gripei care pot surveni la orice persoană, astfel că spitalizările sunt mai frecvente la: vârstnici (peste 65 ani) și copilul mic (sub 1 an).
De asemenea, persoanele expuse la risc pentru complicații sunt: bolnavii cu afecțiuni cronice și femeile însărcinate.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
347Jandarm sibian premiat la încheierea misiunii în Afganistan
4 ani agoUn jandarm, ofițer în cadrul Jandarmeriei Sibiu, medaliat la încheierea misiunii sub egida N.A.T.O. în Afganistan
Căpitanul Vlad Alexandru este unul dintre cei patru jandarmi români care s-au întors recent din Afganistan, după ce au participat pentru o perioadă de 6 luni la misiunea NATO – Resolute Support Mission (RSM), de consiliere a forţelor de ordine publică şi securitate afgane.
În semn de apreciere şi recunoaştere a activităţii desfăşurate, a primit medaliile NATO non-Article 5 şi US Army Commendation, aprecierea de serviciu întocmită de superiorii americani fiind ,,Outstanding”(Excepţional).
În cele şase luni, jandarmul a îndeplinit funcţia de Staff Officer, mai exact a desfășurat activități de pregătire cu noii ofițeri care se alăturau colegilor în misiune.
Activitatea de bază a personalului Jandarmeriei Române dislocat în Afganistan a constituit-o mentoratul. Jandarmii români au avut misiunea de a veni în sprijinul forțelor de securitate și instituțiilor afgane prin activități de pregătire, instruire, perfecționare și consiliere.
”Pentru a participa la această misiune, colegul nostru a trecut mai multe probe de verificare a cunoştinţelor de specialitate, a competenţelor lingvistice în limba engleză, examenul psihologic, cât şi cel medical. Căpitanul Vlad Alexandru este ofiţer activ în Jandarmerie din anul 2010. A absolvit cursul de pregătire de bază, specialitatea misiuni internaționale – Afganistan în anul 2015.”, au transmis reprezentanții IJJ Sibiu.
Este a doua misiune internațională la care participă, prima misiune fiind desfășurată în anul 2019.
„A fost o experiență inedită, la fel ca prima. Ocazia de a lucra, coopera cu ofițeri din alte state și schimbul de experiență sunt unice. Perioada aceasta dificilă compensează cu satisfacția profesională și cu îndeplinirea obiectivelor pe care mi le-am stabilit în carieră. La final pot spune că a fost o nouă provocare în care i-am învățat pe ceilalți, dar din care am avut de învățat și eu.”, a declarat căpitanul Vlad Alexandru.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
345Viteză de peste 100km/h și alcool la ”bord”
3 ani agoViteza la control
Viteza participanților la trafic a fost măsurată duminică, 24 iulie, în intervalul orar 16,00 – 17,30, de către poliţiştii Biroului Rutier Sibiu. Oamenii legii au desfășurat o acțiune fulger pe linia prevenirii și combaterii conducerii autoveheiculelor cu viteză peste limita legală, pe strada Câmpșor, în municipiul Sibiu.
Ca urmare a mai multor sesizări primite din partea localnicilor din zona străzii Câmpșor, referitoare la faptul că numeroși conducători auto ar circula cu viteză peste limita legală, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au desfășurat o acțiune punctuală în vederea impunerii unui climat de siguranță în trafic.
Timp de 90 de minute, polițiștii au depistat 10 conducători auto care au circulat cu viteză peste limita legală, în cazul a trei dintre aceștia fiind înregistrate viteze de 102, 105, respectiv 108 km/h, amenda fiind însoțită de suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto care a fost înregistrat circulând cu 102 km/h, un sibian în vârstă de 46 de ani, a indicat o valoare de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.”În total, pe parcursul acțiunii desfășurate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, din care 10 pentru nerespectarea regimului legal privind viteza de deplasare, 6 pentru neportul centurii de siguranță și 1 pentru conducere sub influența alcoolului. Au fost reținute 3 permise de conducere.”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Poliţiştii sibieni vor continua activităţile specifice cu scopul creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor pe drumurile publice.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
221