Jandarm sibian premiat la încheierea misiunii în Afganistan

Un jandarm, ofițer în cadrul Jandarmeriei Sibiu, medaliat la încheierea misiunii sub egida N.A.T.O. în Afganistan

jandarmCăpitanul Vlad Alexandru este unul dintre cei patru jandarmi români care s-au întors recent din Afganistan, după ce au participat pentru o perioadă de 6 luni la misiunea NATO – Resolute Support Mission (RSM), de consiliere a forţelor de ordine publică şi securitate afgane.

În semn de apreciere şi recunoaştere a activităţii desfăşurate, a primit medaliile NATO non-Article 5 şi US Army Commendation, aprecierea de serviciu întocmită de superiorii americani fiind ,,Outstanding”(Excepţional).

În cele şase luni, jandarmul a îndeplinit funcţia de Staff Officer, mai exact a desfășurat activități de pregătire cu noii ofițeri care se alăturau colegilor în misiune.

Activitatea de bază a personalului Jandarmeriei Române dislocat în Afganistan a constituit-o mentoratul. Jandarmii români au avut misiunea de a veni în sprijinul forțelor de securitate și instituțiilor afgane prin activități de pregătire, instruire, perfecționare și consiliere.

”Pentru a participa la această misiune, colegul nostru a trecut mai multe probe de verificare a cunoştinţelor de specialitate, a competenţelor lingvistice în limba engleză, examenul psihologic, cât şi cel medical. Căpitanul Vlad Alexandru este ofiţer activ în Jandarmerie din anul 2010. A absolvit cursul de pregătire de bază, specialitatea misiuni internaționale – Afganistan în anul 2015.”, au transmis reprezentanții IJJ Sibiu.

Este a doua misiune internațională la care participă, prima misiune fiind desfășurată în anul 2019.

„A fost o experiență inedită, la fel ca prima. Ocazia de a lucra, coopera cu ofițeri din alte state și schimbul de experiență sunt unice. Perioada aceasta dificilă compensează cu satisfacția profesională și cu îndeplinirea obiectivelor pe care mi le-am stabilit în carieră. La final pot spune că a fost o nouă provocare în care i-am învățat pe ceilalți, dar din care am avut de învățat și eu.”, a declarat căpitanul Vlad Alexandru.

Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
Scroll to top