Pomul gândurilor bune, până în 1 Martie, la Muzeul Astra

Pomul gândurilor bune, 25 februarie – 1 martie 2023

Pomul așteaptă gândurile bune, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, între orele 10 – 16.

Unul dintre pomii aflați în sectorul lemn din muzeu primește toate gândurile noastre de bine! Până la 1 martie, vizitatorii mici și mari pot să-i împodobească crenguțele cu firul tradițional alb – roșu. Firul va fi realizat prin tehnica răsucirii, fiindcă este un obiect simbolic care reprezintă o funie a timpului… Putem spune că acest fir încunună toate pățaniile omului de peste an.

”Vizitatorii vor scrie un gând pe cartonașele colorate&decupate și apoi vor atașa firul de mărțișor. Următorul pas este să-l prindă pe crenguțele copacului. Mesajele scrise pe cartonașe pot fi citite astfel de toți vizitatorii muzeului, împărtășind gânduri bune tututor. Mărțișoarele vor fi decorate cu imagini grafice din Muzeul în aer liber într-un atelier interactiv organizat la intrarea principală (Pavilionul Muzeal Multicultural). Apoi vizitatorii vor primii o hartă pentru a identifica cu ușurință ,,Pomul gândurilor bune” , situat în fața gospodăriei arhaice din Ferești, jud. Maramureș.”, trasnmit reprezentanții Muzeului Astra.

În cadrul atelierului depănăm legende româneşti, despre mărțișor. În trecut exista credința conform căreia firul de mărțișor (alb – roșu) era oferit de adulți, (părinți și bunici) copiilor. Aceștia îl purtau 12 zile pentru noroc și sănătate. După cele 12 zile, mărțișorul era pus într-un pom fructifer, iar dacă pomul era roditor în acel an, însemna că și copilului îi va merge bine tot anul.

Toate aceste activități se desfășoară în baza biletului de intrare sau a abonamentului anual în Muzeul ASTRA.

Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
Scroll to top