Piața volantă la birou, un nou concept care vine în sprijinul producătorilor locali și în folosul publicului larg
Piața volantă la birou, concept prin care producătorii locali își vor putea comercializa marfa în curtea interioară a Consiliului Județean Sibiu, va fi lansată vineri, 24 februarie 2023. În acest fel, produsele locale vor fi disponibile publicului larg și în zilele de vineri, alături de „tradiționala” zi de sâmbătă, în parcarea Sălii Transilvania din Sibiu.
Producătorilor li se va pune la dispoziție, fără taxă, spațiul necesar expunerii și comercializării produselor proprii, precum și mese și vitrine frigorifice, piața urmând a avea loc între orele 9,00 – 13,00.
Accesul publicului este liber, porțile instituției fiind deschise în intervalul menționat.
”Începând cu a doua jumătate a lunii martie 2023, Piața volantă la birou va fi organizată, prin alternare săptămânală cu locația de la Consiliul Județean Sibiu, și în curtea Agenției pentru Protecția Mediului, str. Hipodromului nr. 2A. Și în acest loc, comercianții vor avea întreg suportul logistic oferit gratuit, iar accesul publicului larg va fi liber.”, transmite Consiliul Județean Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Fântâna modernizată după 19 ani
2 ani agoFântâna arteziană din Piața Aurel Vlaicu a fost construită în 2004
Fântâna arteziană existentă în Piața Aurel Vlaicu a fost construită în 2004, iar funcționalitatea și aspectul acesteia nu mai corespund, în contextul în care un tronson al Căii Dumbrăvii a fost modernizat, iar pentru cel de-al doilea tronson am inițiat deja un proiect în acest sens. În urma lucrărilor care încep din această săptămână, fântâna va funcționa mai bine din punct de vedere tehnic, iar aspectul va fi îmbunătățit prin jocuri de apă și lumini noi., transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
De luni, 22 mai, au început lucrările efective de modernizare a fântânii arteziene din Piața Aurel Vlaicu, contractul încheiat cu firma D.C. Izoconstruct prevăzând ca acestea să se finalizeze în decurs de 90 de zile.
Investiția de 563.890 de lei presupune refacerea completă a construcției prin amenajarea unui bazin nou, circular, cu diametrul exterior de 16 m. În interiorul acestui bazin se vor crea alveole pentru plante ornamentale. Căderea apei va fi în cascadă, iar imaginea sferei de apă din prezent va fi înglobată și în noul concept. Fântâna va fi dotată cu echipamente cu LED pentru jocuri de lumini care vor însoți jeturile de apă. Și iluminatul public din jurul fântânii va fi înlocuit, tot cu corpuri LED, care consumă mai puțină energie.
Pe parcursul lucrărilor disconfortul șoferilor va fi minim. Banda interioară din sensul giratoriu va fi închisă temporar, doar atunci când este nevoie a se încărca materialele provenite din demolare sau atunci când vor fi aduse materialele de construcție. Șoferii sunt rugați să circule cu prudență în zonă și să respecte semnalizarea pe care constructorul are obligația să o asigure.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
175Traficul rutier pe timp de ploaie. Ce trebuie să facem și ce nu
3 ani agoTrafic rutier sigur pentru șoferi și pietoni
Traficul rutier atunci când cerul este înnorat, vizibilitatea scăzută, ploaia torențială însoțită de vânt și/sau vijelii sau în averse este unul periculos. Deaceea se impune asumarea unor factori de maximă importanță de care e bine să ținem cont, indiferent dacă ne aflăm la volan sau dacă suntem pietoni.
Polițiștii rutieri consideră participanții la trafic drept parteneri pentru siguranță, de aceea le reamintesc șoferilor și pietonilor de regulile elementare de respectat pe stradă pentru a ajunge teferi la destinație:
Stimați șoferi:
• Circulați cu viteză redusă îndeosebi pe sectoarele de drum în curbă și în condiții de ploaie, carosabil ud/umed, vizibilitate scăzută;
• Măriți distanța între mașini;
• Asigurați-vă foarte bine înainte de a trece de pe o bandă pe alta;
• Folosiți luminile de întâlnire pe tot parcursul deplasării, indiferent de oră și categoria de drum pe care vă aflați;• Nu frânați brusc;
• Nu conduceți sub influența alcoolului, dar nici obosiți;
• Acordați atenție sporită pietonilor;
• Dacă opriți să acordați sprijin persoanelor implicate într-un eveniment rutier de pe traseul dumneavoastră, asigurați-vă că ați lăsat mașina într-un loc sigur, fără a risca să fiți implicat într-un alt eveniment;• Dacă circulați în zona producerii unui eveniment rutier, acordați atenție mașinilor care se deplasează în fața dumneavoastră. Altfel, riscați să produceți o tamponare în lanț sau chiar să accidentați persoanele care intervin la locul producerii evenimentului pe lângă care treceți;
• În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile;Stimați pietoni:
”Țineți cont de faptul că temperaturile scăzute, vremea închisă, ploaia accentuează considerabil oboseala conducătorilor auto astfel încât recomandarea principală este aceea de a vă asigura foarte bine înainte de a vă angaja în traversarea drumului, inclusiv când faceți acest lucru pe trecerile semaforizate. Nu traversați până când șoferii nu opresc pentru a vă acorda prioritate!”, transmit polițiștii sibieni.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
233Festivalul Romilor din Târnava, 3 zile de activități
3 ani agoFestivalul Romilor din Târnava – Ateliere meșteșugărești, spectacole și tradiții
Festivalul din acest weekend este dedicat romilor, și are loc în Târnava. Evenimentul, aflat la a doua ediție, propune trei zile pline de activități, de la ateliere de meșteșugărit, activități pentru cei mici și bucate tradiționale, până la muzică și voie bună alături de ansambluri folclorice din județul Sibiu și din țară. Evenimentul poate fi numit și „Festivalul Toleranței Interetnice și al Incluziunii Sociale”, pentru că principalul obiectiv al proiectului este acela de a contribui la integrarea economică și socială a locuitorilor de etnie romă, respectiv a aproape 600 de persoane.
În acest sfârșit de săptămână, suntem invitați să descoperim tradițiile romilor din Târnava. Festivalul Romilor din Târnava va debuta vineri, la ora 17, când va avea loc deschiderea oficială a proiectului, urmată de un program oferit de Ioji Peter ,precum și diverse manifestări artistice de la dans, film și muzică, până la ateliere meșteșugărești și un recitaluri susținute de Traian Stoiță si Dorel Savu.
Sâmbăta, de la ora 18, vor avea loc concerte susținute de Ansamblul Folcloric Cununa Agnita, Camelia Stoiță și Elvis Rromano, iar din agenda proiectului nu lipsesc activitățile pentru copii, în cadrul cărora cei mici pot învăța să picteze pe șevalet, să modeleze în lut, să redescopere natura prin scurte drumeții, să se întreacă în competiții sportive, dar și sa urmareasca un spectacol de teatru pentru copii.
În ultima zi a festivalului, respectiv duminică, musafirii comunei sunt invitați să urmărească dansuri tradiționale și se pot bucura de alte recitaluri susținute de cunoscuți interpreți, precum Nicolae Ruja, Narcisa de la Medias, Robert Târnăveanu și Luminita Pușcaș.
Potrivit organizatorilor, Festivalul Romilor din Târnava este un eveniment al toleranţei interetnice şi al incluziunii sociale, care își dorește să unească toate comunitățile culturale, entice și sociale.
”Toleranța trebuie încurajată prin cunoașterea și deschiderea spiritului, prin comunicarea și libertatea gândirii, conștiinței și credinței. Toleranța înseamnă armonia în diferențe și este o necesitate politică și juridică. Toleranța este o virtute care face ca pacea să fie posibilă și care contribuie la înlocuirea culturii războiului, urii, cu o cultură a păcii”, arată inițiatorii proiectului.
A doua ediție a Festivalului Romilor din Târnava face parte din proiectul ”Un parteneriat pentru incluziunea economico-socială a comunității marginalizate Târnava”, al cărui obiectiv general vizează creşterea gradului de incluziune socială a membrilor comunităţilor marginalizate care includ populaţie de etnie romă, prin măsuri integrate de ocupare, locuire, educaţie, formare profesională, sănătate şi asistenţă socială în scopul reducerii fenomenului de sărăcie generalizată.
Prin proiect se urmărește prevenirea părăsirii timpurii a școlii, prin programe de tip ”Școală după școală” pentru 250 de copii; ateliere socio-educative și creative; informarea, consilierea și orientarea pe piața muncii a cât mai multor persoane; participarea acestora la cursuri de formare profesională în vederea reintegrării și ocupării pe piața muncii; crearea a 70 de locuri de muncă și subvenționarea angajatorilor; îmbunătățirea condițiilor de locuire, prin reabilitarea a 10 locuințe precare; organizarea de acțiuni de educație civică – workshopuri lunare, seminarii și serate de film dedicate egalității de șanse – și de dialog cetățenesc pentru implicarea în dezvoltarea comunitară și consolidarea parteneriatului local.
Proiectul ”Un parteneriat pentru incluziunea economico-socială a comunității marginalizate Târnava”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU 138/4/1/114591/16.02.2018), a debutat în 2018 și este derulat de Fundația Centrul European de Integrare al Romilor Sibiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu, Primăria Comunei Târnava și Liceul Tehnologic din localitate, precum și de operatorii economici CIT – IRECSON Centrul de Informare Tehnologică și Social COM SRL. Bugetul total al proiectului este de 15.047.569,18 lei, din care 12.598.383, 14 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Termenul de finalizare a proiectului a fost prelungit până în luna septembrie 2022, față de cel inițial – 18.02.2021, motivat de restricțiile din perioada pandemiei, care nu au permis desfășurarea unor acțiuni din agendă.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
490