Fântâna arteziană din Piața Aurel Vlaicu a fost construită în 2004
Fântâna arteziană existentă în Piața Aurel Vlaicu a fost construită în 2004, iar funcționalitatea și aspectul acesteia nu mai corespund, în contextul în care un tronson al Căii Dumbrăvii a fost modernizat, iar pentru cel de-al doilea tronson am inițiat deja un proiect în acest sens. În urma lucrărilor care încep din această săptămână, fântâna va funcționa mai bine din punct de vedere tehnic, iar aspectul va fi îmbunătățit prin jocuri de apă și lumini noi., transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
De luni, 22 mai, au început lucrările efective de modernizare a fântânii arteziene din Piața Aurel Vlaicu, contractul încheiat cu firma D.C. Izoconstruct prevăzând ca acestea să se finalizeze în decurs de 90 de zile.
Investiția de 563.890 de lei presupune refacerea completă a construcției prin amenajarea unui bazin nou, circular, cu diametrul exterior de 16 m. În interiorul acestui bazin se vor crea alveole pentru plante ornamentale. Căderea apei va fi în cascadă, iar imaginea sferei de apă din prezent va fi înglobată și în noul concept. Fântâna va fi dotată cu echipamente cu LED pentru jocuri de lumini care vor însoți jeturile de apă. Și iluminatul public din jurul fântânii va fi înlocuit, tot cu corpuri LED, care consumă mai puțină energie.
Pe parcursul lucrărilor disconfortul șoferilor va fi minim. Banda interioară din sensul giratoriu va fi închisă temporar, doar atunci când este nevoie a se încărca materialele provenite din demolare sau atunci când vor fi aduse materialele de construcție. Șoferii sunt rugați să circule cu prudență în zonă și să respecte semnalizarea pe care constructorul are obligația să o asigure.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Caravana Screening TB trece prin 11 comune din județ
1 an agoCaravana ajunge în Sibiu în 19 septembrie
Caravana mobilă a Institului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București va furniza servicii medicale gratuite pentru sănătatea plămânilor și depistarea precoce a tuberculozei. Proiectul national Screening TB vizează 11 comune sibiene. Sadu, Roșia, Chirpar, Mihăileni, Șeica Mare, Loameneș, Păuca, Valea Viilor, Dârlos, Hoghilag, Brădeni sunt comunele sibiene vizitate de caravana de depistare activă a tuberculozei începând de luni, 19 septembrie 2022.
Conform datelor statistice, incidența tuberculozei în județul Sibiu este de 18 cazuri la suta de mii de locuitori. România este țara din Uniunea Europeană cu cel mai mare număr de bolnavi de tuberculoză depistați și aflați în tratament. 20% dintre pacienții care sunt diagnosticați anual cu tuberculoză în Europa sunt români. În acest top nedorit suntem urmați de Polonia, iar Lituania înregistrează cel mai mare număr de bolnavi cu tuberculoză rezistentă la tratamentul antibiotic, MDR TB si X-DR TB.
Caravana Screening TB va strabăte comunele sibiene anunțate vreme de trei săptămâni și va asigura accesul facil, aproape de casă, la radiografii pulmonare, după cum urmează: Sadu 19-20 septembrie, Roșia 21-22-23 septembrie, Chirpăr 26 septembrie, Mihăileni 27 septembrie, Șeica Mare 28-29 septembrie, Loamneș 30 septembrie 03 octombrie, Păuca 4-5 octombrie, Valea Viilor 6-7 octombrie, Dârlos 10-11 octobrie, Hoghilag 12-13 octombrie, Brădeni 14 octombrie.
Caravana va fi amplasată în zona primăriilor din comunele anunțate sau în alte locuri comunicate din timp localnicilor. Este vorba despre o camionetă dotată cu aparatură de radiologie și diagnostic radiologic rapid – precum și un program de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei și a altor 14 patologii pulmonare. Serviciile medicale ale caravanei sunt asigurate de personal medical specializat, doamna doctor Lavinia Danciu, medic primar pneumolog și Director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu este expertul local cooptat în acest proiect national.
„Această caravană este foarte utilă, în condițiile în care din cauza pandemiei Covid-19 accesul populației la serviciile medicale a fost foarte limitat. Simptomatologia TB practic a fost similară unora dintre simptomele Covid-19, astfel încât este posibil să existe la ora actuală în județul Sibiu foarte multe cazuri nedepistate. Teoria că oamenii au stat acasă bolnavi, neștiind că au tuberculoză este confirmată și de faptul că în ultimele luni s-au prezentat la internare persoane cu forme extinse de boală, bilaterale.
De aceea această campanie este foarte importantă pentru depistarea tuberculozei, mai ales că se desfășoară și în localități ale județului unde oamenii nu au un acces foarte facil către spital. În plus, datorită efectuării radiografiilor pulmonare, se vor depista și alte boli respiratorii, care, de asemenea, pot fi tratate mult mai bine dacă se intervine cu tratament în timp util”, spune dr. Lavinia Danciu, medic primar pneumolog, Directorul Medical al Spitalului de Pneumoftiziologie, expert local în cadrul Proiectului Național Screening TB.
Tuberculoza este o boală de origine infecțioasă, cauzată de bacilul Koch care se răspândește pe calea aerului de la persoana bolnavă la cele sănătoase. Depistarea tuberculozei pulmonare se face cel mai frecvent cu ajutorul unei simple radiografii, urmată desigur de alte investigații medicale atunci când apare suspiciunea îmbolnăvirii. Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu este unicul spital spital din județul Sibiu unde sunt internați și tratați bolnavii cu tuberculoză.
Spitalul nostru a făcut eforturi foarte mari pentru ca în perioada pandemiei să asigure spitalizări și consultații pentru pacienții cu patologii respiratorii non-covid. Am fost de altfel printre puținele spitale de pneumoftiziologie din țară care am asigurat și o Zonă Verde unde au fost oferite servicii medicale și pentru celelalte boli pulmonare, exceptând pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, pentru care am asigurat o Zonă Roșie.
Totuși, accesul a fost mai limitat din cauza măsurilor de ordin epidemiologic specifice pandemiei și tocmai de aceea această campanie este atât de necesară, pentru a suplini acești ani. Doar prin implicarea tuturor factorilor locali și depistarea cât mai precoce a infectărilor vom putea contribui activ la eradicarea tuberculozei, care rămâne o gravă problemă de sănătate publică în România, declară Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
De la începutul pandemiei, în anul 2020, în Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu au fost spitalizați 372 de pacienți cu tuberculoză. Caravana Screening TB face parte din cel mai mare proiect de depistare activă a tuberculozei derulat de România în ultimii 30 de ani – proiectul POCU/4.9/225/117426 – “Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”; proiect finanțat din fonduri europene și implementat la nivel național de către Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” – București, cu sprijinul Ministerului Sănătății.
“Tuberculoza este o boală gravă, contagioasă, cu transmitere aeriană, iar experiența medicală arată că în spatele fiecărui caz de tuberculoză activă depistat se mai află încă 10 cazuri nediagnosticate. Rolul caravanei este acela de a ajuta populația aflată la risc să aibă acces la serviciile medicale necesare astfel încât depistarea și tratamentul tuberculozei să poată începe cât mai devreme. Tuberculoza se vindecă, dar e nevoie ca să fie diagnosticată la timp și pacientul să beneficieze de tratament complet. Implicarea medicilor de familie, a asistenților medicali comunitari, sprijinul autorităților locale și județene sunt esențiale pentru că numai împreună putem combate răspândirea tuberculozei” – declară medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București.
Accesul gratuit la acest serviciu medical asigurat direct în comunitățile rurale este o oportunitate majoră pentru localnicii din cele 11 comune sibiene.
Mobilizarea și informarea populației pentru participarea la screeningul tuberculozei prin această caravană, se realizează cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, al autorităţilor locale, rețelei de asistență medicală comunitară, prin implicarea echipelor comunitare integrate (asistenți medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenți sociali) și a medicilor de familie, proiectul beneficiind de suportul Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei – PNPSCT. Mai multe informații despre ce este tuberculoza și proiectul screening TB găsiți și pe site-ul www.screeningtb.ro.
În judeţul Sibiu, activităţile de informare şi suport în comunități sunt realizate de Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, partener al Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” în acest proiect. Pacienții diagnosticați cu tuberculoză în cadrul acestui proiect vor beneficia de serviciile de consiliere și sprijin asigurate de partenerii de la Federația UNOPA. În paralel, Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă – ASPTMR va asigura servicii de suport telefonic pentru persoanele diagnosticate cu tuberculoză ce au situații sociale dificile, astfel încât aceștia să poată urma tratamentul până la vindecare.
Proiectul POCU/4.9/225/117426 “Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” , cu implementare la nivel național, are o perioadă de derulare de cinci ani, 2018 – 2023, fiind axat pe prevenirea, screeningul și diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup țintă de 75.010 persoane la nivel național, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunități rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependență de alcool, droguri sau alte substanțe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.
Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” – cod SMIS 2014+: 117426 este cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 68.369.935,23 lei (aproximativ 14,4 milioane de euro)Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
138Primăria Sibiu. 110 insule ecologice digitalizate prin PNRR
8 luni agoPrimăria Sibiu a primit încă o finanțarea europeană
Primăria Sibiu a fost înștiințată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor că a fost aprobată finanțarea din fonduri europene nerambursabile pentru proiectul depus în cadrul Componentei C3 – Managementul Deșeurilor a Planului Național pentru Redresare și Reziliență pentru amenajarea a 110 insule ecologice digitalizate.
În ce constă amenajarea acestor insule ecologice pentru zonele de blocuri: Prin proiect se vor achiziționa 550 de containere pentru fracțiile biodegradabil, sticlă, plastic/metal, hârtie/carton și rezidual. Acestea vor fi dotate cu echipamente digitale pentru controlul accesului, dar și pentru transmiterea datelor la distanță, care vor fi colectate de un program informatic dedicat. Primăria dorește ca fiecare apartament arondat acestor platforme va primi carduri de acces la containere.
Primăria Sibiu continuă astfel implementarea instrumentului “Plătește pentru cât arunci” în zonele de blocuri, în cazul gospodăriilor de la case acest sistem fiind deja implementat prin ciparea pubelelor negre. Astfel, datorită faptului că accesul la cele 5 containere se va face cu ajutorul unui card electronic, pentru fiecare apartament se va înregistra numărul de utilizări, iar taxa de salubrizare se va calcula în funcție de acesta. Sperăm ca, în acest mod, să îi motivăm pe sibieni să sorteze cât mai corect deșeurile și să utilizeze cât mai puțin containerul de rezidual, tipul de deșeuri a căror gestionare costă și poluează cel mai mult și care atrage cele mai mari penalizări legale pentru utilizatorii sistemului.
“Am obținut 12,52 de milioane de lei pentru a continua investițiile în infrastructura necesară pentru colectarea selectivă a deșeurilor în zonele de blocuri din Municipiul Sibiu. Am solicitat și am primit finanțare pentru maximul de insule prevăzut în Ghidul de finanțare pentru municipiile de talia Sibiului – 110. Reamintesc că programul pilot al Sibiul a folosit drept inspirație pentru alcătuirea Ghidului de finanțare pe această componentă, prin programul menționat amenajându-se în 2021 cele 15 platforme funcționale în prezent.”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Urmează semnarea contractului de finanțare și inițierea de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a procedurii de achiziție a elementelor necesare pentru amenajarea acestor platforme inteligente.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
77Spitalul Județean are un nou manager, de azi 4 octombrie
2 ani agoSpitalul Județean Sibiu îl are începând cu data de 4 octombrie 2021 ca manager pe doctorul Daniel Chelcea, fost cadru militar și fost director DSP
Ca urmare a promovării concursului organizat de către Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului, domnul dr. Daniel Chelcea a fost numit în funcția de manager începând cu data de 4 octombrie 2021, în baza Dispoziției Președintei Consiliului Județean Sibiu, pe o perioadă de 4 ani.
Atribuțiile, drepturile și obligațiile managerului sunt stabilite prin contractul de management semnat luni, 4 octombrie 2021.
”Misiunea de a asigura managementul celei mai mari unități spitalicești din județul Sibiu este una complexă și grea, mai ales în contextul epidemiologic actual. Îi doresc multă putere de muncă domnului manager Daniel Chelcea și îl asigur de tot sprijinul și de toată implicarea echipei Consiliului Județean Sibiu pentru buna activitate a spitalului”, a precizat președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
232