Ninge de azidimineață
A început să ningă la Sibiu de la primele ore ale zilei de vineri. Dacă în municipiul Sibiu asfaltul este umed, fără acumulări de zăpadă, pe drumul spre Păltiniș se circulă în condiții de iarnă.
Zăpada depusă pe Dj106A măsura aproximativ 5cm în urmă cu o oră.
Trafic blocat, pentru deszăpezire
La Păltiniș ninge ca în povești, dar pentru cei care doreau să urce la schi, povestea s-a transformat în coșmar. Au trebuit să aștepte în coloană zeci de minute pentru ca drumul să fie curățat.
„Este o zonă extrem de expusă și periculoasă, s-a acționat pentru curățarea parții carosabile. Polițiștii Biroului Rutier Sibiu sunt în zonă și monitorizează traficul rutier.”, a declarat Luciana Lazăr, IPJ Sibiu.
La stația meteo din Stațiunea Păltiniș, stratul de zăpadă măsura 32 de cm la ora 8. Acum se înregistrează minus 4 grade Celsius.
Sibiul se află sub Cod Galben de ninsori
ANM a anunțat că, în interval 08 ianuarie, ora 12:00 – 09 ianuarie, ora 04:00, vor fi ninsori însemnate cantitativ în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură va ninge, iar local în Oltenia, nord-vestul Munteniei, precum și în sudul și sud-estul Transilvaniei vor predomina ninsorile. Ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
Judeţele aflate sub avertizare Cod galben sunt: Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Vâlcea şi Vrancea.
You Might also like
Colectorul din Ștrand deblocat cu 2 super echipamente
4 ani agoColectorul de pe strada Maramureșului este parțial blocat de balast, pământ și alte reziduri de mari dimensiuni
Apă Canal va folosi puterea a 2 super echipamente, pentru a debloca colectorul principal de canalizare din cartierul Ștrand, strada Maramureșului, redându-i astfel funcționalitatea în totalitate.
Șoferii și locuitorii din zonă sunt rugați să sprijine acțiunea de amploare, ce va avea loc începând cu 18.05. Această acțiune presupune un efort impresionant de utilaje, pe mai multe tronsoane de drum, între căminele de vizitare stradale, zona Petrom și intersecția cu str. Doljului.
”Echipele angajate de Apă Canal Sibiu vor lucra timp de 4 zile, până în 21.05, în intervalul 09.00 – 17.00 , cu utilaje specializate, de capacitate foarte mare. Urmărim să eliminăm balastul, pământul și alte reziduuri care provin de la multiplele șantiere din cartierul Ștrand, deschise în ultimii ani. Aceste lucrări au dus la acumulări impresionante, în colectorul principal de canalizare, punând în pericol sistemul din zonă.”, transmit reprezentanții Apă Canal.
Cele 2 utilaje, un autocurățător cu recirculare a apei (dotat cu o pompă cu debit de 550 l/minut și o pompă de vid (pentru absorbția reziduurilor) de 4000mc/h), și o autovidanjă “aspirator”, (cu o capacitate a pompei de absorbtie de 20.000 mc/h), vor fi folosite pentru a îndepărta balastul din colectorul ce deservește zonele: Ștrand – Calea Poplacii – Valea Aurie – B-dul Victoriei.
Lucrările vor ocupa cu utilaje și o parte din carosabilul din zonă, fapt care duce la restricționarea temporară a circulației, pe o bandă de mers.
Șoferii sunt rugați să circule cu atenție și considerație pentru siguranța lor și a echipelor din zonă.
Decolmatarea și îndepărtarea balastului din colectoarele mari, așa cum este cel în cauză (cu diametre de 800 – 1400 mm) sunt necesare pentru buna funcționare a sistemului de canalizare.
Aceste lucrări sunt însă complexe, necesită echipamente masive, de mare capacitate: autospeciale, autocurățătoare, pompe, obturatoare. Toate generează costuri mari.
”Tocmai de aceea este esențial să folosim responsabil canalizarea. Reziduuri precum pământul, materialele textile, materialele plastice, bucățile de lemn, ballast-ul rezultat de la construcții, generează probleme grave și nu trebuie aruncate în canalizare. Apă Canal Sibiu S.A. trimite un gând de apreciere pentru cei care înțeleg că locul acestor deșeuri nu este canalizarea și le mulțumește celor care vor tranzita zona, în timpul lucrărilor, pentru înțelegerea și atenția acordate echipelor de lucru.”, a adăugat ing Maier Vasile, directorul Apă Canal Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
309Pachete cu alimente vor ajunge la 26.323 de sibieni
2 ani agoPachetele conțin 12 alimente de bază
Pachetele alimentare oferite de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) se vor livra începând de miercuri, 15 martie, în cadrul tranșei a VI-a.
Conform graficului de livrare comunicat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, într-o primă etapă, 15, 16 și 17 martie 2023 vor fi livrate pachetele alimentare în 26 de unități administrativ-teritoriale de pe raza județului Sibiu, după cum urmează: Laslea, Hoghilag, Dumbrăveni, Biertan, Brateiu, Ațel, Dârlos, Blăjel, Bazna, Târnava, Mediaș, Moșna, Merghindeal, Copșa Mică, Axente Sever, Șeica Mică, Loamneș, Iacobeni, Bârghiș, Agnita, Brădeni, Chirpăr, Marpod, Bruiu, Nocrich, Șeica Mare.
În cea de-a doua etapă, 10, 11 și 12 mai 2023 vor fi livrate pachetele alimentare în 38 de unități administrativ – teritoriale din județul Sibiu: Jina, Ludoș, Cisnădie, Poiana Sibiului, Tilișca, Orlat, Tălmaciu, Boița, Poplaca, Racovița, Micăsasa, Sadu, Alma, Turnu Roșu, Șura Mare, Râu Sadului, Mihăileni, Rășinari, Păuca, Slimnic, Șura Mică, Valea Viilor, Sibiu, Vurpăr, Șelimbăr, Alțîna, Avrig, Roșia, Cârțișoara, Cârța, Porumbacu de Jos, Apoldu de Jos, Cristian, Săliște, Ocna Sibiului, Arpașu de Jos, Miercurea Sibiului, Gura Râului.
Distribuția se va realiza în termen de maximum 45 de zile calendaristice de la data recepției pentru persoanele aflate pe listele inițiale iar pentru persoanele înscrise pe listele suplimentare, distribuția se va realiza în termen de 15 zile calendaristice începând cu ziua lucrătoare următoare celei de finalizare a distribuirii pe listele inițiale. Fiecare unitate administrativ-teritorială dispune de un centru de distribuție.
Prin acest program vor primi pachete un număr de 26.323 persoane din județul Sibiu. Categoriile eligibile fiind următoarele:
– familii și persoane singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat;
– familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
– persoane sau familii aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente (cu handicap grav sau accentuat) sau în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.Pachetele conțin 12 alimente de bază (38 de unități) și provin de la producători din România: făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg); mălai (4 pungi de 1 kg); paste făinoase (2 pungi de 400 g); ulei (4 sticle de 1 l); zahăr (2 pungi de 1 kg); orez (4 pungi de 1 kg); conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g); conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g); conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g); borcane/cutii de compot de fructe (2 borcane/cutii de 720 ml); gem de fructe (1 borcan de 360 g); gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
189Karting – Sibiul vrea circuit!
4 ani agoKarting la Aeroportul Internațional Sibiu
Aeroportul Internațional Sibiu, alături de Consiliul Județean Sibiu, a acceptat cu entuziasm propunerea lansată de Clubul ROADRUNNER RACING TEAM din Sibiu de a organiza în data de 24 iunie 2021 o acțiune inedită la aeroport, respectiv simularea unui circuit de karting.
Infrastructura specific aeroportuară, respectiv dimensiunile pistei aproximativ egale cu cele necesare amenajării unui circuit pentru curse de karting, a oferit aeroportului posibilitatea de a răspunde favorabil acestei inițiative, făcând astfel front comun pentru atragerea atenției asupra importanței susținerii activității sportive de karting – cel mai cunoscut sport cu motor.
Pornind de la convingerea că sportul joacă un rol important în dezvoltarea armonioasă, încurajarea activității sportive de karting în aer liber aduce avantaje pe planuri multiple, începând de la menținerea sănătății și până la dezvoltarea spiritului competițional, dezvoltarea reflexelor și a aptitudinilor specifice condusului, creșterea nivelului de încredere, precum și trăirea de senzații unice de adrenalină într-un mediu sigur.
„Prin această acțiune ne-am dorit să aducem în atenția autorităților din județul Sibiu importanța construirii unui Circuit de karting în Sibiu, care cu siguranță ar fi benefic pentru județul nostru, pentru turism, dar și pentru comunitatea locală dornică de practicarea acestui sport. Mai mult, avem convingerea că existența unui circuit performant de karting la Sibiu ar veni la pachet cu atragerea unui număr mai mare de turiști și ar face posibilă organizarea de competiții internaționale, cu atât mai mult cu cât în zona Sibiului există structuri de cazare, iar aeroportul din Sibiu este o poartă importantă de acces în regiune, care ar permite participarea sportivilor, inclusiv din afara țării. ”, a declarat Anca Nicoară, Director Executiv Clubul ROADRUNNER RACING TEAM din Sibiu.
„Ne bucură astfel de inițiative și ne exprimăm convingerea că acest segment al activității sportive poate fi exploatat și valorificat și la nivelul județului nostru, în condițiile în care Sibiul este reprezentat prin performanța tinerilor sportivi la competiții internaționale. Suntem mereu deschiși propunerilor și experiențelor viabile, care se pot concretiza în dezvoltarea unor proiecte care să aducă un plus de valoare regiunii noastre.”, a declarat Vlad-Alexandru Vasiu, Vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu.
„Acest eveniment demonstrativ aduce în prim-plan sportul cu motor, care se adresează unui segment important de consumatori, atât la nivel profesionist, cât și la nivel de amatori. Aeroportul Internațional Sibiu susține orice activitate care poate conduce la creșterea vizibilității și atractivității regiunii noastre, care, în final, se transpune în creșterea numărului de turiști care vizitează sudul Transilvaniei și, implicit, a numărului de pasageri care beneficiază de serviciile noastre.”, a declarat Marius Ioan Gîrdea, Directorul General al Aeroportului Internațional Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
384