Locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități sunt 208

Locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități sunt destinate exclusiv acestora!, transmite Primăria Sibiu

Locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități din Sibiu, pe domeniul public al municipiului Sibiu, atât în parcările publice, cât și la domiciliu, au ajuns la numărul 208. Aceste locuri se pot utiliza în baza unei legitimații speciale, emisă de Serviciul de Administrare a Domeniului Public. Mai multe detalii despre procedura de obținere a acestui permis (inclusiv online) găsiți aici . Serviciul de Administrare a Domeniului Public are în evidențe în acest moment un număr de 284 astfel de legitimații valabile.

Polițiștii locali verifică constant respectarea destinației acestor locuri de parcare și îi sancționează pe șoferii care ocupă ilegal aceste locuri cu amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei.

”În perioada 01.01.2022-31.07.2022 agenții de Poliție Locală au întocmit 89 de procese verbale de contravenție șoferilor care au parcat pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, fără a avea acest drept. Totalul amenzilor se ridică la suma de 133.000 lei. În 35 de cazuri a fost luată și măsura de ridicare a autovehiculului.”, a transmis Primăria Sibiu

În zona centrală au fost date aproximativ jumătate din cele 89, după cum urmează:  12 pe str. Arhivelor, 9 în Piața Aurel Vlaicu, 6 pe Aleea Taberei, câte 5 pe bulevardul Mihai Viteazu și pe str. Al. Odobescu, câte 4 pe străzile Aleea Streiu, Avram Iancu, Calea Dumbrăvii, Rahovei și Ștefan cel Mare și 3 pe str. G-ral Magheru.

În 2021 s-au aplicat 103 sancțiuni în valoare de 212.000 lei, din care 45 de mașini au fost ridicate. În anul 2020 au fost aplicate 145 de sancțiuni în valoare de 111.052 de lei, din care 70 de autoturisme au fost și ridicate.

Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
Scroll to top