Lege fără norme
Despre această lege am scris aici.
Legea prin care angajatorii pot plăti angajaților creșa sau grădinița copiilor NU are norme de aplicare. Acesta este motivul pentru care companiile refuză să ofere aceste facilități angajaților lor.
Potrivit legii, firmele de stat sau private, pot suporta cheltuielile cu grădiniţa sau creşa ale angajaților, în limita a 1.500 de lei pe lună. Mai apoi, companiile îşi pot deduce cheltuielile din impozitul pe profit, datorat statului. Aici nu intră microîntreprinderile, decât companiile mari.
”Am avut solicitări din partea angajatilor, dar până nu avem normele de aplicare, nu putem să aplicăm această lege.”, ne-a spus un expert HR de la o multinațională de pe platforma industrială a Sibiului
Cei care au pierdut de pe urma acestui fapt sunt părinții.
”Ne-ar ajuta foarte mult această facilitate. Ne-am bucurat când am aflat, dar bucuria a durat până am primit răspunsul de la HR.”, ne-a spus Andrei, tatăl a doi copii.
”Salariile pe care le avem acum, eu și soțul, nu ne putem permite și creșa și grădinița pentru cei doi copii. Așa că am apelat la o bonă, care ne costă cât este plafonul maxim care poate fi decontat prin această lege fără norme.”, spune Maria.
Până când Ministerul de Finanțe publică normele de aplicare ale acestei legi, părinții apelează la cunoștințe, bone sau bunicii copiilor.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
BJ Astra – DAR de CARTE și dePARTE
3 ani agoBJ (Biblioteca Județeană) ASTRA – Campanie de strângere de carte pentru Republica Moldova
BJ Astra Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și cu Direcția pentru Cultură Sibiu, demarează o nouă campanie de strângere de carte, de data aceasta, în folosul comunităților rurale și mic-urbane din Republica Moldova. Intitulată „DAR de CARTE și dePARTE”, campania este organizată ca urmare a încheierii unui acord de parteneriat între Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României și biblioteca publică sibiană, instituție culturală care se bucură de susținerea financiară a Consiliului Județean Sibiu.
Acordul prevede derularea unei serii de proiecte culturale în Republica Moldova, la Chișinău și în alte localități, proiecte care vor avea în vedere interacțiunea culturală între cele două țări, precum și acțiuni care să contribuie la îmbunătățirea nivelului educațional al comunităților din statul vecin, mai ales în zone în care accesul la acțiuni și resurse educaționale este mai restrâns: donații de carte, expoziții, diferite activități educative sau artistice.
Inițiativa pornirii acestei campanii de donație de carte este motivată, în egală măsură, de necesitățile reale constatate la nivelul bibliotecilor din raza Raionului Dondușeni, spații care oferă acces la resurse culturale și educaționale locuitorilor din acele comunități, dar în care fondul de carte este învechit și restrâns. Aceste aspecte au fost constatate în cadrul proiectului „Ion Druță, membru de onoare al Academiei Române – File și frunze de dor”, desfășurat în cadrul acordului de cooperare încheiat de Consiliul Județean Sibiu și autoritățile Raionului Dondușeni din Republica Moldova.
„Există comunități, mai cu seamă în mediile defavorizate sau vulnerabile, în care se resimte o lipsă sau limitare a accesului tinerilor și al oamenilor, în general, la cultură și educație, la cunoaștere și dobândire de competențe, aspecte care se pot traduce printr-o restrângere a orizontului, a șanselor pentru un viitor mai bun. Observând și înțelegând aceste lucruri, am considerat că stă și în puterea noastră să îmbunătățim viața și viitorul acestor comunități. Lansăm astfel un apel public în vederea colectării cât mai multor publicații pe care să le ducem înspre Republica Moldova în lunile următoare.
Încurajăm membrii comunității sibiene să ni se alăture în acest demers, prin donarea de cărți editate recent, în special, dar nu exclusiv, în limba română. Intenționăm să colectăm volume relativ noi care să bucure mai ales copiii, dar sunt bine-primite și publicațiile destinate adulților. Noi vom avea grijă ca ele să ajungă cu bine în țara vecină, unde își vor găsi loc pe rafturile bibliotecilor și în alte spații de lectură spre folosul și încântarea cititorilor de acolo.”, transmite managerul BJ Astra Sibiu, Răzvan C. Pop.
Publicațiile donate se colectează la sediul central al BJ ASTRA Sibiu (str. George Barițiu, nr. 7) și în filialele acesteia.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
248SCJU Sibiu mai aproape de părinții nou-născuților
3 ani agoSCJU: Îngrijirea nou-născuților, de la bucurie la provocare și responsabilitate: informații dedicate părinților, disponibile pe site-ul SCJU Sibiu
Expresia „să fii părinte este cel mai frumos lucru” este o axiomă. Se transmite din generație în generație și nu are nevoie de demonstrație pentru că se simte. E un sentiment care se naște natural odată cu venirea pe lume a făpturilor care ne umplu inimile de bucurie odată cu primul zâmbet, cu cel dintâi pas sau când rostesc, pentru prima dată cuvintele magice “mama” și “tata”.
Dar a fi părinte înseamnă însă și o mare responsabilitate. Nu este și nu a fost niciodată o misiune ușoară. Și nici nu există o rezolvare miraculoasă a tuturor problemelor și necunoscutelor care vin împreună cu această misiune. Pe lângă energia și timpul pe care trebuie să le acordăm copiilor noștri, este nevoie de foarte multă informație, de gestionarea emoțiilor și direcționarea lor către binele copiilor și de asigurarea celor mai bune codiții pentru dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a acestora.
În același timp, părinții trebuie să înțeleagă ceea ce se întâmplă într-o secție neonatală sau în terapia – intensivă neonatală, să beneficieze de informații corecte atât despre îngrijirea copiilor sănătoși cât și a celor cu probleme de sănătate.
Ținând cont de toate aceste aspecte, specialiștii din cadrul Secției Clinice Neonatologie I și Secția Clinică Prematuri din cadrul SCJU Sibiu au elaborat, cu sprijinul partenerilor de la Asociația Baby Care, Mâini Unite, Salvați Copiii, Unui și Unu o serie de ghiduri/broșuri dedicate părinților, cu scopul de a veni în întâmpinarea și sprijinul acestora.
Toate aceste informații sunt acum disponibile pe site-ul SCJU Sibiu și pot fi accesate din meniul Informații Pacienți Informații pentru părinți.
Ce informații pot afla părinții?
La un singur clic distanță, sunt disponibile informații extrem de utile, elaborate de profesioniști în domeniul medical, care vor ghida părinții în procesul de îngrijire a bebelușilor, cu scopul creării unui mediu protector și favorabil.
Pe pagina menționată sunt disponibile următoarele informații care pot fi accesate facil de către cei interesați:
• BROȘURĂ ALĂPTARE;
• BROŞURĂ – INFECȚIA CU VIRUSUL RESPIRATOR SINCIȚIAL (VRS);
• IMUNIZĂRILE NOU-NĂSCUTULUI ȘI SUGARULUI;
• PROCEDURI UZUALE FECTUATE ÎN SECȚIA NEONATOLOGIE;
• PREMATURITATEA ȘI COMPLICAȚIILE ACESTEIA;
• TERAPIA INTENSIVĂ NEONATALĂ ȘI ECHIPAMENTELE ȘI APARATELE DIN TERAPIA INTENSIVĂ NEONATALĂ;
• ICTERUL NEONATAL;
• ICTERUL NEONATAL ȘI ALIMENTAȚIA LA SÂN;“Îi invităm atât pe viitorii părinți cât și pe cei care au deja bucuria de a se afla deja în acest rol să acceseze site-ul spitalului, unde le-am pregătit o serie de informații despre ceea ce facem noi în secțiile de neonatalogie, despre importanța aparaturii, despre specificul îngrijirilor pentru fiecare nou-născut în parte, despre alimentație, despre ce însemnă un copil sănătos dar și despre problemele care pot apărea. Cel mai important factor, cel care ne unește și ne face să acționăm împreună este dragostea. Cu dragoste suntem alături de dumneavoastră și facem tot ceea ce putem pentru cei mai mici dintre noi.”, a declarat conf. univ. dr. Maria Livia Ognean, medicul șef al Secției Clinice Neonatologie I a SCJU Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
432IPJ și SAJ. De la infractor la salvator, în 3 ore jumătate
2 ani agoIPJ Sibiu. experiment
IPJ Sibiu(Inspectoratului de Poliție Județean) prin Serviciul de Probațiune Sibiu și Serviciul Rutier, cu sprijinul Serviciului de Ambulanță al Județului Sibiu aplică experimental sesiunea de instruire ”Proceduri în caz de accident: măsuri de intervenție și prim ajutor” destinată conducătorilor auto aflați în supraveghere
La sediul IPJ Sibiu, din Valea Aurie, timp de 3 ore și jumătate, 15 persoane aflate în supravegherea Serviciului de Probațiune Sibiu, pentru comiterea de infracțiuni rutiere, au participat la sesiunea ”Proceduri în caz de accident: măsuri de intervenție și prim ajutor”.
Ce faci în cazul în care plonjezi cu mașina în apă? Cum te evacuezi în siguranță dintr-o mașină răsturnată? Ce faci în cazul în care autovehiculul ia foc? Ce obligații legale ai în caz de accident, cu sau fără victime? Beneficiarii au dezbătut cu interes exemplele practice furnizate, oferind propriile exemple de situații de risc cu care s-au confruntat.
Accidentele rutiere cu victime au impact emoțional și sunt intens mediatizate, dar acest lucru este departe de a fi suficient pentru ca populația să fie pregătită să intervină în astfel de situații, transmite IPJ Sibiu.
Cum te protejezi în cazul în care esti martorul unui accident rutier? Ce detalii sunt necesare la apelul de urgență 112? Ce poți face până sosește un echipaj specializat? Au fost întrebări la care echipa de formatori a Serviciului de Ambulanță al Județului Sibiu a oferit răspunsuri concrete, prin informații și exemple practice, urmate de exersarea, de către beneficiari, a unui pachet minimal de proceduri de resuscitare cardio respiratorie, oprirea unei hemoragii, imobilizarea unui membru, intervenții în caz de arsuri, folosirea trusei auto de prim ajutor.
Instruirea pentru acordarea primului ajutor, pe lângă beneficiul personal, aduce participanților și o viziune mai profundă asupra complexității unui eveniment rutier cu victime, la pachet cu creșterea empatiei față de victimă, stimulând motivația de schimbare a comportamentului rutier inadecvat.
Și, de ce nu, îndrăznim să țintim mai departe! Odată cu schimbarea mentalității, prin înlocuirea expunerii facile la risc, atât a propriei persoane cât și a celorlalți participanți la trafic, cu o nouă paradigmă de gândire centrată pe siguranță rutieră, stimulăm valorificarea potențialului prosocial al beneficiarilor, ca vectori de schimbare în comunitate.
Prin înțelegerea raționamentelor din spatele legislației rutiere, prin dezvoltarea spiritului de anticipare și a capacității de a se transpune în locul potențialelor victime, participanții devin cei mai buni mesageri ai siguranței rutiere, vorbindu-le celor din mediul lor nu numai din experiența proprie, ci dintr-o perspectivă imbogățită cu multe informații și exemple complexe.
”Deși beneficiarii direcți ai acestui program sunt persoanele aflate în evidența Serviciului de Probatiune Sibiu, avem convingerea că, prin creșterea gradului lor de instruire, acest demers va produce efecte extinse în plan social, prin îmbunătățirea accesului personalului specializat către victime și sporirea șanselor de supraviețuire a celor care au nevoie de ajutor, prin intervenție precoce adecvată.”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Din anul 2019, Serviciul de Probațiune Sibiu derulează, în colaborare cu IPJ Sibiu, programul de educație rutieră și prevenire a recidivei, denumit ”Prevenirea infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice – În siguranță la volan, stop accidentelor!”, destinat persoanelor aflate în supraveghere, care au obligația, stabilită prin sentința penală, de a urma un program de reintegrare.
Până anul acesta, modulul de bază al programului ”În siguranță la volan, stop accidentelor!” era format din 4 sesiuni, acestea facilitând schimbări la nivel cognitiv și comportamental, prin creșterea gradului de informare privind circulația pe drumurile publice și îmbunătățirea abilităților de luare a deciziilor, de identificare a factorilor de risc și a alternativelor.
Din feedback-ul primit de la beneficiarii Serviciului de Probațiune Sibiu al IPJ Sibiu, coroborat cu insuficiența demersurilor altor intervenienți din sfera publică și privată, reiese frecvent necesitatea intensificării activităților instructiv-educative.
Serviciul de Probatiune Sibiu a dezvoltat, cu titlu experimental, această nouă sesiune, ”Proceduri în caz de accident: măsuri de intervenție și prim ajutor” lărgind sfera abilităților vizate și abordând noi perspective. În viitor, există posibilitatea exportării acestui model de intervenție la nivel national, în cadrul tuturor serviciilor de probatiune.
Beneficiarii acestui program sunt persoane condamnate/sancționate pentru comiterea de infracțiuni rutiere, marea majoritate fiind bărbați, cu un nivel de educație eterogen, de la persoane analfabete, până la persoane cu studii universitare, grupurile fiind formate, în medie, din 15 participanți/grup.
Anual, Serviciul de Probațiune Sibiu organizează susținerea a 5-6 astfel de grupuri, la sediul Centrului de Analiză și Prevenire a Criminalității – Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu.
Serviciul de Probațiune Sibiu, din carul IPJ Sibiu, supraveghează aproximativ 2200 de cazuri anual, dintre care peste 40 % reprezintă persoane sancționate penal pentru comiterea de infracțiuni rutiere.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
300