Jandarmeria Sibiu – Sfârșit de săptămână în siguranță
Jandarmeria Sibiu acționează în acest sfărșit de săptămână pentru siguranța cetățenilor la o serie de evenimente ce se desfășoară în județul Sibiu.
Echipaje de jandarmerie vor fi alături de cetățeni la evenimentele „Făgăraș Fest” , „Fiii Satului Comunei Păuca”, „Triada MTB din Păltiniș”, „Street Music Festival”, „Rock 4 Monuments”, „Serbarea aniversării a 700 de ani a comunei Curciu”, „La perne – proiecții de film (Mediaș)”, „GLS Triathlon Challenge”.
”Pentru a avea parte de un sfârșit de săptămână în siguranță, Jandarmeria Sibiu le recomandă persoanelor care vor participa la evenimente să respecte indicaţiile jandarmilor și măsurile luate de organizatori, să evite implicarea în acțiuni care pot tulbura ordinea și liniștea publică, să supravegheze cu atenție copiii și să aibă grijă de bunurile personale.”, transmit reprezentanții IJJ Sibiu.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu sunt permanent la datorie, pentru siguranța cetățenilor! Dacă sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale sau dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul forțelor de ordine aflate în dispozitiv sau apelați numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Cisnădie în carantină din această noapte de la ora 00
4 ani agoCisnădie va avea 4 filtre cu forțe de ordine pe durata carantinei zonale
În contextul instituirii măsurii carantinei zonale pentru orașul Cisnădie, începând cu ora 00:00 a zilei de 02.04.2021, timp de două săptămâni, polițiști, jandarmi și polițiști locali sunt mobilizați în misiuni de verificare a măsurilor dispuse. În această perioadă, pentru protecția cetățenilor, sunt realizate dispozitive eficiente care să prevină orice incident și care să intervină în cazul nerespectării măsurilor instituite.
Se va acționa în sistem integrat atât la intrarea în/ ieșirea din zona carantinată, cât și în interiorul acesteia pentru a ne asigura că cetățenii respectă toate măsurile de protecție sanitară.
În zona orașului Cisnădie vor fi instituite patru filtre rutiere, astfel:
1. DJ 106D – intrarea în Cisnădie dinspre Cisnădioara (Sala Polivalentă)
2. DJ 106 C – intrarea în Cisnădie dinspre Sadu
3. DJ 106 D – intrarea in Cisnădie dinspre DN 1 (in imediata apropiere a căii ferate)
4. Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu – intrarea în Cisnădie, în zona stației de alimentare cu carburant.Rata de 6.61/1000 de locuitori
Orașul Cisnădie a intrat în caratină cu o rată de incidență cumulată pentru ultimele 14 zile de 6.61/1000 de locuitori, având 166 de persoane infectate cu noul coronavirus.
Important pentru locuitorii orașului carantinat
Membrii comunității trebuie să țină cont de faptul că:
- este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere;
- se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 3 aprilie – 4 aprilie 2021, în intervalul orar 20,00-2,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase;
- în intervalul orar 05,00 – 20,00, în interiorul zonei carantinate, se poate circula doar în anumite situații prevăzute de actul normativ, printre care amintim deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asigurarea de bunuri de strictă necesitate, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată sau nu se poate realiza de la distanță, deplasarea în scopul donării de sânge, în scop umanitar sau de voluntariat, pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietății sau pentru alte motive justificate cum ar fi îngrijirea copiilor, a vârstnicilor, a persoanelor bolnave ori în caz de deces al unui membru de familie, pentru administrarea de vaccin împotriva SARS-CoV-2;
Persoanele de peste 65 de ani au program special de a se deplasa în afara locuinței
- o precizare importantă este cea legată de circulația persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, care se pot deplasa în afara locuinței, motivat, doar în intervalul orar 10,00 – 13,00, în vreme ce persoanele cu vârsta de sub 65 de ani pot circula în intervalele orare 06,00 – 10,00, respectiv 13,00 – 20,00;
- în intervalul orar 20,00 – 05,00 este permisă circulația persoanelor numai în interes profesional, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată sau realizată de la distanță, îngrijirea copiilor, a vârstnicilor, a persoanelor bolnave ori în caz de deces al unui membru de familie, pentru administrarea de vaccin împotriva SARS-CoV-2.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator, cu precizarea programului de lucru, sau o declaraţie pe propria răspundere cu precizarea intervalului orar necesar desfășurării activității.
Textul complet al hotărârii îl găsiți aici.
Modelele de declarații îl găsiți aici.
Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
1.053Sibiul se vaccinează
4 ani agoSibiul se vaccinează – o Campanie a ARPS
În 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemia COVID-19. Din acea zi un virus nemilos a modificat drumuri, a presărat suferință și, cel mai important, din păcate, a luat vieți. Acesta a fost și motivul pentru care reprezentanții Asociației „Renașterea Presei Sibiene” (ARPS) au demarat în perioada octombrie 2021- ianuarie 2022 prima etapă din Campania „Sibiul se vaccinează”. În cadrul acestei campanii, adresate tuturor locuitorilor județului Sibiu, au fost realizate mai multe materiale de informare scrise și video, care au fost promovate prin intermediul presei sibiene și a rețelelor de socializare.
Au fost tipărite peste 10.000 de broșuri și materiale informative pe care le-am distribuit în peste 30 de localități din județul Sibiu, vizând în mod egal atât angajații instituțiilor, cât și cetățenii. În cele patru luni în care s-a desfășurat campania „Sibiul se vaccinează”, locuitorii județului Sibiu, atât cei din mediul rural, cât și cei din mediul urban, au ascultat sfaturile medicilor din județ implicați în procesul de vaccinare împotriva COVID-19, prin intermediul materialor jurnalistice pe care le-am postat pe pagina de Facebook SSV (Sibiul Se Vaccinează), pagină dedicată acestei campanii de informare și conștientizare a importanței vaccinării. Vă redăm mai jos o parte dintre mesajele doctorilor:
„Trăim în România, o țară europeană, o țară educată, care privește spre Europa. Dacă aveți încă părinți, vă rog să îi vaccinați! Dacă vreți pentru copiii voștri să aibă ambii părinți, vaccinați-vă! Doar prin vaccin vom putea depăși momentele grave prin care trecem.”, a fost mesajul Victoriei Bîrluțiu, medicul șef al Secției Clinice Boli Infecțioase de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, cu privire la vaccinarea antiCovid-19.
Victoria Bîrluțiu este un om care s-a aflat încă de la începutul pandemiei în lupta cu acest virus, un om care a văzut pe „viu” ceea ce înseamnă această boală și efectele ei grave, un medic care luptă zi de zi să salveze vieți.
„Din prima zi a acestei pandemii m-am aflat alături de colegii mei în prima linie a luptei împotriva infecției cu virusul Covid-19. Luni de zile am trăit cu spaima că ne vom îmbolnăvii și vom transmite boala familiilor noastre. Luni de zile am trăit izolați de familiile noastre, în speranța că îi vom putea proteja. Apariția vaccinului antiCovid ne-a adus speranța că putem învinge această maladie cumplită. M-am vaccinat, fără nici o urmă de îndoială în prima zi când acest lucru a fost posibil, și mi-am vaccinat întreaga familie cât mai rapid, cu speranța că doar așa putem să ne recâștigăm dreptul la o viață normală. Din păcate, mulți conaționali nu cred în existența bolii sau în eficiența vaccinului…
…Pe toți aceștia îi invit în Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor din toată țara, să vadă cum zeci de pacienți, conectați la o sursă de oxigen se roagă lui Dumnezeu să le mai acorde o șansă de a supraviețui. Din păcate pentru prea mulți dintre ei, nevaccinați majoritatea, nu va mai exista speranța zilei de mâine. VACCINATI-VĂ pentru sănătatea voastră și a familiilor voastre! VACCINAȚI-VĂ pentru a avea șansa să ne recâștigăm libertatea și dreptul la o viață normală! Doar prin vaccinare și responsabilitate colectivă vom putea avea speranța că ne vom întoarce la normalitatea vieții.”, a fost și îndemnul lui Constantin Roșca, medic primar Medicină de Urgență, șeful secție UPU SMURD al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
”Medicii ne recomandă să ne vaccinăm, deoarece vaccinul face diferența între o formă ușoară și o formă severă a bolii. Astfel, având o formă ușoară ne putem trata acasă, însă într-o formă severă, evoluția bolii este imprevizibilă și putem ajunge într-o secție de spital sau pe un pat ATI, unde recuperarea este de lungă durată.”, a transmis Alina Graur, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
„Vaccinul face diferența și este singura soluție pentru a putea trece peste această boală. Presiunea pe spitale, în primul rând pe SCJU Sibiu, dar și pe spitalele suport este uriașă. Dacă nu vreți să veniți ca și pacienți la noi, atunci vaccinați-vă!”, consideră și Daniel Chelcea, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Campania „Sibiul se vaccinează”, organizată de Asociația „Renașterea Presei Sibiene” (ARPS), a venit în sprijinul autorităților, având ca scop informarea corectă a populației cu privire la șansa de a reveni la o viață normală. O viață în care holurile unităților de învățământ „prind viață” odată cu cu revenirea elevilor la școală, iar participarea la o piesă de teatru sau ieșirea seară la un film cu prietenii se realizeze cu chipul luminat de zâmbet, neascuns sub o mască chirurgicală și cu teama de a ne infecta fie noi, fie cei dragi nouă cu acest virus invizibil, dar „ucigaș”.
Ne propunem prin intermediul campaniei „Sibiul se vaccinează” să continuăm și în 2022 acest demers pentru a oferi cetățenilor toate informațiile necesare pentru a putea înțelege că vaccinarea împotriva COVID-19 este singura soluție prin care poate fi evitată suprasolicitarea secțiilor ATI din spitalele sibiene. Vaccinarea este un instrument important pentru a stopa răspândirea pandemiei, permițând, astfel, redeschiderea unităților sanitare pentru pacienții non-COVID.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
356Organizațiile sibiene sunt invitate în Consiliul Național al Muntelui. Mai sunt 3 zile!
3 ani agoOrganizațiile sibiene se mai pot înscrie până în 2 septembrie
Organizațiile interesate se pot înscrie, până pe data de 2 septembrie, detalii suplimentare fiind oferite la adresa:
https://azm.gov.ro/agentia-nationala-a-zonei-montaneanzm-a-demarat-procedura-pentru-constituirea-consiliului-national-al-munteluicnm/Agenția Națională a Zonei Montane, organism care funcționează în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a lansat un apel către toti cei interesați să devină membrii în Consiliul Național al Muntelui.
Demersul se adresează grupurilor de acțiune locală (GAL), asociațiii ale agricultorilor și producătorilor, ONG-uri sau organizații a căror activitate promovează exploatarea sustenabilă a zonelor de munte și a turismului montan.
Scopul Consiliului Național al Muntelui este de a facilita legătura între Guvern și reprezentanții zonei montane. Președintele comitetului este Prim-ministrul României, iar poziția de vicepreședinte revine ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
195