Înjunghiat de mai multe ori și bătut măr
După ce aceste imagini au ajuns în spațiul public, se pare că agresorul care a folosit un obiect ascuțit cu care i-a produs mai multe păgi victimei, a decis să se predea poliției.
Un bărbat din Cisnădie, în vârstă de 31 de ani a ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul Județean Sibiu după ce a fost înjunghiat și bătut de trei bărbați. Motivul de la care a pornit această grozăvie este un lucru extrem de banal: agresorii au fost deranjați de faptul că, cisnădianul a lăsat ușa deschisă când a pătruns în local.
„Conflictul a fost spontan, fără ca victima și persoanele bănuite de agresiune să se fi cunoscut anterior, și s-a produs într-o stație de alimentare cu combustibil din municipiul Sibiu”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
După ce a fost lăsat să se scurgă de pe picioare, tânărul bătut bine și înjunghiat a fost transportat la spital.
„Bărbatul a fost preluat de urgență și diagnosticat cu plăgi înjunghiate multiple. A primit îngrijirile necesare și a fost internat în cadrul Secției Chirurgie II. Este conștient, sub supraveghere și tratament adecvat.”, au declarat reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Altercația a fost suprinsă de o camera de supraveghere aflată în incinta localului. Pe imagini se vede cum pornește conflictul, cum escaladează și se ajunge la înjunghierea bărbatului din Cisnădie. În tot acest timp, cei prezenți nu au intervenit, privind la cei 4 cum se bat.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.