Hermannstadt joacă acasă, în județul Sibiu! și în 2021

Hermannstadt nu mai merge în alt Județ pentru meciurile de ”acasă”

Datorită lucrărilor de modernizare a Stadionului Municipal Sibiu, echipa AFC Hermannstadt va fi nevoită să joace din nou meciurile de pe teren propriu pe o altă arenă.

”Suntem bucuroși să vă anunțăm că aceasta va fi Stadionul Gaz Metan din Mediaș! Așadar, rămânem în județul Sibiu, la vecinii noștri de la Gaz Metan, până la finalul acestui sezon competițional, 2020-2021”, spun reprezentanții echipei.

Mulțumiri pentru Gaz Metan

A.F.C.Hermannstadt, prin domnul președinte Claudiu Rotar, transmite mulțumiri conducerii Clubului Sportiv Gaz Metan Mediaș, domnului președinte Valentin Iordănescu, pentru înțelegerea de care s-a dat dovadă și pentru sprijinul pe care îl asigură astfel dezvoltării fotbalului sibian!

Primul meci pe care echipa noastră îl va disputa în noua locație va fi în următoarea etapă de Liga 1, pe 18.10.2020, ora 18:45, contra celor de la U.T.A. Arad.


Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.


 

Scroll to top