Fiul lui Daniel Rosalim, premiat la Fiii Satului

Daniel Rosalim, omagiat la Șura Mare

La trei ani de la decesul îndrăgitului interpret de muzică populară, Daniel Rosalim, fiul său, Cătălin Daniel a urcat pe scena unui eveniment, organizat în semn de prețuire pentru munca depusă și talentul dovedit în perioada în care a reprezentat comuna Șura Mare pe cele mai importante scene atât din țară, cât și din străinătate. Băiatul în vârstă de doar 12 ani duce mai departe dragostea de joc și muzică populară.

Cătălin Daniel Rosalim, elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială Nr. 18 din Sibiu, este de câțiva ani, unul dintre copiii talentanți ai Școlii de Dans „Ioan Macrea” din Sibiu (instructor, Adrian Dragomir). Duminică, 22 august, a urcat pe scena Festivalului „Fiii Satului Șura Mare- Hamba, In memoriam lui Daniel Rosalim”, unde a atras privirile publicului.

„Printre marii artiștii apreciați de unii dintre noi s-a aflat și regretatul solist, Daniel Rosalim, un fiul al satului Șura Mare, care s-a dedicat promovării cântecului românesc. Îmi doresc să îl citez pe al nostru prieten, Dani: Cânt cu drag peste mări și țări, în lumea întreagă pentru că în cântecele mele se regăsește toată dragostea mea pentru folclorul românesc. Cu ocazia acestui moment îmi doresc să îl invit alături de mine pe scenă pe cel care va duce mai departe numele și talentul tatălui său, Daniel Rosalim și anume pe fiul acestuia, Cătălin Rosalim.”, a declarat Ionuț Maier, primarul comunei Șura Mare.

În semn de recunoștință pentru promovarea și continuitatea actului artistic, a tradițiilor și culturii populare românești, cu prilejul primei ediții a Festivalului Fiii Satului Șura Mare- Hamba In memoriam Daniel Rosalim fiul regretatului artist a primit o diplomă de excelență.

”Îmi doresc să fii cuminte și să duci mai departe talentul tatălui tău, probabil așa cum acesta și-ar fi dorit. Să fii alături de mama ta, iar lui Daniel Rosalim să îi cinstești numele și să îl iubești mereu.”, a mai adăugat primarul comunei Șura Mare, Ionuț Maier.

Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
Scroll to top