Desen cu ”ace de foc” – pirogravură
Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează sâmbătă și duminică, 10-11 aprilie 2021, o activitate de pirogravură, denumită sugestiv Desen cu ace de foc.
Invitații speciali sunt elevii de la Școala „Regina Maria” din Sibiu, olimpici în ale meșteșugului arderii decorative a lemnului, la concursul Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”. Aceștia sunt însoțiți de prof Anca Muntean.
Locație de desfășurare a acestui atelier este Gospodăria de viticultor Șeica Mică (în caz de vreme favorabilă) sau Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA/ sală Auditorium (în caz de vreme nefavorabilă).
Programul în care puteți descoperi tainele acestui meșteșug este în fiecare zi din weekendul acesta, între orele 10.00 – 16.00.
BACKGROUND INFO oferit de
”Pirogravura este tehnica de decorare a lemnului, sau a altor materiale, prin ardere. Procedeul constă în aplicarea controlată a unui vârf de metal înroșit. Astăzi, arderea lemnului trăiește o renaștere unică ca și hobby creativ. În cadrul activității de pirogravură, vizitatorii vor parcurge fiecare pas care definește tehnica pirogravurii, dar și a arderii florilor sau desenelor geometrice pe lemn.”, a explicat Elena Găvan, muzeograf în cadrul Muzeului ASTRA
Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Muzeul ASTRA: ”Din casa dogarului”
3 ani agoMuzeul ASTRA ”a fost” acasă pentru meșterul Dan Haneș
Muzeul ASTRA i-a așteptat pe vizitatori cu un atelier pentru realizare mobilier de păstrare/depozitare a resurselor de hrană, chiar dacă în acest weekend ploaia și vântul a pus stăpânire pe întreg Sibiul.
Peste 2000 de vizitatori ne-au trecut pragul în weekend și au interacționat direct cu meșterii și meșteșugurile tradiționale! L-am avut aici pe Dan Haneș, un dascăl-meșter din Munții Apuseni, care a învățat meșteșugul dogăritului de la bunicul și tatăl său și l-a transmis apoi la alte 3 generații de elevi/ copii. Așa se face că nimic nu a fost întâmplător, mai ales că programul „Animă ASTRA!” implică activ publicul la confecționarea instrumentarului arhaic, sub îndrumarea directă a meșterilor.
Atelierul s-a desfășurat în cadrul Proiectului cultural „Animă ASTRA”, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2022.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
197ASTRA Multicultural a avut este 6200 vizitatori
2 ani agoASTRA Multicultural 2023: maghiari, sași, lipoveni, ucraineni, țipțeri și romi
ASTRA Multicultural, care a reunit peste 200 de artiști și meșteri populari din România, Republica Moldova, dar și reprezentanți ai comunităților de maghiari, sași, lipoveni, ucraineni, țipțeri și romi. Ediția aVIII-a a ASTRA Multicultural a însemnat un festival de muzică și dansuri tradiționale multietnice, ateliere meșteșugărești interactive și un maraton gastronomic multietnic. Ne-au fost alături Călușarii de la Bârla, Argeș și Călușerii din Rășinari, Sibiu, Ansamblul Bekecs, Miercurea Nirajului, Mureș acompaniați de Formația Tokos, Cluj-Napoca, Cluj.
Au fost aici cu armonii muzicale din Argeș- Ansamblul Brătia, Vlădești; Maramureș – Ansamblul Edelweiss (Floare de colț) și Corul Heilige Anna, Vișeu de Sus; Suceava – Ansamblul Folcloric Gura Izvorului, Vatra Moldoviței și Tulcea Grupul Veselka (Curcubeul), Caraorman, Tulcea; Bila Roja (Trandafirul alb), Letea. Interpreta Cornelia Bodescu a cântat publicului ca la Salva, Bistrița Năsăud.
ASTRA Multicultural a însemnat și #NEAMURI, un traseu muzical-cultural la nivel național, conceput de Muzeul ASTRA și Centrul Cultural Subcarpați. Mai precis, vizitatorii au parcurs aleile muzeului într-o singură zi, pe un drum ce străbate Calea minorităților entice în armonia muzicii românești, țigănești, ceangăești, aromâne, turcești, lipovenești șitătărești! Misiunea proiectului #NEAMURI este să promoveze conviețuirea armonioasă a neamurilor, să evidențieze multiculturalitatea și diversitatea etnică de pe teritoriul României.
O atracție inedită la ASTRA Multicultural au fost canotcile Rowmania de pe lacul Dumbrava. Traseul ghidat de vâslit a oferit o nouă experiență de vizitare a muzeului și anume din barcă. Canotcile de 10+1 locuri au fost mereu pline cu vizitatori de toate vârstele, iar lângă lac a fost amenajat și un atelier de marangozerie, unde specialiștii de la Asociația Ivan Patzaichin –Mila 23 au arătat celor interesați cum se fac pagăile.
Seminarul ,,ASTRA Multicultural – Patrimoniu cultural. Valoare. Perspective naționale și internaționale„ a reunit 50 de etnologi, sociologi, antropologi, muzeografi, din muzee, institute de cercetare şi universități care au dezbătut pe larg cercetarea, conservarea, protejarea şi punerea în valoare a culturii și a meșteșugurilor tradiţionale din țară și din străinătate.
Acest proiect a fost cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2023. Acțiunile Muzeului ASTRA sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
632Probleme pe care fiecare gambler le înfruntă
3 ani agoPentru orice jucător, oferta unui cazino este acel loc magic şi intim unde îşi poate exploata atât inteligenţa cât şi cunoştinţele despre jocurile de noroc. Şi cazinourile înţeleg să pună în fata jucătorilor o ofertă de nerefuzat, cedând în acest fel jucătorilor numeroase posibilităţi de a-şi pune în evidenţă toate aceste calităţi.
Dar chiar şi aşa, nu se garantează că de fiecare dată se vor obţine şi câştigurile dorite, indiferent de jocul ales. În primul rând cazinoul oferă o oază de destindere prin multitudinea de oferte şi mai apoi, pentru cei norocoşi, posibilităţi de câştigare a unor premii deosebite.
Pentru a îmbina cât mai bine partea de distracţie cu cea de realizare de profit, jucătorii trebuie să elimine din jocul lor câteva greşeli pe care le fac în mod repetat. Sunt problemele uzuale pe care aceştia nu le conştientizează dar pe care le vom aduce mai jos în atenţia gamblerilor, astfel încât aceştia să nu le mai repete.
Ţine prea mult de câştiguri
Platforma Frank Casino online este fără îndoială un site de noroc unde jucătorii îşi pot găsi rapid jocul preferat şi îşi pot pune în practică cunoştinţele în materie de jocuri de noroc. Alegerea unui joc ține de preferinţele personale şi de relaxarea pe care acesta o poate aduce unui jucător.
De cele mai multe ori jucătorii îşi aleg jocuri despre care ştiu că cedează în mod frecvent câştiguri, sacrificând componenta de destindere. Cu alte cuvinte, ceea ce îi ţine în joc pe aceşti jucători este doar dorinţa de câştig, nu şi dorinţa de a se distra.
Dar în esenţă, un joc de noroc se bazează numai pe hazard şi nimeni şi nimic nu garantează că se pot obţine câştigurile dorite de fiecare dată. Ceea ce se garantează însă este faptul că jocul ales este de calitate superioară şi că îşi îndeplineşte rolul pentru care a fost construit de producători, cel de relaxare.
Dacă eşti un jucător care ţine prea mult de câştiguri, încearcă să îţi schimbi cât mai repede optica. Este ştiut că norocul poate lovi exact atunci când te aştepţi mai puţin, aşa că alege un joc pentru a te distra şi cine ştie, poate că norocul te va vizita mai devreme decât te aştepţi!
Pierde noţiunea timpului
Orice jucător ştie că odată intrat pe un site de jocuri de noroc, timpul îşi pierde din însemnătate. Intri parcă într-un alt univers, unde timpul se scurge într-o altă manieră decât cea cunoscută. Nici nu ştii când au trecut câteva ore de când te joci şi când arunci o privire spre ceas realizezi câte ore ai petrecut în compania acestora.
Este fără discuţie magia pe care o „aruncă” cazinourile asupra oricărui jucător şi căreia puţini îi pot rezista cu adevărat. Ce te face de fapt să petreci atât de mult timp pe o platformă de acest fel, în loc să îţi petreci timpul cu alte activităţi de relaxare?
Este de vină oferta imensă pe care cazinourile ţi-o înfăţişează şi pe care îţi este imposibil să o parcurgi în materie de minute. Apoi, după ce te-ai hotărât ce joci vei aborda, intervine în ecuaţia timpului calitatea şi tehnica deosebită cu care acesta este construit de către producători.
Imaginile defilează pe ecran într-o dinamică incitantă şi îţi impresionează atât de frumos retina încât aproape că nu te mai poţi dezlipi de joc. Sfatul este că înainte de a intra pe jocul favorit să îţi impui o anumită perioadă de timp pe care i-o vei acorda şi să o respecţi cu sfinţenie.
Pierderile inevitabile
Nu există jucător care să se laude că are la activ numai câştiguri şi dacă o face, este cu siguranţă o exagerare pe care trebuie să o tratezi ca atare. Explicaţia este una simplă, un joc de noroc este doar un joc de noroc şi numai hazardul este cel care decide câştigurile.
Ca să te lauzi că ai parte numai de câştiguri ar trebui ca să fi un norocos patologic, însă acest lucru se întâmplă numai în filme şi nu în realitate. În realitate, toţi jucătorii se vor confrunta în această activitate cu pierderi de bani inevitabile.
Problema este de fapt cât de mari sunt acestea şi cât de mult ţi le poţi permite fără să te afecteze personal. Dacă eşti un jucător pentru care primează partea de distracţie, este clar că aloci întotdeauna un buget de joc mic. Dacă îl pierzi nu îl regreţi, pentru că ţi-ai luat partea de adrenalină pentru care ai intrat în joc şi restul nu mai contează.
Dacă însă câştigurile sunt ţelul principal care te animă în joc, atunci cu siguranţă că şi bugetul tău de joc va fi unul pe măsura câştigurilor dorite. Este clar în acest caz că vei pierde sume mari, deci sfatul este să fi atent la cuantumul acestora şi să nu faci greşeala să le suplineşti în nici un caz.
Gambling iresponsabil
Dacă eşti un jucător cerebral, vei ştii întotdeauna când să spui stop jocurilor de noroc şi să iei o pauză binevenită orientându-te către alte activităţi. Dacă însă te abandonezi unui joc haotic, atunci ai cele mai mari şanse să devii falimentar într-o clipă.
Jocul iresponsabil exact acest lucru îl presupune, alegerea la întâmplare a unui joc şi plasarea de mize cât mai mari cu putinţă în acelaşi mod. Este adevărat că o miză mare poate aduce un câştig pe măsură, dar trebuie să o plasezi în mod responsabil.
Cunoaşte deci jocul pe care mizezi şi atunci când vine momentul pariază şi ridică potul de pe masă. Dar dacă alegi să mizezi sume mari la întâmplare şi la orice joc ales la hazard, atunci nu spera că vei avea parte de câştigurile dorite.
Nu juca de asemenea dacă eşti sub influenţa băuturilor alcoolice, pentru că nu vei mai putea lua în nici un caz cele mai bune decizii. Şi dacă nu ştii ce înseamnă joc responsabil, consultă sfaturile pe care orice platformă pentru jocuri de noroc o oferă clienţilor săi şi aplică-le în consecinţă.
Concluzie
Nimeni nu spune că activitatea unui jucător este numai lapte şi miere şi că aduce numai satisfacţii. Nu vei avea parte numai de câştiguri şi în majoritatea cazurilor te vei confrunta cu pierderi de bani care nu o să îţi placă. Dar toate acestea reprezintă în final magia jocurilor şi dacă vei reuşi să practici un joc responsabil vei avea cu siguranţă parte de o experienţă de joc benefică de povestit şi prietenilor!
198

