Cronavirus – Prefectul este pozitiv cu SarsCov2
Starea de sănătate a prefectului este stabilă și va sta în izolare cu tratament specific. Aseară a fost făcut anunțul. Citește aici!
În ultima perioadă, Prefecturl Mircea Crețu a fost în județ la investirile noilor primari. Despre vizitele în teritoriu de săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Prefecturii – Andreea Ștefan a declarat:
” la acest moment vă putem comunica faptul că s-au respectat măsurile de prevenție. De îndată ce se vor contura primele concluzii ale anchetei vă anunțăm! Vă urmăm tuturor multă sănătate și fiți preventivi, protejându-vă!”
Coronavirus – Serviciul Pașapoarte închis
Întrucât ieri o colega de la serviciul Pasapoarte a fost pozitivă la ora 17:00 s-a făcut dezinfecție în întreaga instituție. Întreg personalul Instituției Prefectului va fi testat. La acest moment sunt în carantină un număr de 4 persoane, acestea interacționând mai mult cu domnul prefect în ultimele zile.
De asemenea, Direcția de Sănătate Publică a demarat o ancheta epidemiologică în urma căreia se vor lua, dacă se impun și alte măsuri de prevenire și combatere a răspândirii SARS CoV-2.
Citește aici… Prefectul ceartă un medic din UPU, apoi îi cere scuze.
You Might also like
Numărul de paturi ATI Covid19 libere este tot mai mic
1 an agoPaturi ATI Covid19 ocupate aprope 100%
Județul Cluj are toate cele aproape 100 de paturi ptr covid19 ocupate. În Alba sunt 20 de paturi covid, niciunul liber.
În timp ce unele județe nu mai niciun pat liber de terapie intensivă pentru bolnavii infectați cu SARSCov-2, la Sibiu erau luni dimineața 11 paturi neocupate. 6 pentru copii și 5 pentru adulți. Numărul total de paturi ATI Covid din județ este de 48, dintre care 6 sunt destinate copiilor.
Cele mai multe paturi ATI libere pentru bolnavii covid19 sunt în județul Mureș, unde 41 din cele 67 au la momentul actual un bolnav sub tratament.
Premierul a cerut 1600 de paturi ATI covid19
Premierul României a anunțat pe o rețea de socializare că a cerut identificarea de noi paturi covid dar și de spitale care să trateze persoanele infectate cu noul coronavirus.
”Creșterea numărului real de paturi ATI la 1600. Identificarea unor spitale noi care ar putea sa se alăture celor existente in lupta anti-COVID.”, Florin Cîțu, Premierului României.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru http://www.opiniadesibiu.ro.
122Structura modulară pentru ”Infecțioase” a fost deschisă. Este formată din 18 containere
9 luni agoStructura modulară pentru Secția Clinică Boli Infecțioase a Spitalului Juțean a fost deschisă
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a dat în folosință o nouă structură modulară care va deservi Secția Clinică Boli Infecțioase a celei mai mari unități sanitare din județ. Este vorba despre o construcție modulară formată din 18 containere, amplasată lângă pavilionul infecțioase, care a fost necesară pentru a asigura derularea activității medicale în condiții optime pentru personalul medical și pentru pacienți. Valoarea investiției este de 725.000 lei.
Proiectul, gestionat de către Fundația Comunitară Sibiu, a fost posibil datorită unor sponsorizări generoase obținute din mai multe surse. Astfel, 244.000 lei au fost obținuți de către Conf. Univ. Dr. Victoria Bîrluțiu, medicul șef al Secției Clinice Boli Infecțioase, în urma apelului public lansat la începutul anului, fondurile fiind strânse în contul deschis la Crucea Roșie Sibiu.
O contribuție semnificativă, de 200.000 lei a adus Fundația CON-A care s-a aflat alături de SCJU Sibiu încă de la începutul pandemiei, contribuind în mai multe rânduri la dotarea cu echipamente și materiale. De asemenea sponsorizări importante pentru această investiție au fost oferite de către Oasis Green Energy, Marquard, Wenglor, Moara Cibin, Sigemo, Smart Bill, Joyson, Ausy, KeepCalling, Continental precum și alte companii și donatori individuali prin campania „Un spital, o comunitate” inițiată de Fundația Comunitară Sibiu.
Finalizarea lucrării nu ar fi fost posibilă fără implicarea S.C. APA CANAL S.A care a realizat gratuit lucrările de racordare la rețeaua de apă și canalizare a structurii, precum și fără sprijinul SC Electrocon SRL, care a realizat, tot gratuit, racordarea la rețeaua electrică.
Structura deschisă este una modernă iar în cadrul ei se regăsesc cabinete pentru medici, pentru asistente, registratură, grupuri sanitare și vestiare personal.
În cadrul noii structuri va fi relocată activitatea administrativă a secției fapt ce permite eliberarea în cadrul pavilionului a unor spații ce vor fi utilizate pentru pacienți. Mai exact, va avea loc creșterea capacității de cazare a pacienților cu un număr de 10 paturi în cadrul pavilionului, care va fi exclusiv destinat internării si tratării bolnavilor.
„Toate investițiile pe care le-am făcut în ultima perioadă în infrastructură și dotări au ca scop asigurarea bunei funcţionări a actului medical. În demersul nostru, am avut și avem alături de noi comunitatea sibiană și mediul de afaceri, organizații și asociații, care ne-au sprijinit și ne sprijină în continuare. Sprijinul lor a fost esențial pentru achiziționarea și montarea noii structuri modulare ce va deservi Secția Clinică Boli infecțioase. Extinderea capacității acestei secții a fost un obiectiv foarte important pentru noi, în condițiile în care contextul epidemiologic determinat de valul patru al pandemiei este unul complex.”, a declarat jur. Robert Fotache, managerul interimar al SCJU Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
125Comunicare telefonică pentru aparținătorii bolnavilor covid19 internați
1 an agoComunicare telefonică – un nou serviciu al SCJU Sibiu
SCJU Sibiu continuă să acorde o atenție deosebită comunicării și asigurării unor codiții optime pentru transmiterea informațiilor către beneficiarii serviciilor de sănătate și familiile acestora. În contextul pandemic actual, când relaționarea este îngreunată de restricțiile privind accesul în unitățile sanitare, SCJU Sibiu creează noi facilități de comunicare. Astfel, începând din data de 16 aprilie, comunicarea aparținătorilor cu angajații spitalului pentru detalii privind starea de sănătate a pacienților Covid pozitiv internați se va realiza prin intermediul unor linii telefonice dedicate: 0269243961 și 0269220538. În acest sens, a fost elaborată o nouă procedură privind modalitatea de comunicare.
Ce trebuie să știe aparținătorii:
- în ziua internării pacientului, aparținătorul desemnat în „Acordul de transmitere a datelor medicale”, va fi anunțat cu privire la starea pacientului la internare si va primi numărul Foii de Observație Clinică Generală a pacientului (FOCG), care reprezintă din acel moment un număr de identificare pe care acesta îl va comunica ori de cate ori va solicita informații despre starea de sănătate a pacientului;
- pentru a asigura protecția datelor medicale precum și respectarea secretului medical, informațiile vor fi oferite doar acelei persoane care este desemnată de către pacient prin acordul de transmitere a datelor medicale;
- pe întreaga durată a spitalizării, aparținătorii desemnați pot suna la numerele dedicate, pentru a-și înregistra solicitarea în intervalul orar alocat;
- pentru preluarea solicitărilor de informații de către registratorii medicali liniile telefonice dedicate vor funcționa de luni până sâmbătă inclusiv după următorul program: 08.00-12.00;
- registratorul medical realizează identificarea apelantului, înregistrează solicitarea și o transmite către secția Covid unde este internat pacientul;
- Informațiile solicitate de către aparținători nu vor fi primite în momentul solicitării ci vor fi comunicate ulterior, în cursul aceleiași zile, printr-un apel telefonic generat de registratorii medicali desemnați să gestioneze liniile dedicate, după obținerea informațiilor de la medicul curant/de gardă;
- medicul curant/medicul de gardă al pacientului completează pe fișa de solicitare datele medicale într-un format standard, care include următoarele informații: starea de conștiență, riscul de gravitate, evoluția pacientului, saturația de oxigen, afectarea pulmonară, necesitatea de oxigenoterapie, transferuri, posibilitatea externării în următoarele 24 ore; datele sunt retransmise registratorilor în cursul aceleiași zile pentru a fi comunicate solicitantului;
- aparținătorii desemnați pot solicita informații o singură dată pe zi;
- răspunsurile formulate se vor arhiva odată cu FOCG.
„Știm că, în contextul pandemic actual, comunicarea cu aparținătorii este îngreunată de programul foarte aglomerat al medicilor, a căror principală datorie este consultarea și tratarea pacienților. Dar, în același timp, suntem conștienți de importanța comunicării, care este punctul central a tot ceea ce întreprindem în societate, deci inclusiv în domeniul sănătății. Pentru a putea asigura bunele practici în comunicarea cu aparținătorii și din dorința de a facilita accesul membrilor desemnați ai familiilor la informațiile privind starea de sănătate a pacienților, am implementat acest serviciu de comunicare telefonică dedicat pentru zonele „roșii”. Sigur, sistemul este unul perfectibil și vom implementa din mers eventuale corecții, dacă acestea se impun, dar este un important pas înainte”, explică managerul SCJU Sibiu, Florin Neag.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
158