Coronavirus – Ambulanțier răpus de covid 19

Coronavirus – UN ULTIM OMAGIU

Suntem profund îndureraţi de trecerea în nefiinţă a celui care a fost colegul nostru, asistent medical ALIN OLTEANU, în vârstă de 49 de ani, angajat al Serviciului de Ambulanţă Județean Teleorman, care a căzut la datorie în lupta cu virusul COVID-19.

Dumnezeu să odihnească în pace sufletul chemat!
Veşnic va rămâne în memoria noastră ca un erou!
Sincere condoleanţe familiei şi celor dragi!

Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România, cât şi colegii din toate Serviciile Publice de Ambulanţă, într-un număr aproximativ de 11.000 de angajaţi, sunt alături de familia rămasă îndoliată şi îndurerată, și de colegii din Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman, rugându-l pe Dumnezeu să îi mângâie şi să îi ajute
să treacă peste acest ceas greu al despărţirii.

În toate Serviciile Publice de Ambulanţă este declarat doliu şi se va ţine un moment de reculegere de un minut, în data de 04 noiembrie 2020, la ora 13.00, când sirenele şi sistemele luminoase ale ambulanţelor vor funcţiona continuu în acel minut.

În fiecare serviciu de ambulanță, revine conducerii unității și conducerii sindicatului reprezentativ în FNSAR, ca un ultim omagiu pentru cel care a fost colegul nostru, ALIN OLTEANU, asistent medical.

Citeșteaici despre cazul asistentului răpus de covid.

Scroll to top