Contrabanda cu tigari la Sibiu



”În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii sibieni au reținut 24 de ore pe bază de ordonanță un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Tălmaciu, și o femeie în vârstă de 40 de ani, din Cisnădie.”, a declarat Elena Welter, IPJ Sibiu
You Might also like
Mirela Bădescu aleargă pentru un ECHO FAST portabil
4 ani agoEcho FAST portabil din ”pașii” salvatorilor
”Echo FAST este tot mai aproape de noi, cu ajutorul dumneavoastră, celor care ne susțineti la maraton. Echo FAST este o metodă rapidă de diagnosticare a hemoragiilor interne în caz de politraumă, a hemo și pneumotoraxului (sânge și aer în cavitatea pleurală) dar și a hemopericardului până la temporadă cardiacă (sânge în pericard în cantitate mare care duce la imposibilitatea contractiei cardiace). Celor care vor să mă susțină la maratonul din 2 octombrie și să doneze pentru Echo FAST o pot face accesând acest link!”, a declarat doctorul Mirela Bădescu.
Proiectul a apărut din necesitatea de a ajunge la standardelor medicale curente, impuse de societațile medicale de specialitate. În ultimii anii, ecografia a căpătat un rol tot mai important în cadrul medicinei de urgență și a medicinei intensive, atât în ceea ce privește diagnosticarea diverselor patologii, cât și în dirijarea anumitor manevre medicale. În situații de traumă severa, o investigare ultrasonografica rapidă – metoda FAST (Focused Assessment with Sonography in Trauma) este esențială și de primă intenție în evaluarea pacientului.
Rolul ecografiei s-a extins și în domeniul medicinei de urgență prespitalicești, ajutând la diagnosticarea cât mai rapidă a unei eventuale situații amenințătoare de viață (ex. ruptură de organ intern în urma unui accident) și implicit la alegerea terapiei optime și a spitalului adecvat, cât și în triajul victimelor multiple. Practic, majoritatea sistemelor moderne de urgență prespitalicești folosesc la ora actuală ecograful la bordul ambulanțelor sau elicopterelor de reanimare.
Utilizarea ecografiei pe ambulanța de reanimare SMURD TIM Sibiu va duce la o abordare individualizată a fiecărui pacient; practic , oricărui pacient traumatizat i se va putea efectua o ecografie FAST la locul intervenției. În urma acestei examinări, pacientul va putea fi încadrat într-o clasă de gravitate, va fi tratat conform leziunilor evidențiate și va fi transferat către spitalul adecvat.
”Anticipăm o creștere a supraviețuirii mai ales în cazul pacienților cu trauma severă. De asemenea, preluarea pacienților în UPU (care este din ce în ce mai aglomerat) va fi efectuatî in mod obiectiv, dupa ce pacienții au beneficiat deja de această examinare în prespital. Ne dorim ca pacienții noștri să beneficieze de toate șansele (inclusiv cele dependente de tehnologie); oricine poate să fie victima unui traumatism sau să sufere o urgență medicală, ecograful portabil ajutând toate categoriile de pacienți, indiferent de grupa de vârstă sau categorie socială.”, susține Asociația Organizatia Voluntarilor SMURD Sibiu.
Asociatia Organizatia Voluntarilor SMURD Sibiu
Asociația Organizatia Voluntarilor SMURD Sibiu este reprezentată de studenții Facultății de Medicină „Lucian Blaga” Sibiu, care, alături de medici din UPU-SMURD a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu și subofiteri pompieri ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Cpt Dumitru Croitoru al judetului Sibiu , își desfășoară activitatea ca paramedici voluntari (activitatea lor nefiind retribuita ) pe ambulanta de Terapie Intensivă Mobilă , SMURD- TIM Sibiu. Rolul echipei care deserveste ambulanta SMURD -TIM este de a interveni la cazurile cele mai grave – stopuri cardio-respiratorii, infarcte miocardice, come, pacienti traumatizati (accidente rutiere, caderi de la inaltime etc ), inclusiv cazuri critice pediatrice si neonatale. SMURD – TIM Sibiu ( „masina de reanimare „ ) intervine in medie la 1000-1400 de cazuri anual ( aproximativ 1000 de cazuri in anul 2020, cand activitatea a fost mai redusa, dar in aceasta perioada echipajul a intervenit la multi pacienti COVID +, inclusiv transferuri in diferite zone ale tarii ).
De remarcat este faptul ca toti studentii voluntari SMURD Sibiu au continuat activitatea de voluntariat in 2020, in context de pandemie . De la înființarea SMURD Sibiu în 1993, SMURD –TIM Sibiu a functionat in permanenta cu studenti medicinisti voluntari, acestia asigurand serviciu de garda 24/7 .Obiectivul principal al echipei SMURD-TIM Sibiu a fost reprezentat de salvarea vieților celor aflați in detresa vitala și a căror singură șansă a fost răspunsul prompt al unei echipe de reanimare prespitaliceasca, cu experienta si cu dotarea necesara . În fiecare gardă, aceasta echipa isi doreste sa fie din ce in ce mai buna, să creasca supraviețuirea și să ofere fiecărui pacient șansa de a trăi în continuare si de a se recupera , în ciuda traumatismelor sau a problemelor medicale suferite
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
1.043Congres Național la Sibiu, 29.09-01.10
3 ani agoCongresul Național al Societății Române de Reumatologie organizat pentru prima dată în Sibiu
Congresul Național al Societății Române de Reumatologie (SRR), manifestare științifică de prestigiu, cu participare internațională, a debutat asăzi la Sibiu. Congresul, organizat pentru prima data în Sibiu, se va desfășura în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, cu prezență fizică și online în sălile de conferințe de la Centrul Cultural ”Ion Besoiu” si Hotelul Ramada. Sesiunea de deschidere a Congresului va avea loc începând cu ora 17:30, la Centrul Cultural ”Ion Besoiu”.
„Congresul National de Reumatologie este deja tradiție. Tradiție înseamnă obiceiuri care se statornicesc, se repetă și se transmit. Preluate de la cei dinaintea noastră și duse mai departe de cei care vin după noi. Cu un program științific ambițios și variat, subiecte de actualitate si un grup de lectori de elită din țară și din afara ei, Congresul Național de Reumatologie va fi nu doar un eveniment de cea mai înaltă ținută științifică, dar si prilejul de a fi din nou împreună”, a declarat Prof.univ.dr. Simona Rednic, Președintele Societății Române de Reumatologie, în mesajul de invitație de pe site-ul evenimentului.
La congres, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu va fi reprezentat de personalul medical al compartimentului Reumatologie din cadrul Secției Clinice Medicală I.
„Deși Sibiul a găzduit mai multe manifestări științifice din diferite specialități medicale și din specialitatea noastră (n.a. – reumatologie) cum ar fi Școala de Vară a tinerilor reumatologi din România 2020 și 2021, chiar în dificilii ani de început al pandemiei, este pentru prima oară când orașul nostru este gazda Congresului Național de Reumatologie.”, a declarat Conf.univ.dr. Liana Chicea, medicul șef al Secției Clinice Medicală I din cadrul SCJU Sibiu și membru în Comitetul Științific al Societății Române de Reumatologie.
Sesiunea de deschidere de azi, care va acea loc în Sala Mare a Centrul Cultural Ion Besoiu între orele 17.30 – 19.00, va fi moderată de Dna. Prof.univ.dr. Simona Rednic, Președinte în exercițiu al Societății Române de Reumatologie (SRR). În cadrul sesiunii vor conferenția dl. Prof.dr. Cătălin Codreanu, președinte în retragere al SRR și invitatul din partea European Alliance of Associations for Rheumatology (EULAR) Prof. Cristopher Edwards (University of Southampton, UK).
Pe parcursul congresului programul științific va fi diferit in fiecare dintre cele trei săli de conferință. Astfel, vineri 30 septembrie si sâmbătă 1 octombrie se vor desfășura lucrări pe 3-4 sesiuni paralele cu teme de specialitate și interdisciplinare, inclusiv Reumatologia în vremea COVID-ului. Sesiunea de postere si expoziția medicală vor fi organizate, pe perioada Congresului, în Centrul Cultural ”Ion Besoiu”.
În încheiere, sâmbătă 1 octombrie, orele 18.15-19.15, tematica va fi extrapolată în context psihocultural și artistic prin conferințele susținute de Prof.dr. Daniel David, Rector UMF Cluj-Napoca – „Sănătatea în contextul psihocultural românesc” și Prof.dr. Simona Rednic, UMF Cluj-Napoca, – „Rolul artelor și umanioarelor în formarea unui medic”, precum și prin prezența distinsului prof Constanttin Chiriac, președintele FITS Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
304Circulația pe pod se închide complet 7 zile
3 ani agoCirculația pe podul peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia se închide complet în perioada 7-14 iunie
Circulația este restricționată datorită avasării lucrărilor de modernizare și extindere a podului pentru Cibin de pe șoseaua Alba Iulia. După mutarea rețelelor de utilități din zona de lucru și demolarea părții de pod dinspre str. Maramureșului, următoarea etapă este consolidarea părții din aval a podului, cu palplanșe metalice. Aceste palplanșe au rolul de a întări fundația existentă a acestei părți de pod, fiind primul pas în consolidarea structurii acestuia.
Circulația rutieră se închide total pe pod, în perioada 7 iunie (ora 9.00) – 14 iunie.
Rute ocolitoare recomandate de Primăria Sibiu, în funcția de direcția de deplasare:
• Drumul peste Câmpșor, între strada D. Cantemir din cartierul Ștrand și str. Rozmarinului din cartierul Turnișor. În acest context reamintim că prioritate în trafic în Piața Iancu de Hunedoara au cei care circulă pe ruta drum Câmpșor – str. Rozmarinului – Piața Iancu de Hunedoara, iar șoferii care circulă dinspre str. Gh. Asachi trebuie să cedeze trecerea. De asemenea, s-a stabilit ca traseu cu prioritate str. Dimitrie Cantemir – drum Câmpșor, iar traficul care se deplasează dinspre str. Islazului va respecta semnul de “cedează trecerea”
• Str. Autogării – Distribuției – strada Lemnelor – str. Mihail Kogălniceanu/str. Reconstrucției. Reamintim că în perioada lucrărilor la pod, pe str. Lemnelor se circulă în sens unic, dinspre strada Distribuției spre strada M. Kogălniceanu/Reconstrucției
• Str. Malului – pod Neculce – strada Metalurgiștilor
• Centura ocolitoare a Sibiului
Circulația pietonilor peste pod, se poate face pe trotuarul de pe partea dinspre str. Malului.
Ce lucrări s-au efectuat la pod până acum, în prima lună de șantier: rețelele de utilități (apă, canal, gaz și telecomunicații) s-au deviat din zona podului pentru a permite realizarea lucrărilor de modernizare și extindere a acestuia; s-a demolat podul din amonte aproape în totalitate, lucrându-se în prezent la demolarea fundațiilor.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
280