Căsuțele de comerț de la Zoo sunt scoase la licitație. 9 din 15

Căsuțele situate la intrarea în Zoo Sibiu se închiriază pentru 3 ani

Căsuțele pentru comerț, amplasate pe aleea de la intrarea în Grădina Zoologică, sunt scoase la licitație publică, în vederea închirierii. Comercianții vor putea vinde, în cele 9 căsuțe scoase la licitație, produse hand-made, dar și alimentare, în anumite condiții. Obiectul activității comerciale va fi specificat în actele care se depun în momentul ofertării.

”Cei interesați pot obține caietul de sarcini contra cost (50 de lei), de la sediul Serviciului domeniul Public din Piața Mică nr. 22. Fiecare căsuță are o suprafață de 12 metri pătrați, iar prețul de pornire al licitației este de 5.262 de lei / an. Contractul de închiriere se va încheia pe o perioadă de 3 ani.”, transmite Primăria Sibiu.

Deschiderea plicurilor se va face în două etape, în 6 și 12 decembrie 2022, la Teatrul Gong.

Toate informațiile precum și documentele necesare participării la licitație se găsesc aici.

Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
Scroll to top