Autobuze și sisteme de informare în valoare de 13 milioane de euro
În ședința extraordinară a Consiliului Local Sibiu care va avea loc marți, 11 octombrie, primarul Astrid Fodor supune aprobării încă două proiecte dedicate transportului public, ce urmează a fi depuse pentru obținerea finanțării europene nerambursabile în cadrul PNRR. Valoarea estimată a celor două proiecte însumează aproape 13 milioane de Euro.
“În cadrul primului apel pe Componenta 10, am depus în asociere cu orașele Cisnădie și Ocna Sibiului și cu comunele Șelimbăr, Sadu, Șura Mare, Șura Mică, Cristian, Poplaca și Roșia un proiect pentru achiziția a 36 de autobuze electrice care să asigure legăturile între aceste localități deservite de ADI Transport Metropolitan. Pentru apelul 2 al componentei am pregătit acest proiect, prin care dorim să obținem fondurile necesare pentru achiziția a încă 20 de astfel de autobuze care să suplimenteze capacitatea de transport pe traseele care fac legătura cu localitățile menționate.” , a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
În aceeași ședință se va solicita aprobarea Consiliului Local pentru un al doilea proiect și anume: cumpărarea a 110 sisteme de afișaj pentru informarea călătorilor care vor fi amplasate în stațiile de transport public din municipiul Sibiu. Prin intermediul acestor ecrane, călătorii vor fi informați în timp real cu privire la ora de sosire în stație a următoarelor autobuze care circulă prin respectiva stație.
Reamintim că Primăria Sibiu a început dotarea stațiilor cu sisteme de informare, în 36 de locații din oraș funcționând deja astfel de afișaje. De asemenea, Primăria Sibiu a depus deja un proiect în cadrul PNRR pentru achiziția a 20 de astfel de sisteme de afișaj, ca parte a proiectului prin care Primăria Sibiu va achiziționa sisteme inteligente pentru transportul public (ITS).
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
ASTRA Poetic / Escape Bridge, 12-13 august
1 an agoASTRA Poetic / Escape Bridge în Muzeul ASTRA
ASTRA Poetic / Escape Bridge propune o experiență culturală bazată pe conexiuni simbolice între lumi, prin intermediul unui circuit etnografic situat între două alei tematice din Muzeul în aer liber, ale căror monumente reprezintă meşteşugurile şi evoluția locuirii pe două coordonate fundamentale: Apa (Aleea Pivelor) şi Lemnul (Sectorul Tematic Prelucrarea Lemnului).
Accesul se face printr-o poartă monumentală (Gura Râului), ieşirea/ întoarcerea prin altă poartă (Mierța), iar trecerea are drept repere Gospodăria şi Podul acoperit de la Gura Râului, un spațiu de lectură şi interacțiune, un pârâu, un fragment de pădure şi lunca, acel coridor de lumină care, în proiectul tematic al muzeului din Dumbravă, reprezintă stabilitate, conectând marea cu muntele, dar şi deschidere a orizontului, evadare, alteritate.
Textul va adăuga valențe multiple acestui spațiu, secvențele fiind selectate din creațiile a şapte scriitori români contemporani. Cuvântul scris se va integra în peisajul etnografic pe suporturi multiple, de la asfaltul aleilor la cele două porți, de la plăcuțe imprimate la uluci şi pânze. Pentru stimularea lecturii, pe podul acoperit vor fi puse la dispoziția vizitatorilor cărți, din care vor putea citi după bunul plac, aşezați pe o laviță, pe pod, ori pe o bancă, la umbra unui copac.
Podul propriu-zis va găzdui o instalație de poezie (texte ale autorilor: Andra Rotaru, Teodora Coman, Andrei Mocuța, Savu Popa, Călin Torsan, Ovidiu Baron, Borco Ilin, Ionuț Cheran), grafică (Andrea Bernath, Claudiu Doncuțiu), precum şi o componentă de artă textilă, realizată de Iulia Teodorescu (plafon, margini pod, segmente din spațiul vegetal). Porțile sunt realizate sub coordonarea Cameliei Galatâr.
Expoziția reprezintă deopotrivă o întâlnire, o evadare, un spațiu de trecere, un prilej de meditație, o invitație la lectură, un alt mod de a descoperi oamenii, locurile, Dumbrava Sibiului. Deschiderea evenimentului va avea loc în zilele de 12 şi 13 august, în cadrul mai larg şi în atmosfera ASTRA Rock Festival, completată de Târgul Creatorilor Populari, iar expoziția va rămâne deschisă câteva luni. Parcurgerea inițială a circuitului expozițional va fi ghidată de scriitori, care vor citi fragmente din textele proprii, şi de artiştii care îşi vor prezenta lucrările grafice. Recitalul va conține momente muzicale propuse de Călin Torsan la saxofon.
Conceptul expozițional este asumat de Ovidiu Baron, Andrea Bernath şi Ancuța Ilie. Un proiect Muzeul ASTRA/ Expoziții atelier/ Revista Transilvania/ ASTRA Rock Festival.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
139Turul Ciclist al Sibiului. 660 km în 4 zile
5 luni agoTurul Ciclist al Sibiului, 6 – 9 iulie, impune restricții de circulație
Turul Ciclist al Sibiului, a ajuns la ediția 13. Sibiul devine epicentrul ciclismului românesc prinorganizarea celei mai titrate competiții cicliste din România. Turul Sibiului propune trei etape și două semi-etape care însumează, în total, 660 de km. La start se aliniază 24 de echipe din Germania, Belgia, Norvegia, Italia, Elveția, România, Cehia, USA, Olanda, Polonia, Noua Zeelandă, Mexic și Bulgaria.
În vederea bunei desfășurări a competiției Turul Ciclist al Sibiului, în municipiul Sibiu și pe drumurile pe care se desfășoară etapele, se vor institui următoarele restricții de circulație:
Municipiul SIBIU
- 𝟔 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑
Se închide circulația rutieră pe următoarele străzi:
– Avram Iancu, între orele 13:30-14:00 și respectiv 17:30-20:00
– General Magheru, între orele 13:40-13:50, respectiv 18:30-19:30 (între strada Constituției și strada Avram Iancu) și între orele 18:45-19:30 ( între strada Avram Iancu și strada Gheorghe Lazăr)
Se interzice parcarea autovehiculelor pe strada Avram Iancu între orele 9:00 -21:00
- 𝟕 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑
Se închide circulația rutieră pe străzile:
– Mitropoliei, Alexandru Odobescu și Măsarilor între orele 11:40-11:50
- 𝟗 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑
Se închide circulația rutieră pe următoarele străzi:
– Mitropoliei între orele 09:00-21:00 (pe sectorul dintre strada Tribunei și strada Alexandru Odobescu)
– Alexandru Odobescu între orele 09:40-09:50 și 11:15 -12.30
– Măsarilor între orele 11:15-12:30 (între str. K. Hass și Cojocarilor)
– Bulevardul Bălcescu între orele 12:00-21:00
– strada Cetății între orele 12:00-21:00
– Bulevardul Coposu între orele 15:00-21:00
– strada Gheorghe Lazăr între orele 12:00-21:00
Se interzice parcarea pe următoarele străzi în intervalul 06:00-21:00:
– Târgul Peștelui, Poștei, Al. Odobescu (de la strada Mitropoliei până la Teatru Gong), Centumvirilor, Cetății (de la ieșire Parcarea 90 până la Piața Unirii), Gheorghe Lazăr, Piața Mică (zona din spatele Bisericii Catolice), Piața Huet ( zona Primăriei).
Cârțișoara și Bâlea Lac
- 7 iulie 2023 – Se închide circulația rutieră:
– pe DJ 105P
– de la ieșire din Arpașu de Sus (intersecție cu DC 47) – până în comuna Cârțișoara (intersecție cu Transfăgărășan), în intervalul orar 10:30 – 11:00 pentru desfășurarea
competiției conexe Transfăgărășan Challenge
– pe DN7C Transfăgărășan
– între orele 10:15-12:15 între DJ 105P (Cârțișoara) și Bâlea Cascadă.
– între orele 11:15-14:30 între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac.
– În Tunelul Rutier de la Bâlea Lac, DN 7C Transfăgărășan, km 115+926 – km 116 +808, între orele 10:00 – 17:30.
De asemenea vor exista restricționări ale traficului pe porțiuni ale DN 7C între intersecția cu DN1 și Bâlea Lac, între orele 14:40 – 16:00, odată cu trecerea caravanei cicliste.
Stațiunea Păltiniș
- 𝟖 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑
Se închide traficul rutier pe:
– Drumul Vechi din Păltiniș (Schit) până la Telescaun între orele 13:00-16:00, respectiv 17:00-20:00
– DJ 106A, între Telescaun și intersecția cu drumul spre Șanta între orele 12:00-20:00
– DJ 106A, între intersecția cu drumul spre Șanta și intersecția cu Drumul Vechi între orele 18:00-20:00
– DJ 106A , de la intersecție cu DJ 106J ( Călugăru) – până în Stațiunea Păltiniș în intervalul orar 14:00 – 16:30 pentru desfășurarea competiției conexe Păltiniș Challenge (cursa de șosea)
– DJ 106A, de la intersecție cu DJ 106J ( Călugăru) – până în Stațiunea Păltiniș în intervalul orar17:00 – 20:30 pentru desfășurarea Etapei a 3-a a Turului Ciclist al Sibiului
– DJ 106J (Călugăru) dinspre Gura Râului pana la intersecție cu DJ 106A, între orele 14:00 -15:00, pentru desfășurarea pentru desfășurarea competiției conexe Păltiniș Challenge (cursa de șosea) și între orele 17:45 -18:45, pentru desfășurarea pentru desfășurarea Etapei a 3 a Turului Ciclist al Sibiului
– DJ 106M dinspre Gura Râului – Baraj Gura Râului, între orele 13:30 -14:15, pentru desfășurarea competiției conexe Păltiniș Challenge (cursa off-road)
Se interzice parcarea în Stațiunea Păltiniș pe sectorul cuprins între Telescaun și intersecția cu drumul spre Șanta, inclusiv în parcarea de lângă Telescaun, între orele 07:00-21:00
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
109Energie regenerabilă și eficiență energetică, 2023-2024
8 luni agoEnergie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu
Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu este proiectul lansat astăzi de UAT Județul Sibiu, în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga Sibiu și University of South-Eastern Norway. Proiectul este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014 – 2021, în cadrul „Programului de Energie din România”, având o valoare de 222.263 euro. Proiectul se desfășoară în perioada aprilie 2023 – ianuarie 2024.
Obiectivul general al proiectului este acela de a crește cunoștințele privind energia regenerabilă și eficiența energetică prin acțiuni de conștientizare și instruire în rândul cetățenilor județului Sibiu, dar și a autorităților publice și a specialiștilor din companii, prin prezentarea de soluții de eficiență energetică prin surse regenerabile pentru un mediu curat, un mediu climatic stabil și economii de costuri.
„Continuăm proiectele care ajută cetățenii județului Sibiu să conștientizeze nevoia de implicare pentru un viitor verde. După implementarea proiectului „Schimbările climatice – Plan de acțiuni pentru atenuare și măsurile necesare pentru adaptare în județul Sibiu” dat exemplu de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor ca „transfer de bune practici” și pentru alte autorități locale, anul acesta, alături de partenerii noștri Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și University of South-Eastern Norway, ne vom concentra pe acțiuni de informare în mai bine de jumătate dintre localitățile județului Sibiu, pentru a înțelege nevoia de a acționa acum pentru a avea un viitor mai bun în ceea ce privește energia regenerabilă și eficiența energetică.”, a declarat Daniela Cîmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu.
Cele mai importante activități din cadrul proiectului:
- 30 de ateliere de conștientizare pentru cetățeni, care au ca scop o mai bună înțelegere a beneficiilor energiei regenerabile și a impactului acesteia în eficiența energetică;
- șase ateliere organizate în orașele din județul Sibiu pentru aproximativ 90 de specialiști, care vor fi pregătiți în domeniul eficienței energetice prin surse regenerabile;
- implementarea unui curs de Protecția mediului care cuprinde și energie regenerabilă și eficiență energetică pentru studenții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu;
- elaborarea unui Ghid despre beneficiile utilizării energiei regenerabile și eficiența energetică în județul Sibiu.
Prin activitățile propuse în cadrul proiectului „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” ne dorim ca un număr cât mai mare de cetățeni, autorități publice, dar și specialiști din cadrul companiilor să conștientizeze impactul energiei regenerabile și al eficienței energetice, necesitatea de a fi responsabil și de a contribui la tranziția către un viitor verde. Toate acțiunile din cadrul proiectului sunt realizate cu sprijinul cadrelor didactice de la Facultatea de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. De asemenea, un rol important îl va avea schimbul de bune practici cu partenerii proiectului University of South-Eastern Norway.
„La Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, ne-am angajat să lucrăm cot la cot cu partenerii noștri, Consiliul Județean Sibiu și University of Southern-Eastern Norway, pentru un obiectiv social comun de promovare a energiei regenerabile și a eficienței energetice. Suntem mândri să contribuim în mod activ la implementarea acestui proiect prin furnizarea de expertiză tehnică, precum și prin împărtășirea cunoștințelor noastre prin elaborarea unui Ghid pentru publicul larg și specialiști, precum și implementarea unui curs de Protecția Mediului pentru studenții noștri din cadrul Facultății de Inginerie.”, a declarat prof. univ.dr.habil Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
„University of South-Eastern Norway este foarte încântată de acest proiect. Avem numeroase proiecte în domeniul energiei smart la care am lucrat în ultimii cinci ani, iar acest lucru ne oferă oportunitatea de a împărtăși cunoștințele noastre cu partenerii noștri români. Sustenabilitatea este o prioritate pentru toți, iar acest proiect este încă un pas în direcția corectă. Așteptăm cu nerăbdare să îi primim pe colegii noștri români în Norvegia și să contribuim la proiect., a declarat Lasse Berntzen – University of South-Eastern Norway.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
55