Cineplexx – Bilete pentru cele mai așteptate spectacole ale primăverii
Cineplexx își v-a lumina marile ecrane, în perioada următoare, cu filmele blockbuster ale acestui sezon, concerte în exclusivitate la cinema, spectacole live de teatru și operă sau proiecții de nișă. Pentru a întâmpina solicitările publicului și a oferi o diversitate a opțiunilor de timp liber, lanţul de cinematografe Cineplexx pune la dispoziție achiziția de bilete la cele mai anticipate producții ale primăverii.
Astfel, spectatorii Cineplexx pot achiziționa din timp cele mai bune locuri pentru lansările filmelor: “John Wick: Capitolul 4” din 22 martie; Bilete aici!; “Dungeons & Dragons: Frăția Hoților” din 24 martie; Bilete aici!; “Shazam! Furia Zeilor” din 15 martie; Bilete aici!; comedia românească “Haita de acțiune” din 21 martie; Bilete aici!; anime-ul “Demon Slayer: To the Swordsmith Village” din 24 martie; Bilete aici!
Biletele sunt disponibile și pentru două concerte senzaționale care urmează să răsune în exclusivitate în sălile de cinema: “Metallica: 72 Seasons” pe 13 aprilie; Bilete aici!; “Coldplay: Music of the Spheres” – LIVE at River Plate din 19 aprilie; Bilete aici!
În plus, doar la Cineplexx Băneasa cei mici se vor putea bucura de un spectacol live al piesei de teatru “Motanul Încălțat” pe data de 26 martie, în timp ce stagiunea MET continuă cu piesele “Lohengrin” pe 18 martie și “Falstaff” pe 1 aprilie pentru publicul iubitor de operă.
Programul complet al celor cinci cinematografe – Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș -, detalii despre următoarele premiere cinematografice și bilete pot fi găsite în orice moment pe site-ul www.cineplexx.ro sau în aplicația Cineplexx disponibilă gratuit pe iOS și Android.
Cineplexx este unul dintre cei mai importanți operatori de cinematografe din Europa Centrală și de Est, cu o experiență de peste 50 de ani în industrie. Compania deține în prezent peste 60 de cinematografe în 12 țări: Austria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Albania, Macedonia de Nord, Grecia, Italia și România, unde deține cinci locații – Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Ziua mondială fără tutun, 31 mai
4 ani agoZiua mondială fără tutun, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Anual, data de 31 Mai marchează Ziua mondială fără Tutun, zi desemnată să aducă în atenția opiniei publice marele pericol pe care fumatul îl reprezintă pentru sănătate.
În acest scop, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, unitate sanitară care se ocupă în județul Sibiu de tratarea afecțiunilor pulmonare a organizat Săptămâna Antifumat, pentru ca un număr cât mai mare de persoane să fie conștientizate cu privire la riscurile generate de consumul de tutun.
Dr. Lavinia Danciu, Directorul Medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu atrage atenția că niciun fumător nu scapă de BPOC (bronhopneumopatia obstructivă cronică), „o boală invalidantă, cu impact major asupra funcției pulmonare”.
„Fumatul este un obicei care duce atât la deteriorarea funcției pulmonare, cât și a restului organismului. Fumătorii, din păcate, fac mai frecvent cancere, atât pulmonare, cât și în alte locuri ale corpului și, din nefericire, nu există fumător care să scape de BPOC. Aceasta este o boală cronică invalidantă, cu impact major asupra funcției pulmonare și care duce la o scădere impresionantă a calității vieții și a rezistenței la efort. Toți marii fumători ajung în timp să respire greu, să nu mai poată să se miște , să răcească frecvent și, în general, să aibă o calitate a vieții proastă.”, spune medicul pneumolog Lavinia Danciu.
La rândul său, dr. Adriana Rădulescu, medic la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, atrage atenția că „fumul de țigară conține 200 de substanțe toxice, din care 50 cancerigene”, iar „la 50 de ani, fumătorul are capacitatea respiratorie a unui nefumător la vârsta de 75 de ani”.
„Fumatul este o boală prin complicațiile și efectele nocive pe care le are asupra stării de sănătate. Fumatul provoacă mai multe decese decât consumul de droguri ilegale, accidentele de circulație, sinuciderile și decesele prin SIDA la un loc. Bolile cauzate de fumat nu respectă niciun organ. Cele mai frecvente afecțiuni cauzate de fumat sunt cancerul bronho-pulmonar (90% din decesele prin această formă de cancer au drept cauză fumatul), BPOC – bronhopneumopatia obstructivă cronică (80% dintre pacienții cu BPOC sunt fumători), bolile cardio-vasculare, astmul bronșic, infertilitatea, diabetul, degenerescența maculară. La 50 de ani, fumătorul are capacitatea respiratorie a unui nefumător la vârsta de 75 de ani.”, declară Dr. Adriana Rădulescu.
Dr. Ioan Drăghilă, Medic pneumolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu spune că utilizarea țigării electronice sau a altor dispozitive de vaping produce aceleași efecte dăunătoare asupra organismului.
„Fumatul modern” (cu tutun încălzit), cu toate că înlătură unele inconveniente ale fumatului clasic (de țigarete, pipă), reprezintă o profundă amăgire, întrucât produce aceleași efecte dăunătoare asupra organismului. Utilizarea țigării electronice sau a altor dispozitive de vaping (cu vapori) determină recrutarea de victime mai ales din rândul adolescenților. De altfel, a apărut o nouă boală, definită cu termenul EVALI ( E-cigarette or vaping use-associated lung injury). Prin urmare, evitarea începerii fumatului, indiferent sub ce formă sau sistarea acestuia reprezintă atitudinea cea mai benefică pentru sănătate”, precizează dr. Ioan Drăghilă.
La nivelul Spitalului de Pneumoftiziologie, în ultimii 3 ani au fost spitalizați peste 100 de pacienți cu cancer bronho-pulmonar și aproximativ 750 de persoane cu BPOC, afecțiuni al căror principal factor de risc este fumatul.
„Sănătatea plămânilor populației este o permanentă prioritate pentru spitalul nostru. În calitate de manager al unei unități sanitare în care sunt tratate patologii pulmonare, știu că foarte multe boli sunt o consecință directă a fumatului. Bronhopneumopatia Obstructivă Cronică (BPOC) și cancerul bronho-pulmonar sunt cele mai frecvente afecțiuni cronice cauzate de consumul de tutun. Alegeți astăzi, de ziua mondială fără tutun, să renunțați la fumat, iar medicii specialiști din spitalul nostru vă vor fi alături și vă vor susține!”, a declarat Alina Graur, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
Campania antifumat este cu atât mai necesară cu cât ne aflăm în pandemia COVID-19, iar studiile efectuate până în prezent sugerează că fumatorii prezintă un risc mai mare de a face forme severe de COVID-19 comparativ cu nefumătorii, pacientii spitalizați necesitând internarea în secția ATI și ventilație mecanică, iar evoluția bolii poate duce în final la deces.
„Nu a existat niciodată un moment mai bun pentru a renunțarea la fumat decât în timpul pandemiei COVID-19. COVID-19 a însemnat peste 26.000 de decese in România într-un singur an. Consumul de tutun înseamnă, în fiecare an, peste 36.600 de decese. Acestea sunt cifre care arată atât rolul covârşitor pe care îl are tutunul în producerea şi perpetuarea bolilor cronice în România, cât și, în egală măsură, nevoia de politici ferme, consecvente și coerente de reducere a acestui impact devastator”, transmite Ramona Brad, Director Inițiativa 2035 fără Tutun.
TEL VERDE STOP FUMAT GRATUIT – 0800 878 673
La nivel național există Programul STOP FUMAT, ce include TelVerde: 0800 878 673. Este un număr de telefon gratuit, la care orice persoană interesată de renunțarea la fumat, unde va intra în legătură cu un specialist (medici și psihologi).
”Ziua Mondială fără Tutun este un moment prielnic de a conștientiza riscurile la care se supun fumătorii cu fiecare tigară consumată. Renunțarea la fumat este o provocare în plus ținând cont că stresul social și economic survenit ca urmare a pandemiei, inclusiv riscul unor forme severe de infecție cu COVID este mai mare la fumători decât la nefumători. Cu această ocazie fac apel către toți românii, către toți sibienii, să acceseze cu încredere TelVerde.”, a declarat dr. Ana-Luiza Iorga, Coordonator Centrul Antifumat din Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din București.
Programul Național Stop Fumat, un program al Ministerului Sănătăţii, a luat fiinţă în 2007 şi este coordonat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Susţinut cu ajutorul unei echipe de peste 60 de medici şi psihologi din peste 20 de oraşe din România, programul îşi propune să le ofere persoanelor care fumează acces la un tratament complet, ce îmbină consiliere psihologică de specialitate cu tratament medicamentos, pentru a-i ajuta să renunțe la fumal. Sfaturile specialiștilor StopFumat respectă în totalitate recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aliniindu-se altor programe de acest gen desfășurate pe tot globul.
Astfel, programul Naţional Stop Fumat include:
• O linie telefonică cu apel gratuit (cunoscută sub numele de TelVerde: 0800 878 673) – orice persoană interesată de renunțarea la fumat poate apela această linie și intra în legătură cu un specialist pentru a primi mai multe detalii;
• Consiliere psihologică privind renunţarea la fumat, sub forma unor întâlniri periodice cu un psiholog;
• Acces la medicamente gratuite ce ușurează procesul de renunțare la fumat.Detalii despre programul Stop FUMAT și centrele antifumat din țară sunt disponibile pe www.stopfumat.eu
În anul 2020 s-a constatat o creștere cu 11,3% a numărului de persoane care apelează gratuit linia telefonică „Tel Verde – STOP FUMAT” față de anul precedent. De asemenea, în anul 2020 s-a constatat o crestere a numărului de persoane care au accesat informatiile în mediul virtual față de anul 2019 – de 118%. A scăzut însă cu 38% numărul de persoane care au beneficiat de tratament medicamentos în vederea renunţării la fumat față de anul precedent. Astfel, numărul persoanelor care au beneficiat gratuit de terapie medicamentoasă specifică antifumat, prin programul STOP FUMAT a fost de 304, dar numai 139 dintre aceștia (45%) au reușit să renunțe la fumat.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că în prezent există 1,3 miliarde de fumători adulți. Conform ultimelor date, la nivel global, 8 milioane de decese pe an sunt cauzate de fumat, iar alte aproape 1 milion de persoane expuse la tutun, care fumează pasiv, mor anual. Prevalenţa consumului de tutun în regiunea europeană a OMS (29% pentru populaţia ≥15 ani), este cea mai mare, comparativ cu restul regiunilor, indicatorul fiind mai ridicat în cazul sexului masculin.
Conform Studiului Global privind Tutunul la Adulți (GATS) 2018, în România, 30,0% (5,5 milioane) dintre adulți se declară fumători curenți de țigări (39,5% dintre bărbați și 21,2% dintre femei).
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
397European Best Destinations 2021- Sibiul este în top 5
5 ani agoEuropean Best Destinations a dezvăluit lista scurtă din 2021
Competiția celor mai bune destinații turistice europene desfășurată în perioada 20 ianuarie – 10 februarie 2021 s-a încheiat în această seară, iar organizatorii – Asociația European Best Destinations – au transmis primarului Astrid Fodor rezultatele obținute de Sibiu. Orașul nostru a acumulat 45.699 de voturi din aproape 200 de țări.
“Sibiul este în topul 5 al celor mai bune destinații turistice europene, obținând 45.699 de voturi din 192 de țări din întreaga lume. Mobilizarea a fost foarte bună, orașul obținând cu peste 15.000 de voturi mai mult decât în competiția de anul trecut. Peste 60% dintre voturile exprimate pentru Sibiu au venit din afara României, ceea ce denotă o vizibilitate bună a orașului pe plan internațional. Este o bucurie pentru mine să am confirmarea că Sibiul continuă să fie atrăgător și apreciat din punct de vedere turistic, ceea ce îmi spune că suntem pe drumul cel bun. ” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
În scrisoarea de felicitare transmisă de organizatori, Maximilien Lejeune, directorul European Best Destinations a transmis:
“Sibienii pot fi mândri de rezultat. Această recunoaștere salută eforturile lor, spiritul de inițiativă, căldura cu care primesc oaspeții. (…) De câțiva ani buni deja Sibiul a reușit să se ridice între orașele care contează în Europa. Orașul dumneavoastră s-a plasat fără doar și poate între destinațiile turistice de neratat, în rândul orașul inovative, între orașele turistice cu o ofertă diversă în domeniul cultural și gastronomic, dar și în ceea ce privește peisajul natural. Sibiu este exemplul unei dezvoltări înțelepte în domeniul turistic. Nu caută să fie doar o altă destinație, ci alege să investească în patrimonial său unic, în istoria sa.”
Prin urmare, Sibiul va purta titlul de European Best Destination și în anul 2021, alături de orașe turistice recunoscute din Europa: Braga, Roma, Florența, Paris, Viena, Capri.
Sibiul va fi promovat pe tot parcursul anului în publicații de profil turistic precum Forbes, Conde Nast Traveler, Vogue, Travel+Leisure, Huffpost, Euronews, Lonely Planet, El mundo, Daily Mail și altele.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
421Concursul ”Ilie Micu”, locul 2 a rămas la Sibiu
2 ani agoConcursul Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu”, prima ediție
Concursul Naţional de Interpretare „Ilie Micu”, a dadus-o pe eleva Daria Alexandra Dragomir, coordonată de profesorul Iulian Ţicală de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sibiu, pe locul 2 la secţiunea Muzică Uşoară.
La concursul de la Sibiu au participat 13 concurente din Sibiu, Alba Iulia, Brăila, Cluj-Napoca, Olt, Oradea, Târgu Jiu şi Suceava.„Mă bucur foarte mult că într-o competiţie atât de strânsă, am reuşit să facem faţă cu brio. Mă bucur foarte mult şi pentru ea, pentru evoluţia ei şi mai departe să sperăm că tot la fel vom merge pe podium, oriunde ar fi”, a declarat profesorul Iulian Ţicală.
Premiul obţinut de Daria Alexandra Dragomir la Sibiu este primul la un concurs naţional. Pasionată iniţial de arte plastice, Daria a decis să se urmeze cursul de canto muzică uşoară. Eleva profesorului Iulian Ţicală, îi îndeamnă pe toţi cei pasionaţi de artă, să se înscrie la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu”.
„Eu sunt foarte fericită. Este primul premiu la un concurs naţional. (…) Îi susţin pe toţi să se înscrie la Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, pentru că pentru mine a fost o schimbare radicală şi mi-a deschis atâtea drumuri la care nici nu m-aş fi gândit înainte. Înainte eram pasionată de zona plastică a artei, dar mi s-au deschis mult prea multe drumuri şi chiar mă bucur că am urmat calea aceasta”, a spus Daria Alexandra Dragomir, după festivitatea de premiere.
Premiul întâi a fost acordat elevei Briana Andreea Magdaş de la Şcoala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea. Briana a fost invitată să cânte în recital la ediţia de anul viitor a festivalului sibian.
„Mulţumesc frumos pentru premiu, pentru că m-aţi ascultat. Mulţumesc frumos organizatorilor şi juraţilor. A fost o experienţă minunată şi abia aştept să mă întorc la anul”, a promis Briana Andreea Magdaş.
Alina Vintilă, directorul festivalului şi al Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu a apreciat că a fost un concurs în care s-au întrecut „voci de excepţie, care au impresionat”.
„La Sibiu a fost un concurs cu tinere voci, cu voci de excepţie, care ne-au impresionat nu doar pe noi, ci şi juriul. (…) Voci excepţionale, voci care promit şi care sunt convinsă, în cel mai apropiat viitor vor ajunge nume sonore în muzica uşoară românească şi nu numai. Le felicit pe fiecare în parte, le doresc succes în noul drum”, a arătat Alina Vintilă, director al festivalului.
Preşedintele juriului şi directorul Casei Studenţilor din Sibiu, Liliana Popescu, a declarat că oraşul avea nevoie de un asemenea festival.
„Vreau să felicit organizatorii pentru demararea acestui festival foarte frumos. Lipsea Sibiului aşa ceva”, a subliniat directorul Casei a Studenţilor Sibiu şi preşedinte al juriului, Liliana Popescu.
Concursul Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu” de la Sibiu continuă miercuri, de la ora 16.00, cu Concursul de Muzică Populară. După concurs vor susţine recitaluri: Mariana Anghel, Luminiţa Dejan, Anca Branea, Aurora şi Săndel Mihai, Adrian Neamţu şi Traian Stoiţă. Pe scena de la Cercul Militar din Sibiu vor urca elevii din Clasa de canto muzică populară, coordonaţi de profesoara Mariana Anghel, Clasa de instrumente de suflat, profesor Adrian Grecu, Clasa de jocuri populare din Tălmaciu, profesor Ciprian Barb şi Clasa de jocuri populare din Arpaşu de Jos, profesor Olesea Sas.
Festivalul Concurs Naţional de Interpretare Vocală „Ilie Micu” din Sibiu este organizat de Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu”, cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al partenerilor: Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Cercul Militar, Direcţia Judeţeană pentru Cultură.
Partenerii media ai evenimentului sunt: Opinia de Sibiu, Sibiul Azi, Tribuna, Strada Cetății, Sibiul Bun, Mesagerul de Sibiu, City FM, Eveniment TV Regional, Sibiu 100%, , TV Alpha Media, Sweet TV , Sibiu Independent, Hermannstädter Zeitung.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
408