15 sibieni fără document justificativ

În  noaptea trecută, în intervalul 23,00 – 05,00, polițiștii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării noilor norme privind circulația cu document justificativ.

Cu această ocazie, pe raza județului Sibiu, au fost depistate 15 persoane care nu au respectat măsurile privind deplasarea. Astfel, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.500 de lei.

Document justificativ pentru circulația între 23-05

În intervalul 23,00 – 05,00, circulația persoanelor este permisă pentru următoarele motive:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Citește aici ce trebuie să conțină declarația pe propria răspundere.

Vezi cum a decurs acțiunea din noaptea trecută. Video aici!

Scroll to top