Tradiții pentru mâine – Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu
Tradiții pentru mâine provoacă utilizatorii de internet să pornească într-o călătorie online prin cântecele, obiceiurile, meșteșugurile, dansurile populare și gastronomia din județul Sibiu. Proiectul este derulat până la finalul acestui an, pe canalele de comunicare online ale instituției.
Fotografii în alb-negru, filme și texte explicative – toate sugestive pentru patrimoniul cultural imaterial al județului Sibiu vor fi valorificate în cadrul proiectului Tradiții pentru mâine, inițiat de CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu.
Proiectul va fi axat, cu precădere, pe fapte de cultură tradițională specifice toamnei și iernii din zonele etnofolclorice ale județului – Mărginimea Sibiului, Țara Secașelor, Țara Oltului, Valea Hârtibaciului, Valea Târnavelor. Vor fi valorificate informații despre culesul viilor de odinioară, claca – practică obișnuită a muncilor câmpului, obiceiuri pastorale, postul Crăciunului, obiceiul cetelor de juni și al colindatului, practici legate de înnoirea anului, dar și detalii despre școala de altădată, obiceiurile de nuntă sau reflectarea roadelor pământului în ornamentica portului popular.
„Ne-am dorit să demarăm proiectul Tradiții pentru mâine în semn de respect și mulțumire pentru oamenii care păstrează obiceiurile din străbuni, pentru colaboratorii noștri din satele Sibiului care, de atâtea ori, ne-au primit în casele lor, ne-au împărtășit povești din vremuri de odinioară, au căutat pentru noi vechi fotografii, au deschis lăzile de zestre ori s-au așezat la războiul de țesut, pentru a face demonstrații de meșteșug. Și credem că toamna, anotimpul recoltelor, e cel mai potrivit pentru a ne bucura de roadele tradiției”, declară Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Acest proiect se va derula pe canalele de comunicare online ale instituției: pagina de facebook Centrul Creaţiei Junii Sibiu, contul de instagram Centrul Creației Junii Sibiu și canalul de youtube.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Rotary Club Sibiu a recompensat excelența și în 2022
2 ani agoRotary Club Sibiu. Premii în bani, laptopuri și cărți pentru cei mai valoroși elevi
Rotary Club Sibiu susține, în fiecare an, excelența. Astfel, marți seară a premiat, din nou, cei mai valoroși elevi din Sibiu ai anului școlar 2021-2022, în domeniul științelor exacte. Pentru prima dată, în cadrul Galei Premiilor de Excelență, organizația a oferit distincții și elevilor din domeniul isoriei, precum și unui profesor sibian ce și-a dedicat întreaga viață catedrei. Gala a avut loc la Teatrul „Gong”, în prezența membrilor Rotary Club Sibiu, Rotaract, Interact, a profesorilor și elevilor, precum și a reprezentanților autorităților locale și județene.
Evenimentul a fost deschis de cuvântul de „Bun Venit” al președintelui Rotary Club Sibiu, Mihai Dăncilă. „Noi, familia Rotary și partenerii, suntem onorați să fim gazda acestui eveniment, un eveniment de tradiție din comunitatea sibiană. Gala Premiilor de Excelență Rotary Club Sibiu este, cu siguranță, o lumină strălucitoare a prezentului, cu răsunet puternic în viitor. Forța acestei lumini este dată de munca, parteneriatul și inspirația profesorilor, părinților și elevilor care astăzi ne oferă onoarea să putem vorbi despre excelență. Sărbătoarea de astăzi este o bucurie a vremurilor pe care le trăim și o certitudine a valorilor nesecate regăsite aici, în instituțiile de învățământ din Sibiu”, a spus Mihai Dăncilă.
Acesta a invitat, apoi, pe scenă o parte din membrii Rotary care și-au dedicat mare parte din viață educației, premiindu-i cu câte o diplomă de excelență.
SuperTeach, alături de Rotary Club SibiuInvitată specială la Gala Premiilor de Excelență a fost Oana Zapca, director executiv SuperTeach, un proiect menit să aducă schimbări importante în domeniul educației, organizând conferințe în numeroase orașe din țară și punând în dialog cadrele didactice cu antreprenorii și alți profesori din program.
“Nu știu câți dintre voi ați ales măcar o dată, ca mine, confortul în locul efortului de a performa. Pentru că e greu și ai o responsabilitate! Am ales să plec din multinațională, să las la o parte confortul și o carieră pentru a mă implica alături de majoritatea dintre voi, aici prezenți, la transformarea sistemului de educație. Noi ne-am propus o schimbare de mentalitate prin profesori, pentru ca obiectul să fie atins: acela de a identifica și dezvolta potențialul fiecărui copil!”, a spus Oana Zapca, pe scena evenimentului festiv.
Gala a cuprins și mesaje live sau transmise online de parteneri ai Rotary Club Sibiu, printre care Ștefan Vâju, din partea Rotary Club Turda, Florin Mărginean, Guvernator al Rotary District 2241, România și Republica Moldova, prof. univ. emerit. dr. Daniel Condurache, membru al Academiei Române, și Ana Maria Brânză, campioană olimpică la scrimă și membru onorific al Rotary Club Craiova.
De asemenea, înainte ca numele câștigătorilor să fie dezvăluite, Daria Covrig și Octavian Ianc, câștigători din edițiile precedente, au transmis mesaje de încurajare, mărturisind cât de importantă a fost susținerea Rotary Club Sibiu, ei studiind în prezent în străinătate în domeniul literaturii, respectiv al științelor exacte.
Cine au fost marii câștigători
După mesajele de încurajare, programul a continuat cu premierea elevilor din acest an. Premiile pentru științe exacte au purtat numele „T. Sanislau”, un cunoscut profesor de matematică și msembru fondator Rotary Club Sibiu. Primul loc a fost ocupat de Beatrice Cristea, elevă a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Printre cele mai importante premii obținute sunt cele trei participări la trei olimpiade naționale – Fizică, Matematică și Științele Pământului la care a obținut clasări pe primele locuri.
„Mulțumesc în primul rând părinților pentru ajutorul acordat în acest timp și, de asemenea, profesorilor care m-au susținut și îndrumat, domnului profesor director Gabriel Negrea, fără ajutorul căruia nu aș fi ajuns aici, bineînțeles tuturor celor din cadrul Clubului Rotary. A fost destul de dificil să particip la trei olimpiade naționale în același timp, dar datorită ambiției, pasiunii, am reușit. Nu mi s-a părut prea obositor, aș mai fi rezistat! Desigur că a fost o muncă foarte mare în spatele acestui rezultat!”, a spus Beatrice Cristea.
Eleva a primit din partea Rotary Club Sibiu suma de 10.000 lei și o selecție de cărți de dezvoltare personală.
Locul II în clasamentul Rotary Club Sibiu a fost ocupat de Daniel Bischin, elev al Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, iar locul III de Daria Morariu (de la Colegiul Național “Samuel von Brukenthal”). Cei doi premianți au primit câte un laptop și volume de dezvoltare personală.
Din acest an, Rotary Club Sibiu a inclus în lista premiilor și istoria. Premiul pentru istorie poartă numele „P. Philippi”, fiind acordat de soția istoricului sibian unei eleve a Colegiului Național „Octavian Goga” Sibiu.
„Am participat la Concursul Național „Octavian Goga” sau „Ecoul cântecului pătimirii noastre”, la care am câștigat Locul I la Critică Literară și Locul al doilea la traduceri în Limba engleză. (…) Se spune că fiecare moment de căutare este un prilej de regăsire și cu cât căutăm mai mult răspunsul în trecut găsim răspunsuri pentru prezent”, a spus Teodora Crișan, marea câștigătoare, care a primit din partea Rotary Club Sibiu 2.000 de lei și, de asemenea, cărți de dezvoltare personală.
Martin Bottesch, premiat de Rotary Club Sibiu
Tot în premieră în Gala Premiilor de Excelență Rotary Club Sibiu a fost distins și un profesor sibian ce și-a dedicat întreaga viață și carieră învățământului. Este vorba despre Martin Bottesch.
„Sunt surprins să văd că la sfârșitul carierei mele didactice sunt premiat ca profesor pentru activitatea mea cu elevii. În opinia mea, sunt sub 1% elevi care au capacitatea de a face performanță la matematică. Eu consider că datoria mea principală ca profesor este să mă ocup de cei 99%, care sunt oameni obișnuiți, care au nevoie de matematică la examene, la ceea ce fac. Dar dacă apare unul cu capacități deosebite, e altceva, e o altă satisfacție. E la mijloc pasiunea, e capacitatea de a vedea frumusețea matematică, e multă muncă din partea elevului și cadrului didactic. Am avut plăcerea să am asemenea elevi și mă bucur de acest eveniment, că elevii au nevoie de încurajare!”, a spus Martin Bottesch.
Autoritățile susțin performanța
Autoritățile locale și județene care au fost alături de Rotary Club Sibiu marți seară au adresat, la rândul lor, mesaje de încurajare.
„În această seară am realizat că excelența nu este doar un concept care este foarte îndepărtat și greu de atins. Din punctul meu de vedere, presupune o minte iscoditoare și pasiunea să dedici mult mai mult timp, să cunoști mai mult decât ce scrie în manuale și ce se predă la orele de curs. Trebuie să recunosc că am fost impresionată de multitudinea premiilor, dar mai ales de activitățile bogate la care participă elevii și temele pe care le abordează. M-am întrebat când merg la școală acești copii și mai ales când dorm cele opt ore! (…) Vă felicit pentru premiile primite! Dincolo de latura materială care cu siguranță vă bucură, acest premiu trebuie să vă încurajeze să continuați pe drumul pe care l-ați început, cel al performanței!”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
„În primul și primul rând vreau să mulțumesc Clubului Rotary pentru că ne dă ocazia să ne bucurăm de aceste momente, dar cel mai mult vreau să mulțumesc elevilor care sunt premianții și excelenții de astăzi și de mâine, cadrelor didactice care muncesc zi de zi ca să putem avea astfel de momente și neapărat și părinților, care completează munca profesorilor! Am fost și eu 10 – 11 ani cadru didactic și cred că înțeleg cât de mult înseamnă rezultatele acestea pentru dumneavoastră”, a spus Vlad Vasiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu.
Din partea Inspectoratului Școlar Județean, a fost prezentă prof. Daniela Mate, inspector istorie și socio-umane, care a transmis și mesajul conducerii IȘJ.
„Aproape întreaga viață mi-am petrecut-o la școală. Iubesc școala. Aici e locul unde se face educația, e locul unde se formează și se modelează caractere, pentru că este locul unde se înțelege valoarea și importanța pregătirilor personale. Vă felicit pentru rezultatele obținute, pentru perseverența voastră!”, a spus inspectorul IȘJ Sibiu.
Gala Premiilor de Excelență Rotary Club Sibiu a cuprins și momente artistice, susținute de balerinii Ekaterina și Victor Tomashek, refugiați din Odesa, fiind angajați în prezent la Teatrul de Balet Sibiu, precum și de soprana Anca Arnău.
Pentru mai multe informații din județul Sibiu, vizitați site-ul nostru.
163Soma, mașină parcată aiurea și jigniri| VIDEO
3 ani agoSoma te trezește!
A fost odată, ca de fiecare dată, o mașină de la SOMA care trebuie să golească recipientele de sticlă dintre blocuri. Cum locurile de parcare sunt insuficiente, chiar și la marginea Sibiului. în cartierul Valea Aurie, un vecin a parcat unde a mai găsit loc. De data aceasta mașina parcată în capătul aleii care duce spre rampa de gunoi, a blocat accesul angajaților de la Soma.
Se făcea că era trecut de ora 10, când angajații Soma au ajuns pe strada Valea Aurie. Ajunși la intersecția cu aleea ce duce spre rampa de gunoi, șoferul a început să abuzeze de claxonul autocamionului, în repetate rânduri. Cum mașina cea buclucașă este parcată în același loc de câteva zile, și vecinii nu cunosc proprietarul ei, nimeni nu a ieșit să o mute.
După ora 11, aceeași echipă a revenit pe stradă ca să vadă dacă acum au acces spre platformă. Cum poate că v-ați dat seama, mașina era tot acolo, blocând accesul autocamionului. Șoferul de la Soma, vizibil nervos, a abuzat din nou de claxon. De data asta reprizele de ”avertizare sonoră” au fost mult mai lungi. Dar, tot în zadar.
Văzând că este filmat de trecători, șoferul(crezând că cine îl filmează este și proprietarul mașinii care îi bloca accesul) a început să adreseze cuvinte jignitoare precum ”Bă, dar dobitoc poți să fii cu parcarea ta cu tot!” , ”Trânti-v-ar Dumnezeu de prostalăi!” , ”Proști, proști. Dobitoci de oameni!”
Întrebat de ce claxonează în loc să sune la Poliția Locală, ca să ceară îndepărtarea autovehiculului care era parcat necorespunzător, același șofer a spus că: ” Normal Poliția Locală trebuie să aibă echipaj în fiecare sector. Îi doare în șpiț! Lucruri slabe Poliția Locală!”.
Ce concluzii putem trage de aici?
- Locurile de parcare sunt insuficiente în orașele mari.
- Nesimțirea și nepăsarea există încă.
- E mai simplu să batjocorești pe cineva decât să faci ceeace trebuie ca să rezolvi o problemă.
- Recipientele și platformele de gunoi au fost puse la număr, ca să fie. Nu s-a gandit nimeni că acestea împuținează și mai mult numărul de locuri de parcare disponibile între blocuri.
- Poliția Locală nu patrulează îndeajuns pe străzile din Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
296Anii Drumeției – A fost lansat ghidul pentru proiecte
3 ani agoAnii Drumeției – A fost lansat ghidul pentru proiecte selectate în cadrul programului
În contextul deschiderii sesiunii de depunere a proiectelor pentru agendele județului, echipa de implementare a Programului Anii Drumeției a lansat Ghidul pentru Proiecte Selectate în Cadrul Programului.
Ghidul oferă suport aplicanților pentru finanțare pe agendele: culturală, de dezvoltare a comunității, sportivă, educațională și cea pentru tineret, lansate recent de Consiliul Județean Sibiu.
„Ghidul a fost conceput pentru a ne asigura cu toții că proiectele selectate în cadrul programului Anii Drumeției sunt în consonanță cu valorile turismului durabil, sustenabil, pe care ne-am angajat să le promovăm. El poate fi folosit pentru consultare, în demersul de a transforma evenimentul planificat într-unul cât mai prietenos cu mediul, cultura și comunitățile locale, însă recomandăm folosirea lui ca pe o listă de verificare sau o auto-evaluare a gradului de sustenabilitate a activităților.”, a declarat Daniela Cîmpean – Președinta Consiliului Județean Sibiu.
Misiunea Programului Anii Drumeției este de a încuraja petrecerea timpului în aer liber și practicarea activităților responsabile, specifice ecoturismului. Astfel, ghidul vine în ajutorul aplicanților cu recomandări practice și soluții prietenoase cu mediul, cu scopul de a încuraja implementarea proiectelor sustenabile. Informația cuprinsă în ghid se concentrează în patru arii importante: transport, resurse, planificare și comunicare și oferă alternative responsabile și durabile, care pot fi implementate cu ușurință de către operatori.
Subiectele acoperite în ghid oferă îndrumări și soluții cu privire la planificarea în detaliu a activităților; organizarea variantelor de transport și crearea de scenarii pentru fiecare mijloc de transport cu care publicul poate veni la eveniment; resurse pentru integrarea comunităților locale în specificul evenimentelor și îndrumări pentru comunicarea eficientă cu publicul.
Ghidul pentru Proiecte Selectate în cadrul Programului Anii Drumeției poate fi folosit ca un instrument de lucru, o unealtă practică de evaluare și îmbunătățire a gradului de sustenabilitate. Acesta poate fi consultat accesând site-ul Consiliului Județean Sibiu: https://www.cjsibiu.ro/wp-content/uploads/2021/05/Ghid-Anii-Drumetiei.pdf
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
261