Tradiții de Paștele catolic la Muzeul Astra

Tradiții săsești la Muzeul Astra

Tradițiile specifice sașilor din preajma Sărbătorii Pascale au fost puse în practică în cadrul unui atelier inedit. Gospodăria săsească din Șeica Mică, județul Sibiu a fost scena unde vizitatorii Muzeului Astra au putut vedea cum se vopseau ouăle.

Ouăle de găină, rață și gâscă au fost adunate din cuibarele gospodăriilor din Muzeul ASTRA. Au fost mai apoi decorate cu diverse frunze din grădină.

Pentru prepararea culorilor, se foloseau vase noi, ca să nu se păteze ouăle. Vopsirea ouălor cu substanţe extrase din plante era o adevărată artă pe care femeile ştiau să o practice cu un simţ artistic deosebit. Cele mai frumoase ouă erau cele din zona Bistriţei, ornate cu flori, spice de grâu, frunze de viţă-de-vie, desenate cu motive inspirate din ciclul vieţii, sau scrise cu diferite zicale pe care feciorii le dăruiau iubitelor. Cu această ocazie, fetele de măritat aveau prilejul să-şi aleagă logodnicul în funcţie de frumuseţea oului primit.

În zona Sibiului se practica tehnica de vopsire a ouălor în frunze de ceapă roșie și galbenă decorate cu frunze. După ce planta era înlăturată, rămânea în alb doar conturul acesteia.

Pomișorul de Paște, atracția copiilor

În fața gospodăriei din Șeica Mică (sectorul viticol), un pomișor decorativ îi va întâmpina pe vizitatorii dornici să-l anime cu gânduri de bine! Cartonașele în formă de ou, prinse cu panglici multicolore, personalizate de către vizitatori cu un gând bun lăsat scris, vor împodobi crenguțele pomului îndemnând publicul să afle mai multe despre Paștele la sași. Aceste cartonașe vor fi disponibile la intrarea principală din Muzeul ASTRA, la casieria instituției.

Ouăle folosite la coptul Hencleșului și a altor preparate nu se spărgeau, conţinutul acestora fiind suflat printr-un mic orificiu făcut cu un ac la ambele capete ale acestora. Această practică, de eliminarea a albușului și gălbenușului intra în atribuțiile copiilor, la fel ca și decorarea oului și mai apoi împodobirea crenguţelor proaspăt culese din grădină. Pomișorul se păstra în camera cea bună până în ziua de Paşte când se punea pe masă alături de bucatele tradiționale.

Astăzi, acest vechi obicei de influență germană, de împodobire a pomişorului de Paşti, se practică mai mult la oraş, fiind un ornament foarte îndrăgit care a pătruns tot mai mult pe mesele românilor de sărbători.

Reconstituirea obiceiului Căutatul ouălor, duminică la Muzeul Astra

Pentru cei mici bucuria primăverii vine odată cu iepurașul de Paște. Pentru a-l întâmpina cum se cuvine și a intra în atmosfera sărbătorilor, aceștia vor căuta ouăle ascunse de iepuraș. Deaceea, Muzeul Astra vă așteaptă cu cei mici la gospodăria săsească din Șeica Mică, între orele 11 și 13.

Cei mai activi participanți vor fi premiați cu dulciuri și cu tradiționalul ou de Paște.


Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.


 

Scroll to top