Accident teribil cu 3 morți
Teribilul accident rutier s-a petrecut pe DN1 în județul Sibiu, aproape de Cristian. 3 oameni au murit, iar o tânără însărcinată a ajuns în stare gravă la spital după ce un taxi a ajuns pe contrasens și s-a izbit frontal într-o mașina care circula regulamentar.
Cum s-a produs accidentul?
Taxi-ul a ajuns pe contrasens și a lovit mașina care circula regulamentar. Impactul a fost extrem de violent, ambele mașini au ajuns în afara șoselei, pe câmp. Rotile din față și motorul taxi-ului au zburat pur și simplu până pe cealaltă parte a drumului.
Oamenii și rudele celor decedați au ajuns la locul accidentului și au rămas înmărmuriți
”Doamne Ferește! Nu-mi pot da seama ce s-a întâmplat!”
”Când am ajuns am văzut…dezastrul ăsta! Nu putem să me dăm seama. Sunt prea multe împrăștiate pe aici.”
”Ceasul rău! S-a întâmplat, s-a întâmplat!”, spune o rudă a baiatului din taxi.
Taximetristul în vârstă de 32 de ani a murit pe loc, iar șoferul nevinovat și soția lui de 49 de ani au fost resuscitati de către medicii de la SMURD ajunși la fața locului. Însă din nefericire, nu au mai putut fi salvați. O tânără de 30 de ani, însărcinată, care se afla pe bancheta din spate a ajuns în stare grava la spital.
Politistii au făcut măsurători si cercetarj la fata locului si Incearca sa afle din ce cauza s-a s-a produs aceasta nenorocire.
”Din primele cercetări efectuate rezultă că șoferul autoturismului condus spre Sibiu, singur în auto, pătrunde pe contrasens și intră în coliziune cu autoturismul condus regulamentar spre Alba, în care se aflau șoferul și doua pasagere. Din păcate, cei doi conducători auto și femeia în vârstă de 49 de ani au decedat.”, a transmis IPJ Sibiu
S-a deschis un dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Permis pentru viitor 2022 – Sponsorizare pentru tinerii din medii defavorizate
2 luni agoPermis pentru viitor – un proiect desfășurat de Fundația Pentru Comunitate în colaborare cu MOL România
Permis pentru viitor se adresează tinerilor din medii defavorizate, elevi sau absolvenți de liceu, școli profesionale sau școală generală care au vârsta cuprinsă între 18-25 ani, și doresc să urmeze cursurile unei școli de șoferi.
De știut:
- Vârsta minimă pentru înscrierea la școala de șoferi în cazul categoriei C/CE este de 21 ani
- Vârsta minimă pentru înscrierea la școala de șoferi în cazul categoriei D/DE este de 24 ani.
- Perioada de depunere a solicitărilor: 24 noiembrie 2022 – 24 ianuarie 2023
- Domeniul sponsorizării: Cheltuieli de calificare – acoperirea integrală sau parțială a costurilor obținerii permisului de conducere categoria B, C, D, tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie, și acoperirea integrală sau parțială a cheltuielilor aferente obținerii certificatului de competență profesională (atestat) pentru categoria C, CE, D sau DE.
- Volumul total al sponsorizărilor: 75.000 lei
Fundația Pentru Comunitate în colaborare cu MOL România anunţă programul „Permis pentru viitor”, ediția a opta, 2022, pentru tineri din medii defavorizate, născuți între 24 noiembrie 1997 și 24 noiembrie 2004 inclusiv, elevi sau absolvenți de liceu, școli profesionale sau școală generală, care au nevoie de sprijin material pentru acoperirea cheltuielilor necesare obținerii permisului de conducere (școala de șoferi și taxele adiacente).
„De la bun început Programul „Permis pentru viitor” a fost gândit să ofere o șansă în plus în carieră și în viață tinerilor din medii defavorizate. În toți acești ani am cunoscut tineri ambițioși, care au finalizat cursurile școlii de șoferi și au promovat examenul, iar acum dețin permis de conducere și o meserie care le asigură un venit. Suntem încântați că acest program reușește să continue strategia noastră de responsabilitate socială, care își propune să construiască parteneriate solide cu membrii comunităților din care facem parte,” a declarat Camelia ENE, CEO &Country Chairman MOL România.
În acest proiect se pot înscrie tineri care:
- Sunt la începutul carierei profesionale și/sau
- Doresc să ocupe un loc de muncă, și la angajare este o condiție sau un avantaj existența permisului de conducere
- Au un loc de muncă / se află în activitate, și permisul de conducere ar fi un instrument benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu
- Au permis de conducere, dar pentru ocuparea unui loc de muncă sau îndeplinirea atribuțiilor de serviciu este o condiție sau un avantaj existența permisului de conducere categoria C, D, tractoare agricole sau forestiere, troleibuze, tramvaie
- Din alte motive doresc să obțină permis de conducere, dar nu au posibilități materiale pentru acoperirea cheltuielilor aferente
Modalitatea acordării sponsorizării
Un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 3.500 lei pentru acoperirea integrală sau parțială a costurilor obținerii permisului de conducere categoria B, C, D, tractoare agricole sau forestiere, troleibuze, tramvaie.
Formularele de înscriere se găsesc pe site-urile: www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.
„Îi încurajăm pe cei interesați să obțină Permis pentru viitor să solicite cu încredere sprijin în procesul de depunere a proiectelor, atât din partea oamenilor apropiați, cât și din partea organizațiilor cu care sunt în legătură sau direct de la organizatorii Programului. Experiența edițiilor anterioare ne arată că tinerii care aleg un mentor, un îndrumător, o persoană care să-i ajute la înscriere, dar și mai târziu, în timpul cursurilor școlii de șoferi, au rezultate mai bune. Accentuez importanța unei adeverințe din partea unui angajator care oferă un loc de muncă în cazul în care solicitantul va deține permis de conducere, fiindcă aceasta constituie un real avantaj în procesul de jurizare a proiectelor”, a precizat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Documentația de participare
Solicitarea se depune:
– online, pe site-ul Fundației Pentru Comunitate, prin crearea unui cont personal (în acest caz toate anexele se încarcă online), sau
– pe hârtie (în acest caz dosarul complet se trimite prin poștă într-un exemplar).Solicitarea trebuie să cuprindă:
- Formularul de înscriere completat
- Scrisoare de motivare personală care să detalieze studiile, locurile de muncă în cazul în care există, justificarea necesității sponsorizării din punct de vedere social și material, motivația personală pentru obținerea permisului de conducere
- Anchetă socială eliberată de către primăria de care aparține solicitantul sau de o organizație nonguvernamentală (ONG) acreditată în acest scop.
- Declaraţie de susţinere – o recomandare din partea directorului sau profesorului diriginte sau preotului sau asistentului social, etc. prin care cel care recomandă își asumă răspunderea susținerii și supravegherii solicitantului pe perioada instruirii și recomandă solicitantul pentru program. Se va utiliza formularul tipizat „Declarație de susținere”.
- Ofertă de preţ valabilă din partea instituției care asigură instruirea (școala de șoferi), cuprinzând perioada/perioadele de instruire
- Un document care să ateste nivelul studiilor absolvite (copie după diplomă, adeverință de la școală, etc.)
- Poate constitui avantaj: anexarea unei adeverințe din partea angajatorului din care să reiasă că existența permisului de conducere este o condiție sau un avantaj în obținerea locului de muncă.
- Poate constitui avantaj: anexarea unei recomandări din partea unei organizații nonguvernamentale (ONG) sau a unei instituții de stat (o școală, un centru de plasament, sau o altă instituție care aparține de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) care să ateste necesitatea acestei sponsorizări în cazul solicitantului și care să recomande solicitantul pentru Program.
Notă: Tinerii care au obținut permisul de conducere într-o ediție precedentă a programului Permis pentru viitor și doresc să depună solicitare de finanțare pentru o altă categorie de autovehicule sau pentru Atestat, vor trimite doar un formular de înscriere completat, copia permisului de conducere și o scrisoare de motivare personală.
Observații
- Dosarele care nu conțin documentele solicitate la punctele 1-6 vor fi considerate neeligibile.
- Doar dosarele complete, trimise în termen vor ajunge în fața juriului, nu se acordă posibilitatea completării ulterioare a dosarului.
- Documentele expediate nu vor fi returnate solicitanţilor.
Termene limită
- Înscrierea la școala de șoferi: în termen de o lună de la semnarea contractului.
- Finalizarea cursurilor teoretice și practice la școala de șoferi (solicitantul este pregătit să se înscrie la examinarea în cadrul poliției): 31 octombrie 2023.
Dacă dosarul de participare se trimite prin poştă, expediați un singur exemplar la adresa:
Fundația Pentru Comunitate
O.P. 1, C.P. 390, 400750 Cluj-Napoca, jud. ClujPe plic se menţionează: Permis pentru viitor
Termenul de depunere a solicitării de finanțare: 24 ianuarie 2023 (data ștampilei poștale).
Pe coperta dosarului vă rugăm să menționați numele solicitantului, numărul de telefon și adresa de e-mail.
Nu vor fi evaluate dosarele trimise după termenul limită sau cele incomplete.Dosarele complete vor fi evaluate de specialiști în educație și asistenți sociali; punctajul se va acorda în funcţie de rezultatele la învățătură, scrisoarea de motivație personală și situația socială. În procesul evaluării dosarelor, solicitanții pot fi contactați telefonic în vederea obținerii unor informații suplimentare. Lista câștigătorilor va fi aprobată de Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate. Fundația va încheia contracte cu solicitanţii câştigători. Câştigătorii vor primi sponsorizarea doar după semnarea şi returnarea contractului de sponsorizare.
Suma acordată fiecărui câştigător va fi virată în contul bancar menţionat în contractul de sponsorizare. Detaliile privind decontul referitor la suma sponsorizată vor fi precizate în contractul de sponsorizare.
Rezultatele vor fi publicate pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro până la data de 28 februarie 2023, iar câştigătorii vor fi înștiințați în scris până pe 15 martie 2023.
Informaţii şi detalii suplimentare se pot obţine sunând la numărul 0752-018760 (în zilele lucrătoare, între orele 10.00-17.00) sau scriind la adresa de e-mail permis@pentrucomunitate.ro.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
48Coronavirus – Focar SarsCov2 la UPU Sibiu?
2 ani agoÎn urmă cu două zile s-au anunțat cele 3 cazuri de medici UPU infectați cu noul coronavirus. Astăzi, 29.10.2020, Direcția de Sănătate Publică Sibiu nu a finalizat ancheta epidemilogică. Nu sunt centralizați toți contacții testați pozitivi ai angajaților de la Unitatea Primiri Urgențe.
A fi sau a nu fi FOCAR de Coronavirus
În aceste ore se incearcă găsirea unui link epidemiologic între angajații UPU și familiile acestora. Aproape 10 persoane au avut simptome și au deja testare pozitivă la SarsCov2. Am aflat pe surse, că vorbim deja de cel puțin încă 3 angajați UPU pozitivi, restul fiind contacți din familiile lor.
281Balerini din Odesa dansează la Sibiu | VIDEO
11 luni agoBalerinii Ekaterina și Viktor, soliști de la Teatrul Național Academic de Operă și Balet Odesa dansează din luna martie la Teatrul de Balet Sibiu
Balerinii Teatrului Național Academic de Operă și Balet Odesa, Ekaterina Tomashek (solistă) și Victor Tomashek (prim-solist), dansează de marți, 15 martie, la Teatrul de Balet Sibiu. „Gala de balet” din 19 și 20 martie 2022 va fi primul eveniment al Teatrului de Balet Sibiu, în care publicul îi poate vedea pe scenă pe cei doi balerini ucraineni, care au fugit din calea războiului din Ucraina și s-au refugiat la Sibiu.
„Balerinii Ekaterina și Victor Tomashek, care formează un cuplu în viața de zi cu zi, vor dansa alături de balerinii Teatrului de Balet Sibiu, până când situația le va permite să se întoarcă în țara lor. În fața acestei tragedii care se întâmplă în țara vecină, obligația noastră este să fim uniți, să ajutăm atunci când ne stă în putință să facem asta și cu toată credința.” Ovidiu Dragoman, Manager Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Teatrul de Balet Sibiu
Ekaterina Tomashek a absolvit cursurile Școlii de Coregrafie din Kazan, Rusia, iar după absolvire a fost invitată să danseze la Opera și Teatrul Național din Donetsk, Ucraina. Din 2014, Ekaterina a fost solistă a Teatrului Național Academic de Operă și Balet Odesa.
Repertoriul său include roluri solistice în spectacole precum: „Carmen”, „Giselle”, „Don Quijote”, „Chopiniana”, „Lacul Lebedelor”, „Frumoasa din pădurea adormită” etc. Are o vastă experiență scenică, a participat la festivaluri de dans și la turnee atât în Europa (Bulgaria, Franța, Germania, Suedia, Olanda, Elveția etc.), cât și în Asia (China). În anul 2016, a participat la emisiunea TV „So You Think You can Dance” Ucraina.
„Românii au fost foarte ospitalieri și ne-au ajutat foarte mult. Ne-au primit cu foarte multă căldură și la Iași, primul oraș din România unde am ajuns, și apoi, și în Făgăraș, și în Sibiu, unde suntem astăzi. La Sibiu, am găsit un colectiv tânăr, dar foarte puternic și cu o tehnică de dans foarte bună. Suntem recunoscători că avem această șansă de a fi astăzi aici.” a declarat Ekaterina Tomashek.
Victor Tomashek a absolvit cursurile Școlii de Coregrafie din Kiev, în 2008. A dansat la Opera și Teatrul Național din Kiev, pentru ca mai apoi să fie invitat să lucreze la Teatrul Național din Donetsk, iar din 2014 a fost prim-solist al Teatrului Național Academic de Operă și Balet Odesa.
A dansat roluri solistice în cele mai cunoscute spectacole, din care amintim o mică parte: „Don Quijote”, „Spartacus”, „Spărgătorul de nuci”, „Giselle”, „Lacul Lebedelor”, „Frumoasa din pădurea adormită”. A participat la turnee în Franța, Germania, Elveția, Suedia, Bulgaria, Olanda și China. Este laureat al concursurilor din țara natală și Rusia, a fost finalist în cadrul emisiunii TV „Everybody Dance” Ucraina, în 2015. Înainte de izbucnirea războiului din țara natală, a participat la emisiunea TV „World of Dance”.
”Pe 24 februarie, la 5 dimineața, Ekaterina a venit la mine și mi-a spus „Trezește-te, a început războiul!” și mi-am dat seama în acel moment că de ce ne era frică, se întâmplă deja. Deși sunt bărbatul casei, nu știam dacă voi putea să-mi protejez familia. Singura noastră salvare la care m-am gândit în acele momente a fost să fugim cât mai repede din Ucraina. Pașaportul celui mic expira în două luni, am avut noroc. Băiețelul nostru nu s-a născut să vadă aceste orori, acest război și să fie părtaș în acest război.” a declarat Victor Tomashek.
Balerinii de la Sibiu i-au primit cu brațele deschise. Cei doi dansatori au început repetițiile alături de noua lor ”familie”.
”Abia ieri am început repetițiile împreună și am văzut cât de talentați sunt. Au experiență, sunt dansatori deosebiți. E foarte trist să vezi că cineva atât de talentat este nevoit să fugă din țara lui, să scape dintr-o situație pe care nu o poate controla. Încercăm să-i facem să se simtă bine veniți, să se simtă acasă atât cât se poate.”, a declarat Alba Fernandez, balerină a Teatrului de Balet Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
176