Străzile din Sibiu care urmează să fie reparate zilele acestea
Lucrările de reparații pe străzile din Sibiu continuă, în contextul temperaturilor care încă permit execuția acestora.
Intervențiile se vor desfășura conform următorului program, sub rezerva condițiilor meteo:
- Str. Nicolaus Olahus va fi în lucru în perioada 14 -16 noiembrie
- Str. Octavian Goga va intra în reparații în perioada 15-17 noiembrie; lucrările se vor desfășura pe tronsoane pentru a afecta circulația într-o mai mică măsură: tronsonul I – între str. Olahus și str. D. Anghel și tronsonul II între str. D. Anghel și str. Avrig
- Asfaltul din sensul giratoriu de la intersecția străzii Semaforului și Ștefan cel Mare va fi reparat în perioada 16-18 noiembrie
- Pe strada Vasile Aaron se va interveni în perioada 17-21 noiembrie
- Lucrările de reparații se vor desfășura pe strada H. Coandă (tronsonul dintre fosta cale ferată industrială și intersecția cu str. Mașiniștilor) în perioada 21-25 noiembrie.
”Reamintim că pe tronsonul dintre viaductul Vasile Aaron și calea ferată s-a intervenit în săptămâna precedentă. Se va lucra atât pe parcursul zilei, cât și pe noapte, în funcție de temperaturile exterioare, fără închiderea circulației pe străzile enumerate, dar cu restricții punctuale în zonele în care se lucrează.”, transmite Primăria Sibiu.
Pe lângă aceste noi lucrări, se lucrează în continuare pe strada Rahovei, intervențiile începând pe această stradă joi, 10 noiembrie.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
IPJ și SAJ. De la infractor la salvator, în 3 ore jumătate
2 ani agoIPJ Sibiu. experiment
IPJ Sibiu(Inspectoratului de Poliție Județean) prin Serviciul de Probațiune Sibiu și Serviciul Rutier, cu sprijinul Serviciului de Ambulanță al Județului Sibiu aplică experimental sesiunea de instruire ”Proceduri în caz de accident: măsuri de intervenție și prim ajutor” destinată conducătorilor auto aflați în supraveghere
La sediul IPJ Sibiu, din Valea Aurie, timp de 3 ore și jumătate, 15 persoane aflate în supravegherea Serviciului de Probațiune Sibiu, pentru comiterea de infracțiuni rutiere, au participat la sesiunea ”Proceduri în caz de accident: măsuri de intervenție și prim ajutor”.
Ce faci în cazul în care plonjezi cu mașina în apă? Cum te evacuezi în siguranță dintr-o mașină răsturnată? Ce faci în cazul în care autovehiculul ia foc? Ce obligații legale ai în caz de accident, cu sau fără victime? Beneficiarii au dezbătut cu interes exemplele practice furnizate, oferind propriile exemple de situații de risc cu care s-au confruntat.
Accidentele rutiere cu victime au impact emoțional și sunt intens mediatizate, dar acest lucru este departe de a fi suficient pentru ca populația să fie pregătită să intervină în astfel de situații, transmite IPJ Sibiu.
Cum te protejezi în cazul în care esti martorul unui accident rutier? Ce detalii sunt necesare la apelul de urgență 112? Ce poți face până sosește un echipaj specializat? Au fost întrebări la care echipa de formatori a Serviciului de Ambulanță al Județului Sibiu a oferit răspunsuri concrete, prin informații și exemple practice, urmate de exersarea, de către beneficiari, a unui pachet minimal de proceduri de resuscitare cardio respiratorie, oprirea unei hemoragii, imobilizarea unui membru, intervenții în caz de arsuri, folosirea trusei auto de prim ajutor.
Instruirea pentru acordarea primului ajutor, pe lângă beneficiul personal, aduce participanților și o viziune mai profundă asupra complexității unui eveniment rutier cu victime, la pachet cu creșterea empatiei față de victimă, stimulând motivația de schimbare a comportamentului rutier inadecvat.
Și, de ce nu, îndrăznim să țintim mai departe! Odată cu schimbarea mentalității, prin înlocuirea expunerii facile la risc, atât a propriei persoane cât și a celorlalți participanți la trafic, cu o nouă paradigmă de gândire centrată pe siguranță rutieră, stimulăm valorificarea potențialului prosocial al beneficiarilor, ca vectori de schimbare în comunitate.
Prin înțelegerea raționamentelor din spatele legislației rutiere, prin dezvoltarea spiritului de anticipare și a capacității de a se transpune în locul potențialelor victime, participanții devin cei mai buni mesageri ai siguranței rutiere, vorbindu-le celor din mediul lor nu numai din experiența proprie, ci dintr-o perspectivă imbogățită cu multe informații și exemple complexe.
”Deși beneficiarii direcți ai acestui program sunt persoanele aflate în evidența Serviciului de Probatiune Sibiu, avem convingerea că, prin creșterea gradului lor de instruire, acest demers va produce efecte extinse în plan social, prin îmbunătățirea accesului personalului specializat către victime și sporirea șanselor de supraviețuire a celor care au nevoie de ajutor, prin intervenție precoce adecvată.”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Din anul 2019, Serviciul de Probațiune Sibiu derulează, în colaborare cu IPJ Sibiu, programul de educație rutieră și prevenire a recidivei, denumit ”Prevenirea infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice – În siguranță la volan, stop accidentelor!”, destinat persoanelor aflate în supraveghere, care au obligația, stabilită prin sentința penală, de a urma un program de reintegrare.
Până anul acesta, modulul de bază al programului ”În siguranță la volan, stop accidentelor!” era format din 4 sesiuni, acestea facilitând schimbări la nivel cognitiv și comportamental, prin creșterea gradului de informare privind circulația pe drumurile publice și îmbunătățirea abilităților de luare a deciziilor, de identificare a factorilor de risc și a alternativelor.
Din feedback-ul primit de la beneficiarii Serviciului de Probațiune Sibiu al IPJ Sibiu, coroborat cu insuficiența demersurilor altor intervenienți din sfera publică și privată, reiese frecvent necesitatea intensificării activităților instructiv-educative.
Serviciul de Probatiune Sibiu a dezvoltat, cu titlu experimental, această nouă sesiune, ”Proceduri în caz de accident: măsuri de intervenție și prim ajutor” lărgind sfera abilităților vizate și abordând noi perspective. În viitor, există posibilitatea exportării acestui model de intervenție la nivel national, în cadrul tuturor serviciilor de probatiune.
Beneficiarii acestui program sunt persoane condamnate/sancționate pentru comiterea de infracțiuni rutiere, marea majoritate fiind bărbați, cu un nivel de educație eterogen, de la persoane analfabete, până la persoane cu studii universitare, grupurile fiind formate, în medie, din 15 participanți/grup.
Anual, Serviciul de Probațiune Sibiu organizează susținerea a 5-6 astfel de grupuri, la sediul Centrului de Analiză și Prevenire a Criminalității – Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu.
Serviciul de Probațiune Sibiu, din carul IPJ Sibiu, supraveghează aproximativ 2200 de cazuri anual, dintre care peste 40 % reprezintă persoane sancționate penal pentru comiterea de infracțiuni rutiere.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
300CNAIR în vizită pe DN7, Valea Oltului
3 ani agoCNAIR: Lucrările sunt în grafic
CNAIR SA și DRDP Brașov au vizitat astăzi șantierul pentru consolidarea DN7 în zona Boița pentru a identifica soluții în vederea fluidizării traficului în zona lucrărilor.
”Această lucrare este extrem de importantă pentru a asigura integritatea șoselei dar generează blocaje destul de importante în contextul în care traficul turistic este în creștere. Am primit asigurări din partea constructorului că activitățile de pe șanrier vor fi restrânse pe cât posibil astfel încât să reducă la maxim timpii de așteptare.”, a transmis DRDP Brașov.
În acest moment lucrările sunt în grafic astfel încât șantierul să se încheie pâna la sfârșitul anului.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
228Etajul I ATI gata să primească pacienți
3 ani agoEtajul I al Secției Clinice ATI al SCJU Sibiu a reintrat în circuitul medical, după finalizarea lucrărilor de modernizare
Etajul I al Secției Clinice Anestezie Terapie – Intensivă al SCJU Sibiu a reintrat în circuitul medical, după finalizarea lucrărilor de modernizare a acestuia. Valoarea totală a lucrărilor efectuate s-a ridicat la aproape 867.000 lei. Din suma menționată, circa 513.000 lei au provenit dintr-o sponsorizare din partea ROMGAZ, obținută prin intermediul Asociației “Împreună pentru Sănătate”, restul sumei fiind asigurată din fondurile proprii ale spitalului.
Lucrurile deosebit de ample și complexe au constat în: reparații curente instalație electrică, detecție CO2; montaj accesorii, corpuri de iluminat și alte materiale pentru refacerea rețelelor electrice; montare centrală adresabilă detecție incendiu, înlocuire tablou electric; înlocuirea rețelei de distribuție a oxigenului și a aerului comprimat;
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
montare detectori de oxigen necesari desfășurări activității în condiții de maximă siguranță în cele 12 boxe individuale pentru pacienți, cu senzori la fiecare pat; montare unitate centrală pentru detectori oxigen; montare panou afișaj pentru motorizarea permanentă a cantității de oxigen atmosferic din boxele ATI; montare detectori optici de fum și temperatură; reparații pereți, realizarea de zugrăveli, montare covor PVC și tarkett.
Astfel, în momentul de față ambele etaje ale Secției ATI sunt modernizate după ce etajul 2 a fost redeschis la finalul lunii august a anului precedent, după lucrări similare. (detalii aici). Cele două rotonde ATI situate la etajul 1 și etajul 2 ale clădirii urgenței totalizează un număr de 24 de boxe individuale.
“Secția de Anestezie – Terapie Intensivă este un spațiu vital al spitalului, locul de care depinde activitatea mai multor secții, în speciale cele chirurgicale, Urgența și nu numai. Tocmai de aceea am dorit să găsim resurse pentru modernizarea acestora. Odată cu finalizarea lucrărilor, ambele etaje ale secției ATI sunt complet renovate, moderne și corespund cerințelor actuale cu privire la securitatea pacienților și a personalului medical, activitatea putându-se desfășura în condiții de siguranță. Mulțumim ROMGAZ, care ne-a sprijinit din nou, prin alocarea unor resurse financiare considerabile.”, a declarat managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.
De subliniat este faptul că finalizarea modernizării rețelei de alimentare cu oxigen și aer comprimat asigură continuitatea activității medicale pentru zona chirurgicală și zona ATI unde există un flux continuu de pacienți.
Totodată, etajul I al secției ATI a fost dotat cu mobilier nou, necesar derulării activității personalului, grație unei sponsorizări generoase din partea Mobila ABC, în valoare de aproximativ 15.000 lei.
„Suplimentar modernizării instalațiilor de la etajul I, s-au efectuat și lucrări de renovare și a fost schimbat și mobilierul pentru personal prin bunăvoința Mobila ABC care ne-a sponsorizat cu piesele de mobilier și cărora le mulțumim pentru implicare”, a adăugat managerul SCJU Sibiu.
În momentul de față, Secția Clinică ATI a SCJU Sibiu are un număr total de 44 de paturi dintre care 38 în zona verde și 6 paturi ATI-Covid în zona roșie (modularul II).
Date suplimentare:
Investițiile programate în infrastructura actualului spital județean continuă. În prezent, mai multe pavilioane se află într-un proces complex de renovare și modernizare în cadrul proiectului ”Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, gestionat de Consiliul Județean Sibiu. Lucrările se desfășoară etapizat și pe zone, pentru a fi asigurată continuitatea activității medicale. Până în prezent s-a finalizat renovarea Secției Clinice Urologie.
312