Sibienii sunt darnici
În anul 2021 s-a schimbat metoda de aplicare a taxei de salubrizare. Astfel, familiile care locuiesc la apartament au trebuit să plătească contravaloarea abonamentului PRACTIC.
Totuși, municipalitatea îi recompensează cu trecerea de la abonamnetul PRACTIC la cel ECO pe cei care fac dovada colectării a cel puțin 10 kilograme de deșeuri reciclabile.
”Pentru un număr de 865 de locuințe s-a depus această dovadă fie la sediul Serviciului Management Salubrizare și Protecția Mediului, fie la ghișeele Direcției Fiscale. În cazul acestor apartamente s-a trecut de la abonamentul PRACTIC la abonamentul redus ECO. ”, transmite Mirela Gligore, Șef Serviciu Comunicare și Relații Externe, din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu.
Sibienii care au depus această dovadă și au completat și Declarația de impunere rectificativă au beneficiat de recalcularea sumelor datorate pe anul 2021, pentru taxa de salubrizare.
”Taxa aferentă abonamentului ECO (12 lei/persoană/lună) se aplică de îndată, recalculându-se sumele datorate pe întreg anul drept taxă de salubrizare.”, a adăugat Mirela Gligore.
Dovada primită de la centrul de colectare a deșeurilor reciclabile și declrația se pot depune până la sfârșitul anului. Documentele se pot transmite inclusiv online la adresa de email management.salubrizare@sibiu.ro .
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Program de vizitare, pe bază de cerere, în 8 secții ale Spitalului Județean
3 ani agoProgramul de vizitare a pacienților pe perioda stării de alertă epidemiologică
Programul de vizitare, valabil din 13 ianuarie, pe întreaga perioadă a stării de alertă epidemiologică determinată de gripă și a rezultatului analizei de risc efectuate de DSP Sibiu, permite accesul aparținătorilor/reprezentaților legali ai pacienților internați în secțiile non-covid ale SCJU Sibiu, după cum urmează:
- de luni până duminică în intervalul orar: 15.30 – 17:00. Vizita NU poate depăși 15 minute/pacient și va fi respectat cu strictețe intervalul orar menționat.
- secții cu acces limitat
În anumite secții accesul este limitat. Astfel, în secțiile: Boli Infecțioase, Obstetrică – Ginecologie I și II, Neonatologie I și Neonatologie II – Prematuri vizitele sunt permise, în mod excepțional, pe bază de cerere, doar cu acordul șefului de secție. Programul permite accesul în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică în intervalul orar 15.30 – 17.00.
Cererea poate fi descărcată de aici.
După completare, cererea trebuie trimisă pe adresa de email a secției:
• Obstetrică Ginecologie I: og1@scjus.ro
• Obstetrică Ginecologie II: og2@scjus.ro
• Neonatologie I: neonatologie@scjus.ro
• Neonatologie II Prematuri: prematuri@scjus.ro
• Boli Infecțioase: infectioase@scjus.roÎn secțiile ATI 1, ATI 2 și ATI Neurologie accesul aparținătorilor/reprezentanților legali programul de vizitare este permis tot în zilele de marți, joi, sâmbătă și duminică, în intervalul orar: 15.30 – 17.00, tot pe bază de cerere, după aprobarea medicului șef de secție. Vizita nu poate depăși 10 minute (incluzând timpul pentru echipare – dezechipare). Cererea trebuie trimisă pe adresa de email a secției:
• ATI 1: ati1@scjus.ro;
• ATI 2: ati.gine@scjus.ro
• ATI Neurologie: ati.neuro@scjus.ro
Nu este permis accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice de infecții acute!Pentru toate secțiile, aparținătorii se vor prezenta la punctul de acces în secție pentru pacienți (marcat „ACCES PACIENȚI”). În timpul programului de vizitare aparținătorii vor fi preluați și însoțiți de persoana desemnată în acest sens, care va efectua și triajul epidemiologic, conform unui formular standard care va fi completat și semnat de aparținător și va fi atașat Foii de Observație Clinică Generală a pacientului vizitat.
După completarea documentelor, personalul desemnat va instrui vizitatorul cu privire la modalitatea de echipare/dezechipare și va înmâna echipamentul de protecție format din: mască chirurgicală, botoșei de unică folosință ți halat de unică folosință a cărui îmbrăcare corectă va fi supravegheată. Înainte de echipare se va realiza dezinfecția igienică a mâinilor!
”Toate celelalte norme de conduită comunicate anterior, care pot fi regăsite în procedura afișată pe site rămân valabile. Adresăm vizitatorilor rugămintea de a respecta cu strictețe instrucțiunile personalului în vederea limitării riscurilor și desfășurării în bune codiții a vizitării pacienților! Vă mulțumim!”, transmit reprezentanții SCJU Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
1.115Marșul Sănătății Plămânilor, 100Kg mere în schimbul țigărilor
2 ani agoMarșul Sănătății Plămânilor, organizat în centrul Sibiului. Sportivii, în prim-plan
Marșul Sănătății Plămânilor face parte din campania antifumat derulată de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, intitulată Luna mai, luna de conștientizare a efectelor fumatului asupra sănătății plămânilor.
Sportivii sibieni, în frunte cu baschetbaliștii de la CSU Sibiu și fotbaliștii de la FC Hermannstadt, CSC Șelimbăr, LSS Voința și Interstar Sibiu au participat la marșul de astăzi pe străzile din centrul Sibiului, alături de membrii celor mai importante cluburi sportive, elevi, studenți din cadrul Academiei Forțelor Terestre, angajați ai Spitalului de Pneumoftiziologie și voluntarii Asociației Crucea Roșie și Clubului Interact.
Aflat la cea de-a treia ediție, Marșul s-a desfășurat pe traseul Farmacia 24 – strada Nicolae Bălcescu – Piața Mare, retur, fiind organizat de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu și Asociația Crucea Roșie.
În cadrul acțiunii, în schimbul țigărilor pe care cetățenii au fost dispuși să le cedeze voluntarilor, au fost distribuite aproximativ 100 de kg de mere (donate de compania Carrefour).
Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu desfășoară aceste acțiuni de conștientizare a populației cu privire la consecințele negative pe care fumatul le are asupra sănătății, în condițiile în care majoritatea afecțiunilor pulmonare ale pacienților noștri au drept cauză consumul de tutun. De altfel, s-a demonstrat că 90% din decesele prin cancer pulmonar sunt provocate de fumat. Tocmai de aceea, pentru noi reprezintă o prioritate și prevenția, componenta de educare a populației, nu doar tratarea bolnavilor.
„Ne dorim ca prin acțiunile derulate de Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, inclusiv acest Marș al Sănătății Plămânilor, care se dorește un semnal de alarmă, să reușim să ajutăm cât mai multe persoane să renunțe la obiceiul fumatului, salvându-și astfel sănătatea. Le mulțumim mult atât sportivilor care au răspuns invitației noastre de a se alătura mesajului campaniei, cât și tuturor elevilor, studenților Academiei Forțelor Terestre, voluntarilor Crucii Roșii și personalului spitalului, care ne susțin în efortul nostru de a promova un mesaj antifumat cât mai puternic în rândul populației. Să acordăm prioritate vieții!Să spunem NU FUMATULUI!””, spune Cristian Roman, Manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.
La Marșul de astăzi au participat în acest an echipe sportive, exemplul sportivilor reprezentând un model de stil de viață sănătos, cu scopul de a încuraja renunțarea la fumat și adoptarea unei conduite cât mai benefice pentru sănătate.
„Suma obiceiurilor noastre se reflectă în starea sănătăţii pe care o avem. Starea de spirit este tot rezultatul propriului stil de viaţă. Atât sănătatea fizică, cât şi cea psihică depind, în mare măsură, de obiceiurile zilnice pe care le avem şi de modul în care trăim. Contează ce mâncăm, dacă facem mişcare, dacă consumăm alcool sau dacă fumăm. Echipa noastră se află astăzi la Marșul Sănătății Plămânilor, pentru a transmite punctual un mesaj de cât de important este un stil de viață sănătos”, a declarat Horațiu Floca, Director BC CSU Sibiu.
„Suntem bucuroși să participăm alături de Spitalul de Penumoftiziologie la Marșul Sănătății Plămânilor. Ca promotori ai sănătății prin sport, CSC 1599 Șelimbăr răspunde cu bucurie la invitațiile ce au în centrul său promovarea unui stil de viață sănătos. Este o inițiativă minunată, prin care se dorește conștientizarea efectelor nocive ale fumatului, iar noi ca și club sportiv aplaudăm orice activitate în sensul acesta, a declarat Cornel-Alexandru Stănilă – Director General CSC 1599 Șelimbăr.
„Ne onorează participarea la „Marșul Sănătății Plămânilor”, alături de organizatori. Având în vedere că sportivii sunt reprezentativi pentru un stil de viață sănătos, ei sunt un exemplu de urmat, dorind sa se facă văzuți și auziți în lupta împotriva unui viciu atât de dăunător sănătății!”, a declarat prof. Lucian Negru, Director CSS Sibiu.
Campania Luna mai, luna de conștientizare a efectelor fumatului asupra sănătății plămâniilor se află la cea de-a VI-a ediție și se va derula pe parcursul a 4 săptămâni, în perioada 1-31 mai.
La nivel mondial, peste 8,7 milioane de oameni mor pe an din cauza consumului de tutun. Majoritatea acestor decese (7,4 milioane) sunt atribuite consumului direct de tutun, în timp ce restul de peste 1,3 milioane sunt atribuite expunerii la fumatul pasiv. Aproximativ 80% dintre aceste decese au loc în țările cu venituri mici și medii. Daunele cauzate de tutun încep înainte de naștere, deoarece femeile însărcinate care fumează pot da naștere copiilor cu risc mai mare de tulburări congenitale, cancer, boli pulmonare, greutate mică la naștere și moarte subită.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
18870% la Filarmonica Sibiu
4 ani ago70% este noul procent de ocupare al Sălii Thalia
Două compoziții semnate de Anton Webern și una din cele mai cântate piese din repertoriul pianistic – ”Concertul pentru pian și orchestră” de Edvard Grieg, în interpretarea pianistului Sorin Petrescu – sunt propunerile muzicale oferite de Filarmonica Sibiu în această săptămână.
Orchestra Filarmonicii Sibiu va fi condusă de dirijorul Cristian Lupeș. Odată cu acest concert, Sala Thalia se redeschide publicului într-un procent de 70%, fiind scoase la vânzare 300 locuri. Biletele pentru acest eveniment se pot procura de la Casa de bilete a Filarmonicii Sibiu sau online pe platforma iabilet.ro!
Seara muzicală va fi deschisă de orchestrația realizată de A. Webern a Ricercar-ului din Ofranda muzicală, lucrare care respectă lumea sonoră specifică lui Bach; tema este fragmentată, împărțită între diferite instrumente dând senzația unui caleidoscop muzical.
Interesul lui Webern pentru muzica veche va putea fi regăsit și în a doua piesă din program – ”Passacaglia”, un pilon structural al barocului, care constă dintr-o scurtă temă în bas suprapusă cu o serie de variațiuni ale acesteaia. Cele 20 de variațiuni ale Passacagliei de Webern se bazează pe tema tensionată, executată în pizzicato, auzită la început.
Publicul va putea asculta în închiderea programului ”Concertul pentru pian şi orchestra în la minor, op. 16” de Edvard Grieg. Lucrarea a fost compusă pe când autorul avea doar 25 de ani, în 1868. Acest concert, care a captat interesul lui Liszt (în 1870), a devenit una din cele mai cântate piese din repertoriul pianistic.
Temele amintesc prin ritm, melodie şi armonie de dansul popular halling şi de instrumentul hardingfele (vioara populară norvegiană). Grieg a revizuit această lucrare cel puţin de şapte ori, până în cele mai mici amănunte, ceea ce a făcut ca orchestraţia, de pildă, să cunoască peste 300 de modificări de la forma originală.
Biletele pentru acest concert s-au pus în vânzare la Casa de bilete a Filarmonicii Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
326