Premieră pe valea mocăniței
Sâmbătă, voluntarii din Asociația Prietenii Mocăniței alături de președinta CJ Sibiu au inaugurat refacerea trecerii la nivel cu calea ferată îngustă de lângă gara Cornățel. Cum altfel decât prin trecerea simbolică a trenului prin intersecția cu drumul spre Cornățel.
La comanda locomotivei s-a aflat chiar Daniela Cîmpean, care a învățat în câteva minute ce face fiecare manetă și pedală din cabina locomotivei.
Citește aici despre programul mocăniței de pe Valea Hârtibaciului.
La final, președinta CJ Sibiu a declarat că este pentru prima dată când a condus o locomotivă și totodată prima excursie cu o mocăniță. Acesta a fost primul pas spre un parteneriat constructiv între CJ Sibiu și voluntarii dornici să readucă șuieratul locomotivelor pe Valea Hârtibaciului.
Mai multe puteți vedea în materialul video de mai jos.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Piața Volantă „Transilvania” aniversează 10 ani
8 luni agoPiața Volantă „Transilvania” aniversată cu momente folclorice
Piața Volantă „Transilvania” îi așteaptă sâmbătă, 15 octombrie, pe sibieni să i-a parte la evenimentele ce vor marca împlinirea a 10 ani de la înființare. Cu același prilej, se va sărbători și „Ziua Recoltei”, astfel încât cumpărătorii vor avea la dispoziție o ofertă bogată de produse specifice toamnei, cât și de conserve pentru sezonul rece.
Consiliul Județean Sibiu, alături de Sala ”Transilvania”, au pregătit publicului momente folclorice susținute de elevii Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” din Sibiu, cât și o incursiune în obiceiurile satului de odinioară, alături de membrele „Șezătorii din Avrig”.
Producătorii care s-au alăturat încă de la început Pieței Volante „Transilvania”, vor primi Diplome de Apreciere, în semn de mulțumire pentru fidelitatea și seriozitatea de care au dat dovadă de-a lungul timpului.
„Este un moment de bucurie și satisfacție pentru că de un deceniu reușim să sprijinim producătorii locali în a oferi sibienilor produse proaspete, autentice, făcute cu mult drag, după rețetele bunicilor. Și eu mă număr printre cei ce aleg Piața Volantă „Transilvania” în căutarea produselor curate”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Piața Volantă Transilvania găzduiește în prezent aproximativ 200 de producători atât din județul Sibiu cât și din județele învecinate, care beneficiază de spații de prezentare, mobilier, utilități, vitrine frigorifice, cât și promovare în mediul online, fiind un exemplu de bune practici pentru organizații și instituții din Europa.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
104Municipiul Mediaș sărbătorește 754 de ani de atestare documentară
2 ani agoMediaș – la cea aniversar
Prima atestare oficială a municipiului, sub denumirea de Medies, datează din 3 iunie 1267, astfel încât anul acesta se aniversează 754 de ani de atestare documentară.
Cu această ocazie, primarul Gheorghe Roman, a transmis un mesaj aniversar:
„Dragi medieșeni, Astăzi este ziua orașului nostru, o zi importantă pentru noi toți cei care iubim orașul nostru. Ne aflăm într-o perioadă în care, după ce am semnat contracte pe fonduri europene de peste 150 de milioane de euro, scoatem la licitație proiecte importante de investiții, care au ca principal scop modernizarea orașului și crearea de noi locuri de muncă. La mulți ani, Mediaș! La mulți ani, medieșeni!“
Deși situația deosebită, cauzată de pandemia COVID 19, nu a permis organizarea unor manifestări culturale de amploare dedicate acestei sărbători, mai mulți medieșeni au dorit să transmită urările lor de bine, la ceas de sărbătoare, mesaje care vor putea fi vizualizate pe canalul oficial de youtube al municipalității – Primăria Municipiului Mediaș, precum și pe pagina de facebook.
De asemenea, în același context al serbării Zilei Mediașului, în data de 5 iunie 2021 va fi organizat la sediul primăriei simpozionul „Istoria și personalitățile Mediașului“, cu participarea unor personalități din domeniul istoriei, care vor prezenta o serie de lucrări cu caracter istoric, interpretări ale momentelor istorice importante ale Mediașului și aspecte interesante din viața unor personalități a căror activitate a marcat durabil istoria orașului.
Manifestarea se va desfășura în Sala Mare de Ședințe a Primăriei, cu începere de la ora 10:00 și este deschisă publicului interesat, în condițiile limitative existente în momentul de față – maxim 70 % din capacitatea sălii și purtarea măștii de protecție pe toată durata evenimentului.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
206Muntele sărbătorit în județul Sibiu
9 luni agoMuntele a fost sărbătorit la el acasă
Muntele a fost în centrul atenției zilele acestea. Activitățile generate de Consiliul Județean Sibiu pentru marcarea Zilei Naționale a Muntelui s-au bucurat de o largă participare a sibienilor dar și de suportul mai multor instituții, semn că muntele este apreciat la adevărata sa valoare.
Cărările muntelui au fost bătute cu pasul de elevii Școlilor Gimnaziale nr. 18 și „Radu Selejan” din Sibiu, care au fost liberi în aer liber alături de ghizii proiectului „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu în scopul promovării turismului sustenabil.
Micii drumeți au aflat despre fauna și flora din zona Rășinari – Cisnădioara, iar potecile șerpuite i-au purtat către persaje de vis. Cetatea Cisnădioara a fost cucerită de copii, eforturile fiindu-le răsplătite cu insigne special dedicate Zilei Muntelui. Apetitul pentru „evadările în natură” organizate de „Anii Drumeției” a făcut ca toate excursiile pentru elevi programate în perioada următoare să fie „sold out”, semn clar că tânăra generație învață să aprecieze muntele… la el acasă.
O călătorie în timp a fost propunerea Bibliotecii Județene Astra, care a purtat iubitorii muntelui pe cărările de altădată din Cindrel și Făgăraș. În foaierul instituției, Galeria Turismului Montan a reunit cele mai frumoase și neașteptate exponate ce dezvăluie privitorului frumusețea călătoriilor montane. Elevi de la mai multe școli din Sibiu au admirat echipamente de epocă utilizate în escaladă, hărți, pioleți, colțari cât și fotografii rare, toate reușind să aducă bucurie, dar și mirare, pe chipurile vizitatorilor.
Natura și-a recăpătat strălucirea mulțumită unei campanii de igienizare derulată de Asociația de Dezvoltare ADI ECO, în zonele Râul Sadului și Gura Râului. Alături de voluntari s-a aflat și prefectul județului Sibiu, domnul Mircea Crețu, semn că demersul cetățenesc este susținut și de autorități. Deșeurile au fost strânse și predate operatorului de salubritate „Soma”, partener în această campanie.
Miere, lapte, telemea, brânză de burduf, zacuscă și multe alte bunătățuri poartă sigla „Produs montan” în cadrul a 8 standuri pe care producătorii sibieni din zona muntană a județului le-au etalat la Piața Volantă „Transilvania”. În fiecare sfârșit de săptămână sibienii pot cumpăra alimente certificate ca fiind produse în zona montană și care înglobează o parte din puritatea muntelui.
„Mulțumesc tuturor celor care s-au alăturat inițiativei noastre, pentru că astfel am reușit să transmitem un mesaj comun, simplu și eficient: muntele este parte din viața noastră, a sibienilor.Să-l respectăm!”, a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
67