Piața la birou continuă
Piața la birou, un proiect apreciat în rândul sibienilor revine în prima vineri din luna iunie, la sediul Consiliului Județean Sibiu. 10 producători locali vin în centrul Sibiului, pe strada General Magheru, nr. 14, cu produse proaspete și de sezon.
Consiliul Județean Sibiu îi invită pe sibienii care locuiesc în apropiere, pe cei care au locul de muncă în zona centrală sau sunt în trecere prin Sibiu să se aprovizioneze cu produse proaspete și de sezon cultivate și pregătite în Cornățel, Mohu, Șura Mică, Apoldu de Jos, Slimnic, Rășinari, Cisnădie și mun. Sibiu.
Cei 10 producători care aduc piața la birou sunt: Blezu Dumitru – Legume/fructe, Cornățel; Stănilă Doina – Legume/fructe, Mohu; Boteanu Andrei – Legume/fructe, Șura Mică; Fălămaș Gheorghe – Legume/fructe, Apoldu de Jos; Ferma Rodiana, Avram Ana Maria – Mere/siropuri, Slimnic; Sită Mioara – Panificație/patiserie, Apoldu de Jos; Dragoe Oana – Lactate, Șura Mică; Tăvală Ioan – Ouă/pui, Rășinari; Miholcea Pavel – Produse apicole, Cisnădie; Opriță Florin – Flori, Sibiu.
Piața va fi deschisă între orele 9 – 13.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Festival-Concurs Lucreția Ciobanu 2022
1 an agoFestivalul-Concurs „Lucreția Ciobanu” sărbătorește cântecul popular românesc
Festivalul-Concurs „Lucreţia Ciobanu” aduce pe scena zeci de interpreți de muzică populară în 20 și 21 iunie. Cântecele populare se vor împleti cu suite coregrafice în interpretarea ansamblurilor folclorice „Cindrelul-Junii Sibiului”, „Ceata Junilor” şi „Veteranii Junii Sibiului”. Biletele se pun în vânzare marți, 14 iunie, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.
A V-a ediție a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” este organizată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu și propune publicului două spectacole de anvergură, programate în 20-21 iunie 2022, ora 18, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.
Manifestarea este concepută sub formă de competiție, având ca scop descoperirea şi promovarea tinerelor talente ale muzicii populare româneşti. Astfel, luni, 20 iunie, se desfășoară concursul cu public, iar cei 21 de tineri, care au trecut preselecția de specialitate, ne vor purta cu cântecul prin: Ialomiţa, Maramureş, Suceava, Sibiu, Bistrița Năsăud, Brăila, Cluj, Olt, Vaslui, Timiş, Sălaj, Neamț, Vaslui. Vor încerca să convingă juriul că au calitățile vocale și artistice necesare pentru a accede pe scenă. După obicei, publicul spectator va fi chemat să își voteze preferații, iar concurentul care va întruni cele mai multe voturi, va primi Premiul de Popularitate.
După spectacolul-concurs, ne poftesc în șezătoare Ansamblurile Folclorice „Ceata Junilor” și „Veteranii Junii Sibiului”, alături de interpreți renumiți: Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Alina Pinca, Ilie Medrea, Marcel Părău, Luminița Dejan, Geanina Gavrilă, Alexandru Urs, Daria Gâdea, Stelian Păun, Ionela Sterp, Bogdan Firu, Silvana Rîciu, Ion Drăgan, Vasilica Tătaru, Maria Butilă, Viorica Macovei, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Cristian Fodor, Cristian Pomohaci, Carmen Popovici Dumbravă, Ionuț Fulea.
Marți e ziua emoțiilor, căci numele câștigătorilor vor fi anunțate în cadrul Galei Laureaților, urmată de momente muzical-coregrafice extraordinare. „Pentru cea de-a doua zi de festival, am conceput un alt spectacol special: Lucreția Ciobanu și-a iubit mult fiica, familia, așa că ne-am dorit să aducem pe scenă familii, mame celebre alături de copiii lor: Codruța Rodean, Ana, Victor și Dan Limbășan; Izabela Tomița, Anastasia și Gabriel Popescu; Camelia Cosma Stoiță, Ioana Brad și Traian Stoiță; Andreea Vulcu, Maya și Ovidiu Muntean; Adina Hada și Miruna, Giulia Medrea; Mariana Anghel și Adriana Anghel; Matilda Pascal Cojocărița, Horațiu și Ștefan Cigu, dar și Adrian Neamțu și fiul său, Răzvan”, spune Silvia Macrea, director festival.
De asemenea, alături de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” vor evolua Anișoara Popescu, câștigătoarea ediţiei a IV-a a Festivalului „Lucreţia Ciobanu” și soliștii Maria Mihali, Georgiana Necșa, Iulia Mihai, Tudor Furdui Iancu, Răzvan Năstăsescu, Ovidiu Homorodean, Sebastian Emanuel Stan, Bogdan Cioranu, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Andreea Haisan, Alexandru Brădățan, Gabriel Dumitru.
Spectacolele din festival sunt prezentate de Vasilica Tătaru și Traian Stoiță.Biletele, la prețul de 40 lei/20 lei, se pot achiziționa de la Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, începând cu data de 14 iunie 2022: marți-vineri, orele 14-21, sâmbătă-duminică, orele 10-21.
PROGRAMUL FESTIVALULUI-CONCURS „LUCREŢIA CIOBANU” 2022
Prezintă: Vasilica Tătaru și Traian Stoiță
Acompaniamentul orchestral este asigurat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”. Dirijor: Gabriel Popescu, Director festival: SILVIA MACREA.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
253Spectacol de gală în Muzeul ASTRA, 15 iulie ora 17
3 luni agoSpectacol de gală în Muzeul ASTRA la “Festivalul Sfântă ni-i Vatra” sâmbătă 15 iulie, de la ora 17.00
Spectacolul face parte dintr-un festival de amploare, cu peste 200 de participanți din cele două țări, care unește comunitățile din România și Republica Moldova prin promovarea valorilor culturale comune – arte, literatură, limbă, personalități, tradiții, obiceiuri.
Expoziții ale mestesugarilor și producătorilor, preparate culinare tradiționale, interpreți și ansambluri profesioniste din cele două țări vă așteaptă în Muzeul ASTRA, un cadru natural feeric, o Românie în miniatură, o locație ideală pentru această manifestare de suflet, adresată tuturor celor care simt și trăiesc românește.
Junii Sibiului, Robert Târnăveanu, Alina Pinca, Iulian Hanea, Valentina Nimereală și Diana Dumitru din cadrul Școlii populare de artă Ilie Micu, Ansamblul Țărăncuța Criuleni, Ansamblul Soroceanca Soroca, Ansamblul Lozioara Strășeni, Ansamblul Baștină Strășeni, Ansamblul Dumbrava Verde Strășeni, Ansamblul Semănătorii, Ion Țurcanu, Istrate Andrei și multe alte surprize îi așteaptă pe sibieni la spectacolul din 15 iulie de la ora 17.00 .
„Invit iubitorii de folclor autentic să vină la acest spectacol, să le fim alături celor despre care Grigore Vieru scria că ne sunt „Frați de grai, de sânge frați”. Este un eveniment cultural ce se dorește fi un pod de flori, izvorât din mal de Cibin, până peste Prut”, a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Festivalul face parte integrantă dintr-un proiect mai amplu, proiectul ”TREI CULORI ȘI-O SINGURĂ CREDINȚĂ: ROMÂNEASCĂ”, implementat în județul Sibiu, de către Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Consiliul Raional Dondușeni, Consiliul Raional Strășeni, Consiliul Raional Criuleni, A.O. „Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova”, Teatrul „Veniamin Apostol” Soroca, GAL Mărginimea Sibiului, Asociația GAL ”Plaiul Codrilor” și instituțiile culturale județene.
Obiectivul general al proiectului vizează crearea și dezvoltarea unui cadru de cooperare adecvat, atât instituțional, cât și uman, pentru cunoașterea, păstrarea, dezvoltarea și promovarea valorilor culturale comune, pentru afirmarea identitară și spiritual a cetățenilor din Republica Moldova și dinamizarea legăturilor dintre cele două teritorii.
Pe lângă organizarea acestui eveniment cultural, Spectacolul „Sfântă ni-i vatra!”, vor fi și o serie de activități culturale diverse dedicate promovării și valorificării culturii românești – expoziții, dezbateri, simpozioane etc. cu participarea raioanelor partenere, dar si organizarea unor schimburi de experiență și bune practici – patru vizite de studiu în Sibiu și Republica Moldova, câte două delegații din Sibiu și două din Republica Moldova prin care să se întărească relațiile dintre cele două țări.
Proiectul „Trei Culori și-o Singură Credință: Românească” este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României și cofinanțat de Consiliul Judetean Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
90Bătălia Cărților revine
1 an agoBătălia Cărților revine la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu
Bătălia Cărților – concursul național, organizat la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanțare din partea Consiliului Județean Sibiu. Competiția se adresează, în mod gratuit, tuturor iubitorilor de cărți și literatură care cred în puterea lecturii ca mijloc al dobândirii educației și cunoașterii. Înscrierea și participarea la acest concurs sunt gratuite, în baza deținerii unui permis valid de utilizator al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. La „Bătălia Cărților” sunt așteptați toți cititorii pasionați, competiția fiind organizată pe trei categorii de vârstă: copii (11-13 ani), adolescenți (14-18 ani) și adulți (peste 18 ani).
Pe parcursul perioadei de desfășurare, iunie – octombrie 2022, participanții sunt invitați să citească 10 cărți pentru fiecare categorie de vârstă, titlurile aparținând atât literaturii române, cât și celei universale. În etapa finală a competiției ajung cititorii care au lecturat toate titlurile propuse pentru o categorie de vârstă şi prezintă propriile opinii și argumente prin intermediul fișelor de lectură, demonstrând astfel o deplină înțelegere a textelor literare.
În luna octombrie, va avea loc dezbaterea finală a concursului de lectură în cadrul căreia participanții finaliști vor avea prilejul de a susține cartea preferată în fața juriului și a publicului. Pentru fiecare categorie de vârstă, participantul cu cea mai reușită pledoarie va deveni „Cititorul anului 2022”. Volumul care va obține cel mai mare punctaj din partea competitorilor va deveni „Cartea anului 2022”. Vor fi acordate, de asemenea, premii pentru cele mai bune fișe de lectură. Câștigătorii etapei județene vor participa la etapa națională, care va avea loc la începutul anului viitor.
Cărțile, formularele de înscriere și toate materialele aferente derulării concursului „Bătălia Cărților” sunt, începând cu 6 iunie a.c., disponibile la sediul central (Compartimentul pentru Copii și Tineret și Compartimentul pentru Adulți) şi în filialele bibliotecii: Filiala Hipodrom (str. Rahovei, nr.14), Filiala Valea Aurie (str. Luduș, nr. 9, bloc 31), Filiala Vasile Aron (str. Semaforului, bloc 22), Filiala Bâlea (str. Bâlea, bl.9), Filiala Cisnădie (Str. Ţesătorilor, nr. 6).
Detalii suplimentare privind regulamentul de participare la concurs și volumele propuse în competiție se pot obține la sediul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Str. George Barițiu, nr.7), la adresa de e-mail bjastrasibiu@gmail.com sau la nr. tel: 0269 210 551 (int. 108). În egală măsură, disponibilitatea titlurilor se poate consulta în catalogul electronic al bibliotecii: http://bjastrasibiu.ro/catalog-online/.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
239