Lucrările de modernizare în zona de blocuri Hipodrom cuprinsă între străzile N. Iorga – Luptei – bulevardul V. Milea – Rahovei – b-dul M. Viteazu s-au finalizat.
“Am încheiat lucrările și în această ultimă zonă din cartierul Hipodrom. Investiția în valoare de aproximativ 29 de milioane de lei a însemnat modernizarea infrastructurii și a sistemului de iluminat public, dar și revigorarea zonelor verzi și ordonarea acestora, precum și crearea de locuri de joacă și a unei zone de odihnă. Și în cartierul Ștrand ne apropiem de finalizare, iar în cartierul Terezian avansăm, termenul fiind primăvara anului 2023.”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Lucrările de modernizare constau în
- Străzile și aleile din zonă au fost reabilitate. S-au modernizat aleile carosabile Călărașilor, Roșiorilor, Artileriștilor, Geniștilor și Infanteriștilor, precum și aleile pietonale. De asemenea, în cadrul proiectului s-a intervenit cu reparații pe străzile Luptei, Porumbacului și Cernei. Trotuarele din întreaga zonă au fost optimizate pentru persoanele cu nevoi speciale, la intersecții fiind amenajate rampe.
- Au fost amenajate spații verzi în suprafață de aproximativ 26.000 de mp, prin însămânțarea cu iarbă și plantarea a peste 500 de arbori ornamentali
- Au rezultat 3 locuri de joacă noi
- S-au amenajat 2 zone de fitness
- S-a creat o zonă de odihnă în spațiul dintre str. Rahovei și Aleea Artileriștilor, amenajată cu bănci, în care urmează să se planteze încă 10 arbori și arbuști și să se pună gazon.
- Prin lucrările de reconfigurare și ordonare au rezultat 1.100 de locuri de parcare, marea majoritate amenajate cu grile înierbate
- Iluminatul public a fost modernizat prin instalarea a 250 de stâlpi de iluminat cu corpuri de iluminat eco eficiente, cu LED, care urmează să fie conectate la sistemul de telegestiune. De asemenea, rețeaua de alimentare cu energie a iluminatului a fost refăcută, punctele de aprinde fiind separate de posturile de transformare aparținând SC Electrica, ceea ce permite Primăriei Sibiu să administreze mai eficient sistemul de iluminat public.
- Canalizarea pluvială a fost modernizată pentru o mai bună evacuare a apei de ploaie
- A fost amenajată tubulatura subterană pentru coborârea cablurilor de telecomunicații suspendate pe stâlpi de către firmele deținătoare a acestor rețele.
- Au fost complet reamenajate platformele de colectare a deșeurilor menajere.
Important de precizat este și faptul că spațiile dintre blocuri au fost reglementate ca zonă rezidențială, viteza limitându-se la 20 km/oră pentru creșterea siguranței pietonilor.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.