Lucian Robu, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului a obținut Diploma Europeană în Managementul Proiectelor Culturale!
Lucian Robu a primit această distincție în urma participării la European Diploma in Cultural Project Management, faza rezidențială III, desfășurată la European Cultural Center of Delphi, Grecia, 17-20, iunie 2023. Diploma Europeană în Managementul Proiectelor Culturale este o formare de a lungul a trei faze rezidențiale și o experiență de învățare care încurajează diversitatea culturală și schimburile interregionale ca modalitate de a conferi culturii un loc mai puternic în Europa și in străinătate.
Partenerii permanenți ai Programului European Diploma in Cultural Project Management sunt: Consiliul Europei- Consiliul pentru Cooperare Culturală și UNESCO, Secția pentru Politici Culturale și Studii privind Dezvoltarea Culturală.
Ediția 2022-2023 a fost implementată în colaborare cu Vaastra-Gotaland (Suedia), Sibiu (România), Regiunea Wallonie – Bruxelles (Belgia) și Delphi (Grecia). Ultima etapa rezidențială a ECD (17-20 iunie, 2023), cea de evaluare a proiectelor propuse, a reunit participanții celor două faze formative anterioare. Aceștia sunt operatori culturali din Grecia, Macedonia de Nord, Suedia și Israel și, implicit, România
În cadrul celor 4 zile ale Seminarului de evaluare, s-au prezentat studii comparative, au fost analizate și dezbătute propunerile de proiecte ale participanților.
Exemplele de bune practici prezentate de lectori au fost axate pe conceptele cheie implementate de a lungul ultimelor 3 decenii, în cadrul Programului European Cultural Diploma:
- managementul instituțiilor culturale, cooperarea între instituții culturale europene și politicile acestora cooperative;
- dezvoltare teritorială sustenabilă (strategii regionale/locale/urbane);
- planificarea strategică și managementul operațional al proiectelor culturale (management de proiect, strângere de fonduri etc.);
- crearea și consolidarea de rețele culturale (networking cultural).
”Proiectul domnului Lucian Robu ,,Cultural Landscape Preservation and Valorization through Traditional Crafts and cultural Heritage in European countries, s-a axat pe dezvoltarea de cooperări cu operatori culturali din Europa, având la bază conceptul de valorizare a peisajului cultural rural prin instrumente sustenabile, specifice și corelate cu meșteșuguri tradiționale ce devin meserii emergente în Europa contemporană.”, transmit reprezentanții Muzeușui ASTRA.
În urma evaluării propunerii de proiect, boardul European Cultural Diploma a acordat statul de absolvent al programului de formare derulat între 2022-2023, reprezentantului Muzeului Astra, Lucian Robu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.