Festivalul ”25 de zile de Teatru”

25 de zile, capitolul II

Capitolul II al Festivalului ”25 de zile de Teatru”, intitulat sugestiv ”EXPERIMENT/ NIȘĂ”, a adus în fața publicului sibian experimentul teatral și interferențele teatrului cu segmente ale artei contemporane.

”Delirium” imaginează un dialog între doi celebri lunatici geniali: Antonin Artaud prezent prin persoana actorului Dan Țilea (aka Matli Mc) și Vincent Van Gogh, reprezentat de Dumitru Stegărescu. Spectacolul – realizat cu sprijinul Spitalului de Psihiatrie “Dr. Gh. Preda” Sibiu, găsește similitudini între nebuniile personale ale celor doi și metamorfozele artistice ale acestora.

Poezia și teatrul s-au contopit într-un spectacol ce are la bază poemele lui Erza Pound: ”Caelum Meditatio”. Născut în Statele Unite ale Americii, controversatul Ezra Pound este prea puțin cunoscut cititorului din România. Biografia lui este însă una tumultuoasă. Implicarea sa în difuzările propagandei fasciste la posturile de radio din SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a avut drept consecință, în anul 1945, acuzația de trădare.

Considerat a fi nebun, a fost închis într-o cușcă de oțel de 3 metri pătrați timp de trei săptămâni, iar ulterior mutat într-un azil din Washington DC timp de 12 ani. În această perioadă el a continuat să scrie poezie. A fost eliberat în 1958. Și-a trăit restul zilelor în Italia, fără a mai scrie vreodată. Zbuciumul lui Ezra Pound este redat și transfigurat de Charlie Fălămaș într-un performance tăios și emoționant, care îmbină muzica live cu versurile damnatului poet.

Alături de Charlie Fălămaș, la creația performance-ului au participat artiști din diverse arii de expresie: Andrea Bernath (art-work), Anamaria Șut (costum), Claudiu Doncuțiu (video), Bogdan Harald (bariton), Crocodile Paradox (chitară).

25 zile, nu ore

Anul acesta, din rațiuni de siguranță sanitară, proiectul “25 De Ore De Teatru Non-Stop” și-a adaptat formatul devenind ”25 DE ZILE DE TEATRU”. În intervalul 02 – 26 octombrie 2020 sunt programate 18 evenimente, în 8 spații din Sibiu, împărțite tematic în patru capitole.

Programul complet al festivalului este disponibil pe www.bisteatru.ro


Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.


 

Scroll to top