DN 14, accident între Slimnic și Ruși
DN14, la ieșirea din Slimnic spre municipiul Mediaș, este locul în care s-a produs un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14, dinspre Mediaș spre Sibiu, o femeie în vârstă de 53 de ani, cetățean străin, într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Mediaș de către un sibian în vârstă de 67 de ani.
”Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului. În zonă se circulă îngreunat.”, transmite IPJ Sibiu.
Salvatorii de la ISU Sibiu au intervenit și ei
ISU Sibiu a intervenit de urgență pe DN 14 la ieșirea din localitatea Slimnic spre Mediaș la un accident rutier cu două echipaje SMURD dintre care unul cu medic și o autospecială de descarcerare.
”La fața locului echipajul a acordat îngrijiri medicale pentru două persoane un bărbat și o femeie. Bărbatul în vârstă de 67 de ani a fost transportat la UPU Sibiu având traumatism cranio-cerebral, cu pierderi ale stării de conștientă. Femeia a refuzat transportul la spital.”, a transmis ISU Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Salvamont Sibiu are bază de salvare în Păltiniș
3 ani agoSalvamont Sibiu: Turism în siguranță în stațiunea Păltiniș!
Începând cu 1 februarie 2022, salvatorii montani de la SALVAMONT Sibiu își pot desfășura activitatea în zona stațiunii Păltiniș și în întreg arealul Munților Cindrel cu eficiență sporită și în condiții mult mai bune datorită finalizării construirii bazei de salvare Salvamont Păltiniș și a dotării ei cu echipamente medicale.
Investiția a fost realizată de Consiliul Județean Sibiu, sub autoritatea căruia se află Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu, și a fost posibilă în urma finanțării obținute de Consiliul Județean Sibiu din fonduri guvernamentale nerambursabile, respectiv de la Ministerul Turismului, în baza admiterii proiectului depus, finanțare completată cu fonduri de la bugetul local al județului Sibiu. Contractul de finanțare cu Ministerul Turismului a fost semnat în data de 28 august 2019.
Clădirea bazei de salvare Salvamont Păltiniș este amplasată pe un teren cedat Consiliului Județean Sibiu de către Primăria Municipiului Sibiu, situat în vecinătatea Bazei sportive Șoimii Păltiniș în proximitatea intersecției drumului județean DJ 106 A Sibiu-Păltiniș cu drumul spre Șanta.
Baza Salvamont Păltiniș este este structurată în subsol, parter și etaj, cu următoarele funcțiuni: SUBSOLUL cuprinde sală mică de pregătire fizică a membrilor echipajelor de intervenție, un spațiu de depozitare pentru echipament, un garaj pentru autovehicule de intervenție și snowmobil, și o centrală termică; PARTERUL este compus dintr-un hol de acces pentru turiști, fiind dotat cu locuri pentru așteptare, rastel pentru schiuri și grup sanitar, un spațiu de prim ajutor, 4 camere de cazare pentru echipele de intervenție, dotate cu baie cu dușuri;
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
La ETAJ este sala de mese, care va putea fi folosită și ca spațiu pentru instructaj și alte activități, dotată cu oficiu pentru prepararea hranei, cămară pentru alimente și o mică magazie pentru materiale necesare instructajelor. De asemenea, mai sunt două spații de cazare, dintre care o cameră cu două paturi și o cameră cu 12 locuri (priciuri) dotate cu grup sanitar, wc, lavoar și dușuri.
Dintre DOTĂRILE bazei menționăm: paturi de consultație, paturi simple, saltele, dulap echipamente medicale, dulapuri haine, birouri, scaune, defibrilator, lampă de examinare, targă, aspirator secreţii, calculator+soft, mese+scaune (total 20 locuri), maşină spălat vase, plită ceramică, hotă, cuptor electric, frigider, corp depozitare, rafturi, etajere, paturi simple, paturi supraetajate, saltele, dulapuri, masă birou, scaune, mașină de spălat rufe, uscător.
În exteriorul clădirii a fost montat un panou de cățărare pentru antremanentul salvatorilor montani.
Valoarea totală a proiectului este de 3.415.169,09 lei cu TVA din care: Valoarea asistentei financiare suportate din bugetul de stat prin Ministerul Turismului: 2.139.900,23 lei cu TVA; Valoarea contribuției Consiliului Județean Sibiu: 1.275.268,86 lei cu TVA.
Valoarea lucrărilor este de 3.057.970,86 lei cu TVA, la care se adaugă dotările în sumă de 228.480 lei cu TVA. Restul, până la valoarea totală a proiectului, reprezintă cheltuieli cu proiectarea, asistența tehnică, dirigenția de șantier, taxe ISC.
Execuția lucrărilor a fost realizată de către SC TOTAL NSA AG CONSTRUCT SRL și a fost finalizată în luna decembrie 2021. Obiectivul de investiție a fost recepționat în data de 20.01.2022. Perioada de garanție a lucrărilor este de 36 de luni.
”Încă un proiect finalizat la termen de echipa Consiliului Județean Sibiu. Baza Salvamont Păltiniș, echipată și dotată la standarde europene, va aduce un plus de valoare calității activității salvamontiștilor și siguranței turiștilor. Este un obiectiv important pentru turismul sibian, mai ales în condițiile în care ne propunem ca județul Sibiu să devină o destinație pentru iubitorii ecoturismului.”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
303Școala, un loc sigur, fără violențe. Proiect
3 ani agoȘcoala și bullying-ul
Inspectoratul General al Poliției Române, cu sprijinul Direcției Siguranță Școlară, implementează la nivel național, în perioada ianuarie – iunie, Proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar.
Acest proiect derulat la nivel național își propune crearea unui mediu sigur și pozitiv, prin implicarea factorilor cheie în asigurarea unui climat educațional de calitate( la școală) – elevi, părinți, consilieri școlari, diriginți, directori ai unităților de învățământ, personal cu atribuții de pază a unităților școlare pe de o parte, iar pe de altă parte, polițiști, specialiști din domenii care interacționează cu copilul și reprezentanți ai autorității publice locale.
La nivelul județului Sibiu, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, prin Biroul Siguranță Școlară, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, inițiază azi, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școală, un concurs adresat elevilor din școlile gimnaziale de pe raza județului.
Concursul constă în elaborarea unor materiale informativ-preventive sub forma unui afiș format 100×70 cm și a unui clip cu durata de maxim 3 minute, prin intermediul cărora să fie transmise mesaje de descurajare a violenței psihologice (bullying). Materialele create vor fi evaluate la nivel de unitate de învățământ, de județ și, ulterior, național, câștigătorii urmând a fi desemnați la sfârșitul lunii martie 2022.
Premergător lansării acestui program, polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul I.P.J. Sibiu au desfășurat activități de prevenire a faptelor de violență fizică și psihologică în rândul elevilor, în mai multe unități de învățământ preuniversitar din județ, în scopul conștientizării permanente a copiilor cu privire la efectele nocive pe care violența fizică și psihologică le generează.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
209Be Cool – Gândește înainte!, 14-29 noiembrie în județul Sibiu
3 ani agoBe Cool – Gândește înainte! – workshop pentru elevii interesați să obțină permisul de conducere
Be Cool – Gândește înainte!, este cel mai amplu proiect educațional implementat în ultimii ani în domeniul siguranței rutiere, adresat tinerilor. Acesta se desfășoară în perioada 14 – 29 noiembrie 2022, pe raza județului Sibiu.
”Be Cool – Gândește înainte! este un proiect de tip workshop destinat celor din categoria de vârstă interesată de obținerea permisului de a conducere și care propune elevilor sibieni din clasele a XI – a și a XII – a din toate unităţile sibiene de învăţământ liceal sesiuni de formare și de informare cu privire la efectele negative ale comportamentului teribilist în trafic, generat de consumul de alcool și droguri la volan, în scopul prevenirii accidentelor de circulaţie și formării unui comportament responsabil pe drumurile publice.”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Promotorii programului Be Cool- Gândește înainte! sunt reprezentanții Ford Motor Company Fund prin Motorhome NapocaRally Team. Parteneri ai acestui demers educațional pentru viață, alături de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, amintim Inspectoratul Școlar al Județului Sibiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu, Direcția Națională de Probațiune, Agenția Națională Antidrog, Asociația Internațională a Polițiștilor – Regiunea Sibiu, Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, Casa de Cultură Cisnadie, Casa de Cultură „Ilarion Cocișiu” Agnita, Primăria Orașului Avrig, Primăria Municipiului Mediaș.
Organizatorii anticipează participarea a aproximativ 6.000 de tineri la această sesiune a programului, în cele 10 zile fiind planificate 18 întâlniri cu tinerii, pe raza a 9 localități, în tot atâtea locații de desfășurare.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
208