Defender 21 – Militarii vor tranzita Sibiul în timpul exercițiului

Defender 21 – exercițiu cu 30.000 de cadre militare

Delegații Batalionului CIMIC România și ai Diviziei de Afaceri Civile americane(Civil Affairs SUA) au vizitat Sibiul. 

Vizita a avut ca scop informarea autorității locale cu privire la exercițiul militar Defender 21, un exercițiu de foarte mare amploare care se va desfășura în 26 de țări, printre care și România. Acesta va avea loc în mai și iunie 2021 și va implica aproape 30.000 de cadre militare, având ca scop general dezvoltarea pregătirii și interoperabilității militare între aliații și partenerii NATO.

defender 21„Delegații au realizat o vizită de contact în care ne-au informat despre exercițiul Defender 21 și și-au exprimat speranța că nu vor deranja populația Sibiului prin mutarea echipamentelor și trupelor militare, acestea urmând să tranziteze Sibiul. I-am asigurat că nu anticipez probleme în acest sens, populația Sibiului fiind deschisă și înțelegătoare când vine vorba de astfel de acțiuni. Mai mult, aceste exerciții militare sunt mereu foarte bine organizate astfel încât nu deranjează populația. Apreciez grija pe care structurile militare implicate în aceste exerciții o au pentru locuitorii spațiilor de desfășurare a acestora și faptul că sunt mereu deschiși și transparenți în relația cu populația civilă, încercând să creeze punți de comunicare.”, a declarat Astrid Fodor, primarului municipiului Sibiu.

Reprezentanții Civil Affairs au dorit să afle mai multe despre Sibiu, mai ales situația municipiului din punctul de vedere al infectărilor și vaccinării împotriva COVID. Americanii au propus un proiect  pentru cunoașterea reciprocă: după ce situația medicală se va îmbunătăți, vor vizita licee și școli gimnaziale pentru a se întâlni cu elevii și pentru a discuta cu ei despre punctele comune ale culturii române și americane, dar și aspectele care ne deosebesc și ne fac mai interesanți unii pentru ceilalți.


Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.


Scroll to top