Daniela Cîmpean la Bruxelles
Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a luat parte la ședința Comisiei pentru Resurse Naturale din cadrul Comitetului European al Regiunilor, la Bruxelles. În calitate de raportor pentru avizul „Spațiul European al Datelor privind Sănătatea” (EHDS), președinta CJ Sibiu a discutat cu membrii Comisiei, pe această temă.
„Modelul propus de Spațiul European al Datelor privind Sănătatea creează premisa ca utilizarea datelor medicale să determine o schimbare de paradigmă pentru sistemele de sănătate din Europa, prin transferul controlului asupra datelor despre sănătate de la instituțiile medicale către pacienți și pentru utilizarea acestor date în scop de cercetare și pentru dezvoltarea politicilor din sănătatea publică.
Mulțumesc experților implicați în redactarea documentelor la nivelul Comitetului European al Regiunilor și colegilor din Comisia NAT pentru opiniile exprimate. Avizul va fi dezbătut în continuare în ședința Comisiei NAT din luna noiembrie și în cadrul Sesiunii Plenare a CoR de la începutul anului 2023.”, a declarat Daniela Cimpean – Presedinta Consiliului Județean Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Energie regenerabilă și eficiență energetică, 2023-2024
3 ani agoEnergie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu
Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu este proiectul lansat astăzi de UAT Județul Sibiu, în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga Sibiu și University of South-Eastern Norway. Proiectul este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014 – 2021, în cadrul „Programului de Energie din România”, având o valoare de 222.263 euro. Proiectul se desfășoară în perioada aprilie 2023 – ianuarie 2024.
Obiectivul general al proiectului este acela de a crește cunoștințele privind energia regenerabilă și eficiența energetică prin acțiuni de conștientizare și instruire în rândul cetățenilor județului Sibiu, dar și a autorităților publice și a specialiștilor din companii, prin prezentarea de soluții de eficiență energetică prin surse regenerabile pentru un mediu curat, un mediu climatic stabil și economii de costuri.
„Continuăm proiectele care ajută cetățenii județului Sibiu să conștientizeze nevoia de implicare pentru un viitor verde. După implementarea proiectului „Schimbările climatice – Plan de acțiuni pentru atenuare și măsurile necesare pentru adaptare în județul Sibiu” dat exemplu de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor ca „transfer de bune practici” și pentru alte autorități locale, anul acesta, alături de partenerii noștri Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și University of South-Eastern Norway, ne vom concentra pe acțiuni de informare în mai bine de jumătate dintre localitățile județului Sibiu, pentru a înțelege nevoia de a acționa acum pentru a avea un viitor mai bun în ceea ce privește energia regenerabilă și eficiența energetică.”, a declarat Daniela Cîmpean – președinta Consiliului Județean Sibiu.
Cele mai importante activități din cadrul proiectului:
- 30 de ateliere de conștientizare pentru cetățeni, care au ca scop o mai bună înțelegere a beneficiilor energiei regenerabile și a impactului acesteia în eficiența energetică;
- șase ateliere organizate în orașele din județul Sibiu pentru aproximativ 90 de specialiști, care vor fi pregătiți în domeniul eficienței energetice prin surse regenerabile;
- implementarea unui curs de Protecția mediului care cuprinde și energie regenerabilă și eficiență energetică pentru studenții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu;
- elaborarea unui Ghid despre beneficiile utilizării energiei regenerabile și eficiența energetică în județul Sibiu.
Prin activitățile propuse în cadrul proiectului „Energie regenerabilă și eficiență energetică – pentru dezvoltarea durabilă în județul Sibiu” ne dorim ca un număr cât mai mare de cetățeni, autorități publice, dar și specialiști din cadrul companiilor să conștientizeze impactul energiei regenerabile și al eficienței energetice, necesitatea de a fi responsabil și de a contribui la tranziția către un viitor verde. Toate acțiunile din cadrul proiectului sunt realizate cu sprijinul cadrelor didactice de la Facultatea de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. De asemenea, un rol important îl va avea schimbul de bune practici cu partenerii proiectului University of South-Eastern Norway.
„La Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, ne-am angajat să lucrăm cot la cot cu partenerii noștri, Consiliul Județean Sibiu și University of Southern-Eastern Norway, pentru un obiectiv social comun de promovare a energiei regenerabile și a eficienței energetice. Suntem mândri să contribuim în mod activ la implementarea acestui proiect prin furnizarea de expertiză tehnică, precum și prin împărtășirea cunoștințelor noastre prin elaborarea unui Ghid pentru publicul larg și specialiști, precum și implementarea unui curs de Protecția Mediului pentru studenții noștri din cadrul Facultății de Inginerie.”, a declarat prof. univ.dr.habil Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
„University of South-Eastern Norway este foarte încântată de acest proiect. Avem numeroase proiecte în domeniul energiei smart la care am lucrat în ultimii cinci ani, iar acest lucru ne oferă oportunitatea de a împărtăși cunoștințele noastre cu partenerii noștri români. Sustenabilitatea este o prioritate pentru toți, iar acest proiect este încă un pas în direcția corectă. Așteptăm cu nerăbdare să îi primim pe colegii noștri români în Norvegia și să contribuim la proiect., a declarat Lasse Berntzen – University of South-Eastern Norway.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
177Protest sâmbătă 10 aprilie, la Sibiu. AVIZAT!
5 ani agoProtest #antimască, #antirestricții, #anti5g, #antiarafat
Scopul adunării publice îl constituie manifestarea și protestul în legătură cu:
- Încetarea imediată a stării de alertă și implicit a restricțiilor impuse prin aceasta, inclusiv cele de deplasare. Eliminarea obligativității purtării măștii în spații deschise și închise;
- Abrogarea ”legii carantinei”(legea nr 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de covis-19), care încalcă prevederile Constituției României;
- Revenirea la învățământ față în față;
- Eliminarea oricăror interferențe ale diferitelor organisme ale statului cu Biserica și cu libertățile religioase;
- Renunțarea la politicile sanitare bazate pe obligativități și trecerea la cele bazate pe recomendări, care respectă libertatea individuală, protejarea celor vulnerabili prin oferirrea de servicii și facilități și program național de profilaxie;
- Eliminarea discriminărilor dintre vaccinați și nevaccinați și a condiționării ridicării restricțiilor odată cu atingerea unui anumit procent de vaccinare din populație
- Eliminarea testării obligatorii, pentru a beneficia de servicii medicale.
Printre altele, în cererea depusă de Doru Apostol se mai regăsește și cererea demisiei secretarului de stat Raed Arafat și încetarea implementării tehnologiei 5G până la adoptarea unei legislații corespunzătoare și elaborarea de studii cu privire la impactul acestei tehnologii.
Din sursele Opinia de Sibiu, protestul a primit avizul favorabil din partea comisiei de avizare care s-a întrunit vineri la Primăria Sibiu.
Până la redactarea articolului, la evenimentul creat pe platforma de socializare: 14 persoane au declarat că participă, 27 sunt interesate.
Sibienii și-au dat întâlnire la ora 16, în Piața Mare. Durata protestului, conform solicitării de avizare este de 2 ore.
Clujenii au fost chemați la protest duminică, 11 aprilie. Acțiunea de protest a fost avizată și este organizată de ”Cetățenii Civici” de la ora 15 la Monumentul Memorandiștilor din Cluj-Napoca.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
554IMM-uri, oportunități de finanțare 2021-2027
3 ani agoIMM-urile din Regiunea Centru prezente la Consiliul Județean Sibiu
Consiliul Județean Sibiu a găzduit joi, 16 iunie 2022, o dezbatere tematică privind fondurile europene disponibile pentru IMM-uri în perioada 2021-2027, organizată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. Evenimentul a reunit antreprenori, autorități publice locale, instituții bancare și consultanți din regiunea Centru.
Dezbaterea face parte din seria de evenimente desfășurate în cadrul Programului ”Invest in”, prin care sunt promovate oportunitățile și programele de finanțare și dezvoltare dedicate Interinderilor Mici Mijlocii la nivel regional și național precum: IMM Prod, Garant Construct, Start-up Nation, Programul de Microindustrializare, Electric UP, dar și alte proiecte pentru I M M-uri în domeniul digitalizării, transformării digitale, specializare inteligentă sau internaționalizare. Până în prezent aceste dezbaterii au fost organizate la Iași pentru regiunea Nord- Est și la Arad pentru regiunea Vest.
În deschiderea dezbaterii, președinta Consiliul Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a salutat inițiativa Programului ”Invest in” dedicat IMM-urilor, precizând că la nivelul Consiliul Județean Sibiu, parteneriatele dintre mediul public și privat au adus rezultate benefice pentru comunitate.
Județul Sibiu este primul județ din țară la nivelul căruia va fi înființat biroul ”Sibiu Business Agency”, prin care, după modele de bune practici identificate la nivel european, se dezvoltă proceduri și mecanisme pentru promovarea exportului și atragerea de investiții în cadrul IMM-urilor din județ. Acest organism va fi creat în cadrul proiectului ”Sibiu Business Agency”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă și derulat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu.
”Consiliul Județean Sibiu promovează parteneriatele dintre mediul public, privat și societatea civilă în toate domeniile de activitate. Avem o relație strânsă cu Patronatul Județean al IMM-urilor, iar domnul Adrian Rada, președintele acestuia, este un partener de încredere, cu inițiativă și care susține dezvoltarea sustenabilă a companiilor. În scurt timp vom putea sprijini și mai mult IMM-urile, datorită proiectul ”Sibiu Business Agency, care beneficiază de finanțare europeană”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
Dezbaterea a continuat cu luări de cuvânt și prezentări susținute de: Florin Jianu, președintele CNIPMMR, Ioan Levitchi, șef serviciu Serviciul Specializare Inteligentă din cadrul ADR Centru, Adrian Rada, președintele Patronatului Județean al IMM- urilor Sibiu, Daniel Moșin, subprefectul județului Sibiu, Oana Bâra, reprezentant al BCR, Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) și Florin Luca, directorul executiv al Agenției pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragerea de Investiții și Promovare a Exportului Brașov (AIMMAIPE).
Ultima parte a întâlnirii a fost dedicată unei sesiuni de întrebări și răspunsuri.Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
265

