Concerte pascale organizate de Filarmonica de Stat Sibiu
Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în această săptămână, un concert dedicat sărbătorii pascale a creștinilor catolici și protestanți, sub genericul „Lumini Pascale”. Concertul va avea loc miercuri, 13 aprilie, ora 18.00, la biserica evanghelică din Piața Huet, cu participarea sopranei Melinda Samson, și va fi dirijat de Nil Venditti. În program: Antonin Dvorak – Cântece biblice, op. 99 (nr. 3 – „Gott erhöre mein Gebet”, nr. 4 – „Der Herr ist mein Hirte”, nr. 7 – „An den Wassern zu Babel”) și J. Brahms – Simfonia nr. 3 în Fa major, op. 90. Biletele se vor putea achiziționa și la intrarea în biserică, în seara concertului.
Concertul dedicat Sfintelor Paști ortodoxe va avea loc miercuri, 20 aprilie, ora 19.00, la Sala Thalia. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, alături de soliștii Diana Țugui, Alexandra Leșiu, Cristian Mogoșan și Florin Estefan (managerul Operei Naționale Române Cluj-Napoca), Corul Facultății de Muzică Religioasă din Sibiu (dirijor pr.lect.dr. Dan Alexandru Streza) și Corul Euphonia al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, va interpreta lucrarea „Requiem Parastas” a compozitorului sibian Marțian Negrea. Conducerea muzicală va fi asigurată de Ciprian Marinescu, un dirijor a cărui carieră se întinde pe două continente, Europa și Asia.
Biletele pentru aceste evenimente sunt puse în vânzare la prețul de 40 lei, la casa de bilete a Filarmonicii și pe iabilet.ro. Se acordă 50% reducere pentru pensionari, elevi și studenți, iar persoanele cu dizabilități pot beneficia de reducere de până la 100%.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Zilele Dermatologiei la Sibiu, 6-8 octombrie
3 ani agoZilele Dermatologiei la Sibiu – actualități, perspective și provocări
Zilele Dermatologiei la Sibiu, a ajuns la a cincea ediție. Conferința are loc în perioada 6-8 octombrie și are tema “ACTUALITĂȚI, PERSPECTIVE ȘI PROVOCARI ÎN DERMATOLOGIE”. Conferința, care se va desfășura în format hibrid, atât cu prezență fizică cât și cu prezență online, la Hotelul Ramada Sibiu. Manifestarea științifică este organizată sub egida Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, cu sprijinul Societății Române de Dermatologie și în colaborarea cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, fiind creditată de Colegiul Medicilor din România cu puncte EMC. Președinta conferinței este dna Prof.univ.dr. Maria Rotaru, medicul șef al Secției Clinice Dermatologie a SCJU Sibiu.
Din comitetul de organizare fac parte Conf. Univ. Dr. Cipăian Călin, Directorul medical al SCJU Sibiu și următorii medici dermatologi din cadrul spitalului: Conf.univ.dr. Iancu Gabriela, Dr. Vîlsan Codruț și Dr. Mihulecea Cristina.
Pentru medicii rezidenți și pentru studenți participarea este gratuită la Zilele Dermatologiei.
„Ne bucurăm că, după doi ani de pandemie, reușim să ne întâlnim și față în față, pentru că o comunicare în context social face ca relevanța, importanța și conținutul mesajului să crească, să fie mai eficiente. Le mulțumesc colegilor din comitetul de organizare și celor din comitetul științific, tuturor participanților din Sibiu și din țară precum și sponsorilor. Și în acest an vom avea o tematică diversă și un conținut de calitate axat pe ceea ce este actual în dermatologie, pe noutățile din domeniu dar și orientat către perspectivele acestei specialități, în corelație cu alte specialități medicale”, a declarat Prof.univ.dr. Maria Rotaru, medicul șef al Secției Clinice Dermatologie a SCJU Sibiu.
Participanții la Zilele Dermatologiei vor avea parte, timp de trei zile, de un program științific divers și atractiv, sub forma sesiunilor de lucrări și simpozioanelor, ce vor fi susținute de profesioniști din domeniul dermatologiei și altor specialități medicale din cele mai mari și importante centre universitare din România: București, Cluj, Iași, Târgu-Mureș, Brașov, Craiova, și bineînțeles Sibiu.
Programul complet al conferinței Zilele Dermatologiei, cu tematica pe zile și titlurile prezentărilor poate fi consultat aici.
„Conferința reprezintă o importantă oportunitate pentru medicii sibieni de a-și prezenta realizările și experiența în diagnosticarea și tratamentul pacienților precum și de a acumula informații de valoare de la colegii din cele mai importante centre universitare. De asemenea, este o ocazia pentru rezidenți și studenți de a-și completa cunoștințele, cu atât mai mult cu cât pentru aceștia participarea este gratuită. Vom dezbate împreună patologia cancerelor cutanate, a bolilor inflamatorii cutanate, patologia venoasă periferică și multe alte teme de interes și sunt convinsă că vom avea un eveniment de o înaltă ținută științifică”, a mai adăugat Prof.univ.dr. Maria Rotaru.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.339Festivalul Romilor din Târnava, 3 zile de activități
3 ani agoFestivalul Romilor din Târnava – Ateliere meșteșugărești, spectacole și tradiții
Festivalul din acest weekend este dedicat romilor, și are loc în Târnava. Evenimentul, aflat la a doua ediție, propune trei zile pline de activități, de la ateliere de meșteșugărit, activități pentru cei mici și bucate tradiționale, până la muzică și voie bună alături de ansambluri folclorice din județul Sibiu și din țară. Evenimentul poate fi numit și „Festivalul Toleranței Interetnice și al Incluziunii Sociale”, pentru că principalul obiectiv al proiectului este acela de a contribui la integrarea economică și socială a locuitorilor de etnie romă, respectiv a aproape 600 de persoane.
În acest sfârșit de săptămână, suntem invitați să descoperim tradițiile romilor din Târnava. Festivalul Romilor din Târnava va debuta vineri, la ora 17, când va avea loc deschiderea oficială a proiectului, urmată de un program oferit de Ioji Peter ,precum și diverse manifestări artistice de la dans, film și muzică, până la ateliere meșteșugărești și un recitaluri susținute de Traian Stoiță si Dorel Savu.
Sâmbăta, de la ora 18, vor avea loc concerte susținute de Ansamblul Folcloric Cununa Agnita, Camelia Stoiță și Elvis Rromano, iar din agenda proiectului nu lipsesc activitățile pentru copii, în cadrul cărora cei mici pot învăța să picteze pe șevalet, să modeleze în lut, să redescopere natura prin scurte drumeții, să se întreacă în competiții sportive, dar și sa urmareasca un spectacol de teatru pentru copii.
În ultima zi a festivalului, respectiv duminică, musafirii comunei sunt invitați să urmărească dansuri tradiționale și se pot bucura de alte recitaluri susținute de cunoscuți interpreți, precum Nicolae Ruja, Narcisa de la Medias, Robert Târnăveanu și Luminita Pușcaș.
Potrivit organizatorilor, Festivalul Romilor din Târnava este un eveniment al toleranţei interetnice şi al incluziunii sociale, care își dorește să unească toate comunitățile culturale, entice și sociale.
”Toleranța trebuie încurajată prin cunoașterea și deschiderea spiritului, prin comunicarea și libertatea gândirii, conștiinței și credinței. Toleranța înseamnă armonia în diferențe și este o necesitate politică și juridică. Toleranța este o virtute care face ca pacea să fie posibilă și care contribuie la înlocuirea culturii războiului, urii, cu o cultură a păcii”, arată inițiatorii proiectului.
A doua ediție a Festivalului Romilor din Târnava face parte din proiectul ”Un parteneriat pentru incluziunea economico-socială a comunității marginalizate Târnava”, al cărui obiectiv general vizează creşterea gradului de incluziune socială a membrilor comunităţilor marginalizate care includ populaţie de etnie romă, prin măsuri integrate de ocupare, locuire, educaţie, formare profesională, sănătate şi asistenţă socială în scopul reducerii fenomenului de sărăcie generalizată.
Prin proiect se urmărește prevenirea părăsirii timpurii a școlii, prin programe de tip ”Școală după școală” pentru 250 de copii; ateliere socio-educative și creative; informarea, consilierea și orientarea pe piața muncii a cât mai multor persoane; participarea acestora la cursuri de formare profesională în vederea reintegrării și ocupării pe piața muncii; crearea a 70 de locuri de muncă și subvenționarea angajatorilor; îmbunătățirea condițiilor de locuire, prin reabilitarea a 10 locuințe precare; organizarea de acțiuni de educație civică – workshopuri lunare, seminarii și serate de film dedicate egalității de șanse – și de dialog cetățenesc pentru implicarea în dezvoltarea comunitară și consolidarea parteneriatului local.
Proiectul ”Un parteneriat pentru incluziunea economico-socială a comunității marginalizate Târnava”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU 138/4/1/114591/16.02.2018), a debutat în 2018 și este derulat de Fundația Centrul European de Integrare al Romilor Sibiu, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu, Primăria Comunei Târnava și Liceul Tehnologic din localitate, precum și de operatorii economici CIT – IRECSON Centrul de Informare Tehnologică și Social COM SRL. Bugetul total al proiectului este de 15.047.569,18 lei, din care 12.598.383, 14 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
Termenul de finalizare a proiectului a fost prelungit până în luna septembrie 2022, față de cel inițial – 18.02.2021, motivat de restricțiile din perioada pandemiei, care nu au permis desfășurarea unor acțiuni din agendă.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
507Vacanța de iarnă dorită înapoi! Petiție online
4 ani agoVacanța de iarnă a fost scoasă în România
Majoritatea țărilor din Europa (Elveția/ Germania/ Austria/ Franța/ Italia/ Polonia/ Slovacia/ Spania) au vacanța de iarnă. România a avut și ea această vacanță, până acum doi ani, când a fost scoasă din calendarul școlar.
Autoritățile germane au numit vacanța de la final de februarie Sportferien, adică vacanța pentru sport.
„Trăim cu impresia că în România nimeni nu înțelege că sportul înseamnă, în primul rând, sănătate. Generațiile viitoare vor avea o stare de sănătate tot mai precară, dacă nu înțelegem o dată că sportul este o parte vitală din dezvoltarea copiilor și tinerilor. Este dovedit medical că activitățile în aer liber și, în mod special, la munte cresc imunitatea copiilor. În acest context pandemic, în care copiii și-au petrecut majoritatea timpului în ultimii doi ani, în fața ecranelor, cu ore online, ar trebui să înțelegem importanța unei vacanțe cu activități în aer liber, …”, spune Iancu Șerbănescu, președintele Asociației Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR).
Vacanța lipsă – impact devastator asupra turismului
Efectele negative ale lipsei vacanței de iarnă au, bineînțeles, un impact devastator asupra turismului de iarnă. Această decizie pe termen lung va duce la o situație financiară extrem de delicată, atât pentru proprietarii sau investitorii în resorturi de schi, cât și pentru serviciile aferente, cazare, restaurante, mici afaceri construite pentru sezonul de iarnă, care însumează un număr foarte mare de locuri de muncă, ce vor fi în pericol de dispariție. Iar asta în condițiile în care România tocmai ce a anunțat că își dorește să organizeze o Olimpiadă de iarnă? Ne întrebăm cum și unde, dacă planul autorităților este să îngroape stațiunile de schi din România.
Aceste efecte se vor reflecta prin turiștii care aglomerează pârtiile la sfârșit de săptămână, nerecomandat cu atât mai mult în actualele condiții de pandemie. Aglomerații de trafic pe drumurile care duc în stațiunile montane, prețuri mari la transport pe cablu la sfârșit de săptămână, dar venituri mai mici pe un an calendaristic și, implicit, bani mai puțini la buget, prețuri mari la cazări, temporizarea sau stoparea a noi investiții private în turismul montan, dispariția unei profesii (monitorii de schi), care nu va putea avea o activitate coerentă din 10-16 zile/an.
Asociația Transportatorilor pe Cablu își exprimă profundă nemulțumire față de deciziile aberante luate de către Ministerul Educației, care nu a ținut deloc cont de dificultățile în care va fi pusă întreaga industrie a sporturilor de iarnă.
„Este inexplicabilă această decizie. Sectorul nostru de activitate este, oricum, unul extrem de dificil și de costisitor. Avem ierni cu tot mai puține zile de ninsoare, toți proprietarii de resorturi de ski fac investiții majore în producerea zăpezii artificiale” spune Iancu Șerbănescu, președintele Asociației Transportatorilor pe Cablu din România.
Ca în majoritatea altor situații decizionale, autoritățile centrale nu trebuiau să facă altceva decât să implementeze măsurile de bune practici luate în țări. Prin urmare, se solicită Ministerului Educației și Cercetării ca în programa școlară 2022-2023 să reintroducă o vacanță de 2 săptămâni, împărțită pe regiuni, în perioada 1 februarie -15 martie. De asemenea, asociația îi invită pe cei din Ministerul Turismului și Antreprenoriatului să se implice activ în aceasta problemă, primordială pentru turismul montan din România.
Protest și la Păltiniș: Vrem vacanța de iarna din februarie inapoi!
Arena Platoș Păltiniș, ca membru al Asociației Transportatorilor pe Cablu din România se alătură celor peste 60 de resorturi de schi din România în acest protest. Sâmbătă, la ora 12, în susținerea acestui protest, instalațiile pe cablu din resortul din Păltiniș au fost oprite timp de un minut.
„Eliminarea vacanței de iarnă a fost o grea lovitură pentru noi, ca și pentru toate celelalte resorturi de ski din țară. Copiii sunt privați de o activitate sportivă ce îi aduce în aer curat, de munte, industria turistică este pusă pe butuci, perspectivele devin din ce în ce mai sumbre. E momentul să ne preocupăm mai mult de soarta turismului de iarnă și să cerem măsuri concrete în acest domeniu”, spune Martin Freinademetz din partea Arena Platoș Păltiniș.
Petiția ”Vrem vacanța de iarna din februarie inapoi!” se poate semna aici.
Despre Asociația Transportatorilor pe Cablu din România
Peste 60 de domenii schiabile din România fac parte din Asociația Transportatorilor pe Cablu din România. Domeniile însumează peste 700 de hectare de pârtii de schi, dispersate pe 51% din judetele din Romania.2 milioane de schiori au beneficiat de serviciile pârtiilor ce fac parte din ATCR în sezonul 2020-2021.Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
275