Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului, unitate componentă a Muzeului ASTRA, găzduiește în acest sfârșit de săptămână (14-15 mai) evenimentul „Beneficiile naturii în Muzeul Țării Secașelor”.
Prin acest eveniment ne dorim să transmitem către vizitatori un mod sustenabil de valorificare a resurselor din natură și a metodelor variate de întrebuințare a plantelor.
Beneficiile naturii pentru cei mici și cei mari
Cei mici se pot bucura de activități creative precum: presarea plantelor, desene botanice, identificarea motivelor florale pe mobilierul pictat, împâslirea ciucurilor din lână vopsită cu coloranți natural. Alături de ei, ceilalți vizitatori vor avea parte de o expoziție de plante uscate, degustare de ceaiuri și gem de măceșe.
Participarea va fi în baza biletului de intrare: adulți 5 lei, copii 2 lei.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Ziua Europei 2022, la Biblioteca Astra
3 ani agoZiua Europei, 9-10 mai
Ziua de luni, 9 mai 2022, propune publicului sibian, începând cu ora 19:00, o întâlnire cu muzica bună și lectura, în Sala Festivă a Palatului ASTRA (sediul istoric, etaj 2), în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Filarmonica de Stat Sibiu și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu. Programul cuprinde concertul ansamblului de alamă Tromba Felix și un recital de poezie dedicat Zilei Europei.
Concertul Tromba Felix cuprinde o serie de lucrări muzicale din repertoriul clasic, cât și piese din celebre filme artistice, desene animate îndrăgite, precum și piese de jazz. Publicul se va bucura de interpretarea unor compoziții clasice de la Mozart, Neruda și Ceaikovski, până la muzica din faimoasele pelicule apreciate de toate generațiile, dintre care amintim „Cartea Junglei”, „Frumoasa și Bestia”, „Cocoșatul de la Notre Dame”.
Tromba Felix, unul din cele mai proaspete proiecte muzicale ale orașului Sibiu, este format din: Medve Sandor (trompetă), David Jurca-Zorlenţan (trompetă), Alin-Ştefan Roman (corn), Ion Palagniuc (trombon) şi Gheorghe Simion Ianţa (tubă). Concertul cvintetului Tromba Felix se alătură campaniei umanitare “#TogetherforVictor”. Recitalul de poezie, intitulat „De-a viața”, va fi oferit de studenții secției de Actorie, din cadrul Departamentului de Artă Teatrală al ULBS (coordonatori: Codruța Presecan și Diana Fufezan).
Tot cu prilejul Zilei de 9 Mai, bibliotecarii astriști pregătesc o expoziție de publicații cu tema „Ziua Europei în colecțiile Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu”, la Compartimentul Carte pentru Adulți, sediul nou, etajul 4. Expoziția tematică include o serie de volume și lucrări referitoare la semnificația Zilei de 9 Mai. Între acestea, de menționat sunt lucrările publicate la Editura Ideea Europeană, editură care promovează valorile culturale și democratice românești și le integrează în circuitul valorilor spațiului comunitar: „Ghidul cetățeanului român care dorește să lucreze în Uniunea Europeană”, „Românii în istoria Europei”, „Enciclopedia Uniunii Europene”, „Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană”, „Uniunea Europeană Politicile extinderii”, „Uniunea Europeană ieri și azi”.
În ziua de marți, 10 mai 2022, la ora 17:00, se va da startul programului PREZENTARE DE CARTE la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, o activitate care va reuni periodic numeroase evenimente dedicate cărții, scriitorilor și lecturii. Astfel, în Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA Sibiu va avea loc lansarea cărții „SIBIU 830” (coordonatori Silviu Borș și Dan Nanu), lucrare publicată cu ocazia împlinirii a 830 de ani de la atestarea documentară a Sibiului și finanțată de către Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, prin intermediul FDGR Sibiu. Volumul cuprinde articole și imagini privind aniversarea sau comemorarea unor personalități și evenimente care au influențat istoria și dezvoltarea orașului Sibiu.
Manifestările culturale de Ziua Europei continuă marți, de la ora 18:00, pe scena Sălii Festive, cu spectacolul „Ăsta-i jocul Junilor”, susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, cea mai veche formație de dansuri populare din România. Spectatorii vor avea prilejul de a se bucura de momente pline de ritm, muzică și culoare. Programul cuprinde dansuri populare, piese instrumentale și vocale din subzonele folclorice ale Sibiului, precum și momente muzical-coregrafice, care valorifică patrimoniul cultural specific etnicilor germani și maghiari.
Împreună, soliștii vocali Alina Bîcă și Robert Târnăveanu, dansatorii și instrumentiștii Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului” vor reprezenta frumusețea și bogăția Sibiului cultural și aportul acestuia la patrimoniul european. Coregrafia spectacolului este semnată de Silvia Macrea, manager și Alesea Sas, asistent coregrafie, iar conducerea muzicală este asigurată de Gabriel Popescu.
Intrarea publicului la evenimentele organizate la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu de Ziua Europei este liberă, în limita locurilor disponibile.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
349Anii Drumeției – două platforme pentru 54 de trasee
3 ani agoAnii Drumeției – Site și aplicație pentru iubitorii de călătorii
Aniidrumetiei.ro este construit în jurul traseelor de drumeție din Județul Sibiu și promovează activitățile de ecoturism. Platforma este complementară celorlalte instrumente de promovare similare ale Consiliului Județean Sibiu: cjsibiu.ro, sibiu-turism.ro, gusturisibiene.ro.
Consiliul Județean Sibiu, alături de echipa de implementare a Programului „Anii Drumeției”, a lansat site-ul și aplicația Anii Drumeției. Cele două platforme centralizează și promovează traseele de drumeție, operatorii de turism sustenabil și evenimentele din Județul Sibiu, reprezentând două instrumente extrem de folositoare pentru cei care doresc să exploreze județul printr-o drumeție sau să își planifice vacanța.
„Lansarea simultană a paginii web și a aplicației Anii Drumeției arată că suntem în măsură să le oferim celor ce-și doresc să iasă în aer liber și să cunoască frumusețile Județului Sibiu informații corecte, menite să-i ajute în alegerea traseelor, cunoscând toate detaliile legate de destinație, grad de dificultate, puncte de interes și chiar prognoză meteo.
Toate acestea aduc un plus de siguranță turiștilor și dovedesc grija pe care promotorii proiectului o au față de toate aspectele ce presupun organizarea și derularea unei drumeții reușite, de neuitat. Îi invit pe toți cei ce doresc să cunoască frumusețea aparte a Județului Sibiu, a tradițiilor, oamenilor și bucatelor alese, să intre pe Anii Drumeției să aleagă ceea ce li se potrivește. Sunt convinsă că vor cunoaște experiențe unice!”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Cele două platforme centralizează informații-cheie despre 54 de trasee de drumeție, dintre care 45 de trasee de drumeție pedestră omologate în Munții Făgăraș și Munții Cindrel și 9 trasee neomologate – trasee de cicloturism deja practicate de publicul larg ca atare, rute potrivite pe malul Oltului pentru activități pe apă și observarea păsărilor, 4 rute ecvestre în jurul centrelor de echitație din Apoș, Prod și Șelimbăr.
Aplicația oferă utilizatorului posibilitatea de a-și alege traseul dorit între diferite categorii de trasee (drumeție, ciclism, călărie, trasee pe apă etc.), cu diferite dificultăți. Multe alte atribute permit o selecție chiar mai precisă, cum ar fi trasee indicate pentru familii, accesibilitate cu cărucioarele sau existența, în apropierea punctului de plecare, a transportului public.
Odată ce traseul este selectat, turistului îi sunt afișate toate informațiile necesare parcurgerii în siguranță a acestuia, pornind de la distanță și durată estimată, profil de altitudine, tip de drumuri, până la profilul de înălțime și informații profesionale despre vreme. Pentru un confort sporit, aplicația oferă indicații audio pentru navigarea pe traseul ales, eliminând astfel necesitatea consultării periodice a hărții.
În cazul în care pe traseu apar obstacole nedocumentate (spre exemplu, deteriorarea potecii printr-o alunecare de teren sau un podeț luat de viitură) turistul poate raporta din aplicație acea problemă. În acest fel, alți turiști care își aleg traseul ce include poziția raportată vor afla de problemă.
Aplicația poate fi folosită și în modul offline, toate traseele și punctele de interes putând fi descărcate pe telefon, eliminând astfel necesitatea existenței unei conexiuni la internet. Aceasta poate fi utilizată atât în sistemul de operare iOS, cât și Android, și poate fi descărcată din Apple Store și Google Play.
Beneficiarii acestor platforme sunt, pe de o parte, turiștii doritori de experiențe autentice în Județul Sibiu, iar pe de altă parte, comunitățile locale și furnizorii de servicii în domeniul turismului sustenabil: punctele gastronomice locale, producătorii locali, spațiile de cazare și cei care organizează evenimente și activități conexe, în aer liber.
Lansarea celor două platforme a avut loc marți, 26 iulie 2022, în cadrul conferinței de presă organizate în sala de ședințe a Consiliului Județean Sibiu, la care au participat, alături de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și echipele de dezvoltare a celor două platforme, precum și echipa de implementare a Programului „Anii Drumeției”.
Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu, în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu.
Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.Până în prezent, anul acesta au fost amenajate toate traseele din Masivul Cindrel, în număr de 21 de trasee, aproximativ 210 km, pe care s-au efectuat lucrări de îndepărtare/curățare a vegetației invazive sau a doborâturilor de vânt, refacerea terasamentului potecilor, (re)vopsitul semnelor de marcaj, instalarea de stâlpi, borne, panouri și săgeți de orientare. În Masivul Făgăraș, s-a intervenit până în acest moment pe aproximativ 60 km de trasee, iar, în perioada următoare, se vor reface în jur de 150 km de trasee în această zonă.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
200Teatrul de Balet, spectacole la matineu, 3-5 aprilie
2 ani agoTeatrul de Balet Sibiu organizează în luna aprilie șase spectacole la matineu
Teatrul de Balet Sibiu prezintă pe 3, 4 și 5 aprilie 2023, de la ora 11:00 și de la ora 13:00, la matineu, spectacolul de dans spaniol „În numele bucuriei”, coregrafia Angel Martinez Sanchez. „În numele bucuriei” este un spectacol de dans tradițional spaniol, inspirat din genul zarzuelei, în care alternează momente muzicale din folclorul spaniol și momente de operetă, făcând publicul părtaș la o mare celebrare a bucuriei vieții.
Spectacolul a avut premiera la Teatrul de Balet Sibiu în anul 2019, în cadrul programului „Geneza”, program dedicat tinerilor coregrafi aflați la debut, fiind până astăzi unul dintre cele mai apreciate spectacole create de un tânăr coregraf la Teatrul de Balet Sibiu. Din totalul de 2874 bilete puse în vânzare, 1999 au fost cumpărate deja de elevii școlilor și liceelor din Sibiu. Biletele pot fi cumpărate online, de pe site-ul Teatrului de Balet Sibiu, de pe site-ul Kompostor.ro sau de la sediul administrativ al instituției.
Ángel Martínez Sánchez a dansat la Teatrul de Balet Sibiu în perioada 2017 – 2020, iar în prezent este balerin la Opera Națională Atena, Grecia. Este originar din Albacete (Spania), unde a descoperit baletul, la vârsta de 17 ani. A absolvit Conservatorul de Dans „Mariemmaˮ din Madrid. În 2018, a creat prima coregrafie pentru Teatrul de Balet Sibiu, intutulată „Chinulˮ, o reflecție despre inegalitate socială și speranță, pe muzica lui Astor Piazzolla.
În același an, a creat un pas-de-deux numit „Te iubesc pentru că te iubescˮ, pentru cea de-a XXVIII-a ediție a Concursului Internațional de Balet de la Varna (Bulgaria). Spectacolul „În numele bucuriei”, creat în 2019 în cadrul programului „Geneza” și prezentat publicului în Piața Mare din Sibiu, este alcătuit dintr-o serie de zarzuele, gen lirico-dramatic tradiţional spaniol.
„La Teatrul de Balet Sibiu pregătim în fiecare an un program de matinee dedicate publicului tânăr, elevii de școală generală și liceu. După „La fille mal gardée”, în 2022 cu opt reprezentații și „Spărgătorul de nuci” și „Albă ca Zăpada” fiecare cu câte o reprezentație în decembrie 2022 și alte trei reprezentații în ianuarie 2023, în această primăvară în oferta de matinee pentru elevi am inclus un titlu nou, care s-a bucurat de foarte mult succes în rândul publicului, de această dată nu un spectacol de balet clasic, ci o coregrafie de dans spaniol creată de un foarte tânăr, dar foarte talentat fost dansator al trupei noastre.” Ovidiu Dragoman, director Teatrul de Balet Sibiu – Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
290