Bărbatul urca spre cabana Suru
Bărbatul a solicitat sprijinul salvamontiștilor după ce s-a accidentat pe traseul turistic spre Cabana Suru, din munții Făgăraș.
”Victima a suferit o entorsa la membrul inferior drept și nu a mai putut continua deplasarea.”, transmit salvamontiștii sibieni.
Salvamont Sibiu a trimis o echipa de 7 salvatori montani. Aceștia au intervenit pentru acordarea de prim ajutor. După ce victimei i-au fost acordate a fost acordate îngrijirile necesare, aceasta a fost predată echipajului Serviciului de Aambulanță Județean Sibiu.
Conform salvatorilor montani, cauzele care au dus la accidentare au fost: echipamentul neadecvat și condițiile meteo nefavorabile.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Eficientizare energetică pentru încă 5 clădiri publice
3 ani agoEficientizare energetică pentru un spital și patru unități de învățământ
Consiliul Local Sibiu a aprobat încă 5 proiecte pregătite de Primăria Sibiu pentru eficientizarea energetică a unor clădiri publice.
“Continuăm să depunem proiecte pentru obținerea finanțării europene nerambursabile prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență. Proiectele aprobate astăzi se referă la eficientizarea energetică a clădirilor în care funcționează Colegiul Octavian Goga, Liceul O. Ghibu, școala Regele Ferdinand, școala Nicolae Iorga și secția de boli infecțioase a Spitalului de Pediatrie de pe strada Transilvaniei. În total, valoarea estimată a acestor investiții este de 46,5 milioane de lei, adică aproximativ 9,4 milioane de euro.”, transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Principalele lucrări prevăzute a fi executate în cadrul acestor proiecte, la fiecare dintre aceste clădiri, în funcție de necesități: termoizolarea pereților și a planșeelor, precum și izolarea soclului; înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie tip termopan, eficientă energetic; montarea de panouri solare fotovoltaice care să producă energie electrică pentru iluminat și consumul auxiliar din centrala termică; modernizarea instalației de energie termică prin instalarea de pompe aer-apă; acestea pot fi utilizate și pentru răcirea spațiilor pe timpul verii; modernizarea sistemului de iluminat prin montarea de corpuri de iluminat cu LED, comandat de senzori de prezență care reglează intensitatea luminoasă.
Pe lângă aceste lucrări de eficientizare energetică mai sunt prevăzute și montarea de robineți temporizați sau senzori de mișcare pentru reducerea risipei de apă caldă; realizarea unui sistem de ventilație a spațiului aferent sălilor de clasă, prin montarea în fiecare sală a unor ventilatoare, cu recuperator de căldură; montarea unor sisteme inteligente de monitorizare a consumului de utilități, dar și de reducere a acestuia pentru eficiență și economie.
În cazul fiecărei clădiri se vor amenaja și 1-2 stații de încărcare a autovehiculelor electrice.
Printre rezultatele estimate în urma implementării proiectelor se numără reducerea consumului anual specific de energie pentru încălzire cu cel puțin 50%, precum și reducerea consumului de energie și a emisiilor de CO2 cu cel puțin 30%.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
348PUP-O, MĂ! 3 are premieră la Mediaș și Sibiu
3 ani agoPUP-O, MĂ! Ouăle, franceza și ardelenii – de ziua îndrăgostiților
PUP-O, MĂ! Ouăle, franceza și ardelenii are premiera,marți, 14 februarie, la Sala Traube din Mediaș, de la ora 18:00 și la Cine Gold din Sibiu de la ora 20.00. Filmul cu umor ardelenesc care îi are protagoniști pe Cosmin Seleși, Alin Panc și Alexandru Pop este al treilea din seria ,,PUP-O, MĂ!”. Fanii comediei care au văzut deja primele două părți sau cei care vor să descopere în premieră povestea plină de umor a lui Tică, Bică și Horică, vor putea să îi întâlnească live la Mediaș și Sibiu pe o parte dintre actorii din distribuția filmului. La premieră vor fi prezenți Alin Panc, Sandu Pop, Cristina Cepraga și Maria Georgiana Vacariu.
PUP-O, MĂ! este singura trilogie cinematografică românească realizată după anii 1990 ce s-a bucurat de un succes fantastic. Primele două filme, ,,PUP-O, MĂ!” 1 și 2 au strâns milioane de urmăritori în cinematografe, la TV și pe platformele de streaming, intrând rapid în categoria celor mai populare filme românești.
Evenimentul de la Iași marchează și începutul turneului de promovare al filmului care va ajunge în 10 orașe din țară (Iași, Piatra Neamț, Gherla, Cluj-Napoca, Oradea, Marghita, Mediaș, Sibiu, Făgăraș și București). După încheierea turneului de promovare, filmul va rula și în cinematografele din alte 13 orașe (Focșani, Alexandria, Buzău, Bacău, Bistrița, Vaslui, Botoșani, Vulcan, Reșița, Caransebeș, Petroșani, Oțelul Roșu și Lupeni).
Despre comedia ,,PUP-O, MĂ!”
Tema centrală a filmelor ,,PUP-O, MĂ!” arată eforturile celor trei frați ciobani – Bică, Tică și Horică de a-și găsi fiecare câte o ,,mândră” cu care să se însoare. Dar nu oricum. O veche tradiție spunea că dacă o fată îți cade cu tronc, o duci la Ziua Lânii în comuna Răchițele din județul Cluj, o alergi și apoi o pupi. Legenda spune că veți rămâne toată viața împreună, ducând un trai îmbelșugat și lipsit de griji.
În ultima parte a trilogiei, ,,PUP-O, MĂ! Ouăle, franceză și ardelenii”, e prezentată ultima șansă a lui Tică de a-și găsi o mândră de Ziua Lânii. Lucrurile se complică atunci când în decor intră un preot străin, o franțuzoaică feministă care vrea să împiedice în orice fel Ziua Lânii și trei domnișoare a căror drumuri le poartă până la stână. ,,PUP-O, MĂ’’ este o idee PAPA Pictures.
,,Mediaș și Sibiu sunt strâns legate și am ales să mergem cu premiera PUP-O, MĂ 3 în aceste orașe pentru că avem un public numeros ce ne așteaptă de fiecare dată cu drag și branza bună! Vă invităm alături de noi, să râdem împreună în număr cât mai mare! ” – Alin Panc, producător și actor ,,PUP-O, MĂ!“
Scene filmate în timpul festivalului UNTOLD
Scenele pline de umor sunt filmate în vara anului 2022, la o stână din satul Răchițele, din județul Cluj, într-un peisaj care redă în cel mai autentic mod experiența traiului ciobanilor de la munte. Însă surprizele nu se încheie aici. Doi dintre cei trei ciobani părăsesc liniștea stânii și află ce înseamnă distracția și energia festivalului UNTOLD.
Comedia ardelenească este regizată de Tudor Botezatu, iar scenariul este scris de Salex Iatma.Din distribuție fac parte actori de teatru sau film precum Cosmin Seleși, Alin Panc, Alexandru Pop, Kristina Cepraga Goodwin, Damian Victor Oancea, Sorin Misirianțu și Alice Peneacă, dar și influenceri precum Ioana Grama și Maria Georgiana Vacariu sau Ines Stana. În precedentele filme, au jucat și actori celebri precum Constantin Cotimanis, Florin Busuioc, Cătălina Grama și Lora.
Filmul ,,PUP-O, MĂ! Ouăle, franceza și ardelenii” este produs de Papa Pictures, Static Tree Pictures și Magic Maker Media House, casa de producție a grupului UNTOLD Universe.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
911Teatrul de Balet Sibiu joacă în Turcia
3 ani agoTeatrul de Balet Sibiu, invitat la Festivalul Internațional Izmir, Turcia
Teatrul de Balet Sibiu prezintă miercuri, 15 iunie 2022, de la ora 21:00, spectacolul „Dama cu camelii”, coregrafia Mehmet Balkan, în cadrul celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional Izmir, Turcia, aceasta fiind prima prezență a baletului sibian pe o scenă în Turcia. Orchestra Simfonică de Stat Izmir, Orchestra Filarmonicii Tekfen, Martha Graham Dance Theatre sunt parte dintre invitații acestei ediții a festivalului. De la înființarea în 2008, Teatrul de Balet Sibiu a participat la numeroase turnee internaționale în Japonia, Coreea de Sud, Franța, Italia, Luxemburg, Germania etc.
„Ne bucurăm și ne onorează că cea mai nouă producție a noastră, baletul neoclasic „Dama cu camelii”, realizată de coregraful de origine turcă Mehmet Balkan, a fost selectată pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional Izmir. Spectacolul a fost foarte bine primit de publicul din Sibiu și va putea fi revăzut, în stagiunea 2022 – 2023, care va începe în luna septembrie, alături de alte titluri din repertoriul nostru, dar și de două noi producții, pentru care dansatorii repeta în lunile iunie și iulie.” Ovidiu Dragoman, Manager Teatrul de Balet Sibiu
Festivalul Internațional de la Izmir este organizat de 35 de ani în orașul Izmir, pe Coasta Mării Egee, un oraș vechi de 8000 de ani, considerat leagănul civilizației, locul de naștere al poetului Homer și al filosofului Heraclit. Organizat de către Fundația Izmir pentru Artă, Cultură și Educație, Festivalul Internațional Izmir este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale Turciei. Fiecare ediție oferă publicului un program divers de evenimente, producțiile de balet, operă, muzică și teatru incluse în program fiind atât din registrul clasic, dar și din cel tradițional și contemporan.
Printre artiștii care au performat pe scenele festivalului de-a lungul celor 35 de ani, se numără: „White Oak Dance Project” Baryshnikov Productions, Béjart Ballet Lausanne, Martha Graham Dance Company, New York City Ballet, Netherlands Dance Theatre, Maurice Bejart Tokyo Ballet, Orchestra Filarmonicii Paris, dirijată de Rafael Fruhbeck de Burgos, Orchestra Filarmonicii din Viena, dirijată de Ola Rudner, Filarmonica din Berlin, dirijată de Sir Simon Rattle etc.
Casetă artistică spectacol „Dama cu camelii”
Foto: TBS, Ovidiu Matiu
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
346