Amendă pentru o faptă bună
Președinta Asociației Prietenii Berzelor a fost amendată de Garda de Mediu Sibiu cu suma de 10.000 lei. Motivul? Pentru a transportat animalele fără documentația specifică unui transport de animale vii.
”Mi s-a părut important să plec spre locația cea mai apropiată unde ursulinele să primească îngrijire de specialitate. Acolo (n.r. Sanctuarul de la Zărnești) puteau primi ajutorul necesar, pentru că le-am preluat într-o stare deloc bună… Am primit amenda maximă pentru că nu i-am anunțat pe comisarii Gărzii de Mediu Sibiu.”, ne-a spus Miruna Gritu.
De la Biertan până la Cristian, Miruna a căutat să găsească indicații pentru a știi ce să facă în privința puilor, pentru a le salva viața și unde îî ducem. Reprezentanții Fondului de vânătoare nu au putut să o ajute, pentru că animalele aparțin Ministerului Mediului. Nimeni din cei cu care s-a cosnultat salvatoarea sibiancă nu au știut să îi spună care este procedura cu animalele protejate găsite vii, într-o stare de sănătate precară.
Iubitorii de animale sunt de partea Mirunei
Pe facebook, oamenii au început să se revolte față de decizia de sancționare, pe care Garda de Mediu Sibiu a luat-o în acest caz. Funcționarii au amendat persoana care salvează de foarte mulți ani animalele aflate în pericol.
”Unde este Garda de Mediu când exemplarele protejate sunt braconate pentru carne sau trofeu? Vă spun eu: În birou, la căldură, urmărind pe facebook ce mai fac asociațiile de mediu. Garda de Mediu Sibiu s-a transformat într-o cloacă de 2 lei. Îmi pare rău că trebuie să spun asta!”, ne-a transmis un important activist de mediu.
Cei doi pui de urs au fost salvați din curtea unui localnic din Biertan, județul Sibiu. Erau singure, înfometate și extrem de speriate. Proprietarul casei a așteptat-o pe mama urs. Aaceasta nu a venit, deși micuțele au strigat-o neîncetat.
Pentru a le feri de pericole, să nu cadă pradă câinilor sau altor animale din zonă, omul le-a lăsat peste noapte în curtea lui, sperând că ursoaica va apărea. Nu a apărut nici peste noapte și nici a doua zi.
Pentru că starea de sănătate a puilor era vizibil afectată, bărbatul a decis să apeleze la ajutorul specialiștilor.
”Văzând că ursulicele sunt slăbite, deshidratate, iar viața lor era în pericol și pentru că nu aveau nicio șansă singure, omul a decis să ne solicite ajutorul. slăbite, deshidratate, iar viața lor era în pericol și pentru că nu aveau nicio șansă singure, omul a decis să ne solicite ajutorul. Datorită unei bune colaborări cu președinta Asociației Prietenii Berzelor, din Sibiu, micuțele au ajuns la timp în grija echipei sanctuarului și a medicului. Bun venit în pădurea de stejar AMP Libearty, micuțelor!”, au scris pe facebook reprezentanții Sanctuarului de la Zărnești.
Puii de urs avea numai 2 luni de viață.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.