Autostrada A1 Sibiu, mașină pe contrasens. Poliția a identificat proprietarul auto

Autostrada A1, centura Sibiului, locul unde mașinile mai circulă și pe contrasens, contrar codului rutier

Autostrada este încă o mare noutate pentru anumiți conducători auto. Nu de puține ori, pe sectorul din A1, care ține loc și de centura Sibiului, au fost surprinse autovehicule care circulau pe contrasens. Singura explicație plauzibilă, dar nu și exonorantă, este aceea că unii șoferi, din neatenție sau necunoaștere, intră pe șoseaua de mare viteză pe bretelele de ieșire. O acțiune care poate duce la adevărate dezastre.

Cel mai recent caz, surprins de unul dintre colaboratorii Opinia de Sibiu, s-a întâmplat luni dimineața, în jurul orei 09:40.

Video aici!

”Am intrat pe autostradă, pe sensul spre București. La puțin timp, am observat un autoturism care se deplasa în același sens cu mine, dar dincolo de parapetele median. A mers așa, pe banda 2, preț de câte sute de metri. Se vedea că este speriat, mai ales că se îndreptau spre el multe mașini, cu viteză mare. La un moment dat s-a oprit. A așteptat să se elibereze drumul și a întors spre Sibiu. Astfel s-a pus în siguranță. A fost la un pas de o nenorocire!”

Fimarea a fost preluată de mai multe publicații din Sibiu, ajungând și la polițiștii Secției Autostrăzi. În urma verificărilor efectuate de polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, proprietarul autoturismului a fost identificat.

Conducătorul auto, care a fost surprins pe înregistrarea video, riscă o amendă cuprinsă între 1.485 și 3.300 de lei, precum şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

”Atragem atenția celor care intenționează să conducă pe autostradă cu privire la necesitatea CUNOAȘTERII și RESPECTĂRII regulilor de circulație privind circulația pe autostrăzi, îndeosebi a semnificației indicatoarelor și marcajelor rutiere de intrare pe autostradă, pentru evitarea implicării în evenimente rutiere ce pot avea consecințe grave.

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi desfășoară permanent acțiuni specifice în scopul creșterii gradului de siguranță a participanților la trafic și manifestă fermitate în aplicarea măsurilor legale în urma constatării ilegalităților din trafic și nu numai, fie prin activitățile directe, fie ca urmare a sesizărilor primite sau aparițiilor în spațiul public a unor materiale care surprind încălcări ale regimului circulației.

Reamintim și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 102, aliniatul 4, litera c) din O.U.G. nr. 195/2002R: efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulaţiei în sens contrar sensului de circulaţie, a circulaţiei sau traversării de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.485 și 3.300 de lei, precum şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

Perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe un drum public aplicată pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 102 alin. (4) lit. c) se majorează de drept cu 30 de zile, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

Atenție! Conducătorul auto al cărui drept de a conduce a fost suspendat pentru 120 sau 150 de zile (majorare) ca urmare a săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 102 alin. (4) lit. c) NU BENEFICIAZĂ DE REDUCEREA PERIOADEI DE SUSPENDARE !

Așadar, stimați conducători auto, fiți responsabili și deplasați-vă respectând toate regulile de circulație, atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și a celorlalți participanți la trafic!”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Sibiu.

Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
Scroll to top